𝐷𝑜𝑎𝑟 𝑜 𝑛𝑜𝑎𝑝𝑡𝑒

Capitolul 32

Gabriel nu spunea nimic și eu încercam din răsputeri să îmi stăpânesc lacrimile.
― În cele trei zile de înmormântare, părinții lui mi-au reproșat de faptul că eu aș fi de vină. Deși nu eu eram cea care conduce, mama lui încă mă consideră vinovată.
― Nu are de ce, Ema. Nu tu ai condus.
― Mama lui este o fire foarte dură. Nu m-a plăcut din prima clipă.
― După ce s-a terminat cu înmormântarea, m-am mutat la sora mea. Nu mai voiam să știu nimic despre părinții lui și mai ales să merg la apartament. Mi-am luat doar hainele și am plecat. Am lăsat tot acolo, inclusiv pozele cu noi. Nu mai voiam să fac parte din aceea căsătorie.
― După ce am simțit că sunt bine atât fizic cât și psihic, am decis să mă întorc din nou la muncă. Îmi era dor de agitația din birou și mai ales nu mai voiam să stau între patru pereți.
― Iar zilele trecute, mi-am luat inima în dinți și m-am dus la ea acasă să discut. Voiam să vând apartamentul și aflasem că, Chad a pus partea lui pe mama sa și aveam nevoie de semnătura ei. Desigur m-a jignit și am încercat în continuare să îmi stăpânesc furia dar mi-a ajuns. M-a judecat de faptul că eu l-aș fi înșelat și că am vrut doar banii lui. Desigur nu era adevărat.
― De la o astfel de femeie, te aștepți la orice.
― Da, așa este. Dar după ce a văzut că nu mai tac în fața ei, mi-a dat partea mea de banii mult mai mult decât am cerut. Așa mi-am putut permite să îmi cumpăr acest apartament. Desigur și cu partea mea, reușeam dar dacă am prins această ocazie, am profitat.
― Este un apartament frumos, Ema.
― Este și îmi place foarte mult. Mai ales că sunt la fel de aproape de birou.
Nu mai spune nimic și mă sărută.
― Ema, mă faci cel mai fericit.
― Și tu, Gabriel.
― Hai să ne mutăm împreună. Ce spui?
― Unde?
― Aici. Dar dacă nu ești pregătită, înțeleg.
― Nu este vorba că nu sunt pregătită doar că...
Îmi face semn să tac și cu glas domol îmi spune:
― Știu și înțeleg prin ce ai trecut dar nu mai suntem la vârsta în care alergăm ca doi puștani. Avem amândoi o vârstă și știm ce ne dorim cu adevărat. Eu știu cel puțin că te doresc pe tine. Da, Ema pe tine.
Nu spun nimic și îl sărut din nou. Într-adevăr, cu toate că nu sunt pregătită de o nouă etapă acestei relații, sunt sigură că asta îmi doresc.
― Ai dreptate, Gabriel. Și tu ești ceea ce îmi doresc. Știu că îmi este greu să o iau din nou de la capăt dar știu că dacă suntem împreună, vom reuși să trecem peste toate.
― Așa este, Ema.
Mă sărută dar de această dată nu se mai oprește și îmi dovedește cu fiecare sărut și atingere că sunt ceea ce își dorește.
Când sunt cu el nu mai știu ce înseamnă să fiu tristă și supărată. Îmi arată ce înseamnă să fii cu adevărat fericit.
Restul zilei o petrecem în casă, pregătindu-ne pentru vacanță.
― Trebuie să mergi și tu să îți faci bagajele, nu?
― Nu, bagajele mele sunt făcute.
― Dar de unde știai că voi accepta?
― Am știut pentru că te simt și știam că vei vrea la fel de mult cum vreau și eu.
― Gabriel, îi spun cu glas domol.
― Nu, Ema. Degeaba crezi că nu dar eu știu ce simt. Și cu toate că am mai spus-o odată, o să o spun de fiecare dată. Mă faci fericit. Trebuie să îți intre bine în cap.
Deja mă simțeam ca un copil disperat și trebuia să nu mai fiu atât de dură cu mine.
De ce nu mai pot avea încredere în cineva?
Totuși schițez un zâmbet fals și îl sărut.
Dar sărutul nostru este întrerupt de soneria telefonului meu.
― Scuze, este al meu.
― Nu este nici o problemă. Răspunde.
Mă retrag ușor și răspund fără să mă uit cine mă sună.
― Alo?
― Ema, ce faci?
― Bine, pe acasă. Îmi pregăteam bagajele.
― Bagajele?
Uitasem de Daisy și nici nu mi-a trecut prin cap să îi spun.
― Da, voi pleca câteva zile cu Gabriel.
― Mă bucur pentru tine, Ema. Unde mergeți?
― La munte. Vrea să vizităm Parcul Național Cascada de Nord.
― Ce frumos, Ema. Știu că ți-ai dorit demult să ajungi acolo. 
― Da. S-a întâmplat ceva?
― Nu, voiam doar să văd ce faci. Nu te mai rețin.
― Bine. O să încerc să trec pe la voi mai târziu.
― Este o idee bună. Ai putea să vii cu Gabriel. Murim de nerăbdare să îl cunoaștem.
― Hmmm.
― Nici un hmmm. Nu accept nici un refuz.
Te-am pupat, pa!
Nu apuc să mai răspund pentru că deja îmi și închide telefonul.
Oftez.
Of, Daisy.
Trag aer în piept.
― Este totul în regulă, Ema? aud o voce caldă în spatele meu.
― Da, este.
Cum să îi spun că Daisy vrea să îl cunoască?
― Gabriel?
― Da, Ema?
― Daisy vrea să te cunoască și ne așteaptă mai târziu pe la ei.
― Este o idee bună. Sigur.
Aveam emoții pentru că trecuse ceva timp de când nu am mai trecut prin astfel de situații.
Îmi alung aceste gânduri și încet ne pregătim pentru plecarea noastră.
Deși bagajul meu nu era atât de mare, reușesc într-un final să îl termin.
― Cred că am pus tot ce trebuie. Nu prea îmi place atât de mult să fac bagaje.
― Este în regulă, Ema. Important este să fii tu.
Nu mă puteam obișnui cu aceste cuvinte și mai ales cu atingerile lui.
Nu exista minut, secundă să nu îi simt mâinile pe corpul meu.
― Ema, azi dimineață când am vorbit despre mutat împreună, am vorbit serios.
― Știu. Dar am nevoie de timp, Gabriel.
― Știu, Ema. Și nu te forțez. Te las să te gândești.
Îmi arunc o privire la ceas și observ că deja era ora șaisprezece. Când a trecut timpul?
Oare asta înseamnă cu adevărat să fii îndrăgostit?
Să pierzi noțiunea timpului?
Priveam la ceas și nu reacționam nici cum.
― Ema, ești în regulă? De cinci minute te uiți la ceas și nu spui nimic.
― Mă gândeam cât de repede a trecut timpul.
― La fel îmi trece și mie când sunt cu tine. Nu mai țin cont de nimic.  De fiecare dată când nu sunt cu tine, îmi trece atât de greu și mai ales când știu că urmează să ne vedem, orele îmi par atât lungi.
Zâmbesc.
După ce facem fiecare câte un duș, ne pregătim și plecăm la Daisy.
Pe drum atmosfera era liniștită și tot ce se auzea era melodia care mergea la radio.
Priveam pe geam și iarna deja își făcea apariția.
După jumătate de oră ajungem la Daisy.
Urcam cu mari emoții și deși în prima zi când ne-am văzut, fetele l-au văzut dar de la distanță. Și tot aveam emoții.
Gabriel observă starea mea și mă prinde ușor de mână.
― Ema, calmează-te. Nu e ca și cum o să mă omoare.
Fără să vreau schițez un zâmbet.
― De omorât nu dar dacă este și Roxanne, e posibil să fii asaltat cu mii de întrebări.
― Nu îți face griji în privința asta. Mă voi descurca.
Ajungem și Daisy ne deschide cu un zâmbet mare.
― Bună, dragilor. Credeam că nu mai veniți.
― Scuze, traficul.
Intrăm amândoi în casă și aveam impresia că și eu sunt musafir.
― Peter?
― S-a dus în camera lui Beth, doar ce s-a trezit și e puțin morocănoasă.
Daisy ne face semn să ne așezăm în living și eu mă ofer să o ajut dar mă oprește.
― Ema, te rog. Ești musafir.
― Daisy...
Îmi face semn să tac și pleacă spre bucătărie.
Între timp vine și Peter cu micuța Beth.
O iau pe fetiță și îi las pe bărbați să discute între ei.
― Mă duc și eu la bucătărie să o ajut pe Daisy.
Gabriel îmi zâmbește cald și mă retrag.
― Parcă ți-am spus că nu am nevoie de ajutor, mă ia direct Daisy.
― Știu dar am venit totuși aici.
― Cum te simți?
― Sunt bine. Chiar foarte bine aș putea spune.
― Se vede pe tine că, Gabriel îți face bine. Și chiar mă bucur pentru tine, Ema.
― Daisy, Gabriel mi-a propus să ne mutăm împreună. Mai degrabă el la mine.
― Și? Să nu îmi spui te rog că nu ai acceptat că, acum te bat.
Încep ușor să râd.
― Nu, nu am acceptat încă pentru că i-am spus că am nevoie de timp să mă gândesc.
― Să te gândești la ce mai exact?
― Dacă sunt sau nu pregătită pentru pasul acesta, Daisy.
― Of, Ema. Nu știu de ce te tot gândești atâta. Încearcă și o să vezi. Ce poate fi rău?
― Nu m-am gândit că ar fi un lucru rău ci nu știu. A trecut ceva timp și...
― Te rog. Nu cumva să îl mai aduci în discuție pe Chad că deja eu am obosit. La Gabriel i-ai povestit?
― Da, i-am spus. Și a reacționat chiar destul de bine. Nu mă așteptam.
― Ema, nu este un secret faptul că ai fost căsătorită. Nu știu de ce crezi asta.
― Nu este vorba că este un secret doar că mi-a fost greu să trec din nou prin această situație.
― Deja era timpul, Ema.  Și ar trebui să accepți să vă mutați împreună.
― Nu știu, Daisy. Eu nu știu nimic despre el. Nu am de unde să știu dacă nu este căsătorit sau are vreo iubită.
― Tu crezi că dacă ar fi fost căsătorit sau ar fi avut o iubită, ți-ar mai fi propus să vă mutați împreună? Sau ar fi fost aici acum?
― Ai dreptate.
― Ema, eu din câte știu dacă ar avut cum spui tu, ar fi făcut totul secret. Nu ar fi acceptat în primul rând ca noi să știm de el. Gândește-te la lucrurile astea.
― Ai dreptate.
― Mi-ai zis azi de o vacanță. Când plecați?
― Din câte am înțeles, mâine.
― Super. Haide să mergem și noi în living.
O aprob și mergem în living.
În următoarele două ore, le petrecem aici povestind și cel mai mult mai mi-a atras atenția faptul că Gabriel, o privea pe micuța Beth într-un mod atât de cald și plăcut.
Îmi plăcea.
Înainte să plecăm, Daisy primește un telefon de la Roxanne care nu a reușit să ajungă la mica noastră reuniune. De obicei și ea era doar că de data asta, nu a reușit fiind plecată cu munca.
Pe drum le povestesc despre Daisy și Peter cum s-au cunoscut și de micuța Beth. 
― Micuța Beth este un copil nemaipomenit, îmi spune Gabriel cu glas domol.
Inima îmi bate auzind aceste vorbe.
Mi se părea un lucru extraordinar faptul că o plăcea pe micuța Beth.
― Este. O iubesc la nebunie și cu toate că stau aproape de ei, o văd destul de rar.  Pe zi ce trece este tot mai adorabilă.
Îmi schițează un zâmbet și își întoarce privirea.