𝐷𝑜𝑎𝑟 𝑜 𝑛𝑜𝑎𝑝𝑡𝑒

Capitolul 8

Nu spuneam nimic în timp ce doctorul Miller mă consultă...
Am rămas fără glas și totul e din vina Roxannei .
Cum l-a găsit?
Îmi puneam o mie de întrebări și abia așteptam să ies de aici să o iau la ceartă.
― Nu este nimic grav. E doar o vânătaie, spune doctorul care îmi întrerupe gândurile mele.
― Da, dar am crezut că este ceva grav, spune Roxanne în numele meu.
Eu nu ziceam nimic și mă uitam la ea cu o privire ucigătoare.
Observă și zâmbește fără nici măcar o remușcare că a decurs la această manieră.
― Nu este dar trebuie să pună niște gheață și o să îi recomand niște medicamente care îi vor alina durerea.
Serios? Pentru un medicament care sigur îl găseam în casă să îl iau, am venit până aici? mă gândeam în sinea mea.
Pierdută în gândurile mele , nu aud când mi se adresează.
― Scuze, ce spuneați?
― Numele?
― Ema Watson.
― Frumos nume. Ema, nu ai de ce să îți faci probleme dar pe viitor va trebui să fi mai atentă pentru că se pare că ești foarte sensibilă.
Da sau pe viitor să nu o mai las pe Roxanne să mă lovească...
― Sigur.
Îmi dă prescripția și dăm să ieșim din cabinet când îmi spune:
― Ema, după ce vei termina tratamentul , va trebui să vii la control?
― Pentru? Cum ați spus e doar o vânătaie. Va trece în câteva zile.
― Da, dar vreau să știu că vei fi bine.
Doamne e doar o vânătaie...Ce vrea cu adevărat?
― Sigur.
― Va trebui să lași numărul de telefon la recepționeră. Știi în caz că intervine ceva, să fi sunată.
― Sigur.
Și cu asta mă retrag.
Las totuși numărul de telefon pentru că mi se pare absurd și ies din clinică.
Aștept să ies din clinică să îi spun vreo două Roxannei.
De când am ieșit ,nu zice nimic pentru că știe că o voi lua la rost.
Odată ajunse la mașină , nu apucă să pornească mașina că deja mă apuc:
― Pot să știu și eu ce e în capul tău Roxanne?
― Nimic. Ce să fie?
― Serios ? M-ai pus într-o situație aiurea. Pentru o vânătaie m-ai adus la un medic. Și culmea acel medic e chiar tipul din cafenea.
― Nu am știut.
― Serios? Adică m-ai lovit doar așa și mi-ai făcut programare la un consult pentru că nu ai știut?
― Ema...nu o lua așa.
― Cum să nu o iau , Roxanne? Dar totuși trebuie să recunosc că arată bine medicul.. Doamne , Roxanne. Ce e cu mine ?
― Păi nu e nimic. Este adevărat. Arată bine. Chiar foarte bine aș putea să spun.
― Da, sigur. Eram ca o tâmpită în fața lui și cine știi ce gânduri avea despre mine. Că oi fi una mută și nu știu vorbi.
― Păi nu prea ai vorbit...
― Serios ? Ai realizat tu asta acum? Păi cum să mai vorbesc când s-a întâmplat totul așa repede. Nici nu mi-am dat seama ce ai în cap. Și nu știu de ce presimt că Daisy știe ce aveai de gând...
― Nu știe .
― Roxanne... te iubesc dar nu era necesar să o faci .
― Ema, termină .Știam că trebuie să fac ceva în momentul în care tu îl priveai. Te cunosc de mulți ani și niciodată nu te-am văzut privind pe cineva așa. Nici pe Chad nu îl priveai..
― Roxanne, da recunosc că arăta bine dar nu înseamnă că dacă l-am văzut , trebuia să faci asta...
― Hai gata. O să îmi mulțumești mai târziu. Să mergem acasă. Sunt sigură că Daisy își face griji.
― Normal. Doar nu știe ce gânduri ai...
În ciuda celor întâmplate, nu puteam sta supărată pe ea. Știu că ea mereu a vrut să facă un bine chiar dacă a decurs la anumite manevre.
Pe drum dă drumul la muzică și cânta de parcă a făcut un lucru bun...
Mă las pe scaun și gândul îmi zboară la el..
Gabriel...ce nume.. Iar ochii lui mă priveau cu o sclipire. Iar în momentul în care mâna lui mi-a atins pielea, am simțit fiori puternici. De ce mă simțeam atât de atrasă de el?
În ciuda faptului că eu eram ca o mută pe acolo, vocea lui îmi dădea fiori iar inima îmi bătea nebunește...
― Am ajuns, Ema.
Tresar când mă strigă și se uita la mine.
― Te gândeai la el nu?
― Nu.
― Te minți pe tine, Ema. Se vede pe tine că ești roșie.
― Hai, să mergem. Deja m-am săturat să tot aud de el. Oricum va trebui să îmi dai niște explicații.
― Sigur.
Odată coborâte din mașină, urcăm sus.
Nici nu ajungem bine că deja Daisy ne și ia la rost.
― Pe unde umblați? De oră și ceva ați plecat și nici măcar un telefon nu ați dat.
― Dacă ai știi ce a lucrat Roxanne.
― Ce?
Roxanne stătea și nu zicea nimic. Se simțea ca la interogatoriu.
― Păi..încearcă ea să spună.
― Până spui tu vine iarna, spun eu amuzată de reacția ei.
― Roxanne m-a lovit intenționat și mi-a făcut o programare tocmai la tipul din cafenea.
― Cum?
― Uite așa, m-a lovit și tot ea a spus că e nevoie de o consultație.
Daisy începe să râdă cu glas tare.
― Ce e de râs , Daisy? spun eu furioasă.
―E tipic Roxannei. Nu ți-ai dat seama până acum?
― Poftim? Nu înțeleg.
― Roxanne este expertă în astfel de lucruri. Nu se lasă până nu află un lucru care o interesează.
Roxanne doar zâmbea.
― Voi două sunteți pericol public, spun eu furioasă.
― Ei, hai Ema. A fost amuzant să recunoaștem.
― Da..amuzant.. Dar chiar de unde ai aflat unde lucrează ? Și mai exact cine este?
― Eeeee.
― Nici un eeee. Ia zi!
― Păi cunosc un tip care cunoaște alt tip și tipul acela îl cunoaște pe Gabriel. A fost nevoie doar de un telefon.
― Ce explicație... îmi dau ochii peste cap.
― Și ce a spus medicul? mă întreabă Daisy.
― E doar o vânătaie..și mi-a dat ceva medicamente....
― Daisy, să vezi ce față a făcut Ema. A rămas fără glas la propriu.
Daisy nu se putea opri din râs și eu mă uitam la ele ca o proastă.