𝐷𝑜𝑎𝑟 𝑜 𝑛𝑜𝑎𝑝𝑡𝑒

Capitolul 30

După ce terminăm amândoi dușul și îi pun hainele la spălat, Gabriel se oferă din nou să mă ajute la micul dejun.
De data asta la micul dejun aveam doar lapte cu cereale dar și la asta s-a oferit să mă ajute.
Mâncăm amândoi în liniște timp în care el trimitea niște mesaje unor pacienți.
― Pe la ce oră vrei să plecă cu fetele?
― Încă nu vorbit de oră dar mă gândesc că în jurul orei paisprezece.
― Este o oră destul de lejeră.
― Da, Daisy va veni cu micuța Beth și nu poate mai repede până nu doarme somnul de amiază.
― Înțeleg.
După zece minute , terminăm amândoi de mâncat și din nou se oferă să spele vasele.
― Gabriel, nu. Deja încep să mă obișnuiesc și nu este bine.
― De ce?
Evit să îi răspund la această întrebare și trag aer în piept. Zâmbind, îi răspund :
― Te rog, Gabriel. Este în regulă.
Fără să mai spună ceva, mă apuc să le spăl repede.
Mașina de spălat mă anunță că a terminat și după trei minute, mă duc să iau hainele.
Le pun în uscătorul de haine și programez jumătate de oră.
Era doar câteva tricouri și se uscau repede.
― Ema, este în regulă. Nu trebuia să speli tricoul.
― Nu cred că vrei să pleci cu tricoul meu xxl.
Se uită și începe să râdă.
― Da, ai dreptate.
Nici nu mai știam de unde am luat acest tricou dar știu că eu îl purtam prin casă.
Mă uit la el preț de câteva clipe și încep să râd în hohote.
― Ce s-a întâmplat?
― Nimic, doar că ești foarte amuzant în acest tricou. Nu cred că aș putea să uit această priveliște pentru mult timp.
― Ei, nici chiar așa.
În timp ce râdeam , se apropie de mine și mă sărută.
― Ți-a mai spus cineva cât ești de frumoasă când râzi?
― Nu.
― Ei bine, ești foarte frumoasă și așa vreau să te văd pentru tot restul vieții..
Restul vieții...
Era prea devreme să mă gândesc la așa ceva dar nu puteam să îi spun despre asta..
― Gabriel.
― Ema, te rog. Nu trebuie să te rușinezi. Ești femeie în toată firea și sunt sigur de ceea ce simt. Nu sunt un puștan de șaisprezece ani în călduri. Nu spun aceste lucruri doar ca să mă aflu în treabă.
Zâmbesc forțat.
În momentul în care încerc să îi explic, telefonul îmi sună din nou.
― Îmi cer scuze. Trebuie să răspund.
Mă retrag în sufragerie.
În tot acest timp, Gabriel mă urmărea cu privirea.
Zâmbesc și ascultam ceea ce îmi spunea șeful meu.
După nici cinci minute, închid.
― A fost de la muncă și a trebuit să răspund.
― Este în regulă.
Între timp, mă anunță și uscătorul de haine că a terminat și merg să iau hainele. Îi dau lui Gabriel tricoul și mă retrag și eu în dormitor să mă schimb.
Era deja ora doisprezece și trebuia să mă pregătesc așa încet.
― Ema, eu trebuie să plec dar vorbim.
― Sigur, Gabriel.
― Îți doresc o zi frumoasă la cumpărături și ne auzim diseară.
Mă sărută scurt pe buze și pleacă.
Închid ușa în urma lui și mă sprijin cu spatele.
Oftez și trag aer în piept.
În minte mi se derulează tot ce s-a întâmplat în ultimele ore...
A fost frumos dar ce va fi mai departe?
Eram fericită dar nu puteam să dau bir cu fugiți.
Nu.
Nu pot să plec acum când totul este atât de minunat.
Dar nu știu nimic despre el...
Știu doar ce mi-a spus și nu am insistat să îmi povestească.
Timp de câteva minute, stau cu ochii închiși și mă gândesc la el..
Ema, nu fii o lașă. Lasă-l pe el să îți spună, nu face pe detectivul ,îmi spun singură.
Iau telefonul și le scriu fetelor.
Le anunț că încep și eu să mă pregătesc și că ne vom întâlni la cafeneaua noastră.
Fetele nu ezită să îmi răspundă și mă anunță că abia așteaptă să le povestesc. 
Îmi dau ochii peste cap și le pun un emoticon în semn de răspuns.
Mă retrag în dormitor și mă gândesc cum să mă îmbrac...
Îmi arunc o privire pe geam și observ că mult nu mai este și va veni iarna.
Când a și trecut luna atât de repede?
Fiind într-o oarecare alergătură, nici nu mi-am dat seama de luna în care suntem.
Mă uit la dată ți observ că deja era începutul lunii noiembrie.
Când Dumnezeu a trecut atât de repede ?
Pierdută în gândurile mele, merg la șifonier și pun mâna pe prima haină care îmi este la îndemână.
Având în vedere că era doar o simplă ieșire la cumpărături, decid să îmi iau un hanorac roșu.
Aleg și o pereche de blugi de culoare neagră și o pereche de adidași.
Deși vremea de afară nu este atât de perfectă pentru adidași, este ok doar pentru această ieșire.
Îmi piaptăn părul roșu și mă dau cu puțină pudră doar cât să acopăr cearcănele.
Deși motivul pentru care nu am dormit toată noaptea este Gabriel, nu pot arăta așa în fața fetelor.
Oricum sunt sigură că nu voi scăpa de interogatoriu Roxannei.
Zâmbesc când mă gândesc la ea .
Îmi iau telefonul și le anunț că sunt gata și că voi porni spre cafenea.
De când a plecat Gabriel, nu mi-a dat nici un mesaj dar aștept. Am rămas că ne vom vedea diseară.
Îmi iau micul meu ghiozdan și cheile de la mașină.
Închid în urma mea și plec.
Ajung la mașină.
Pornesc fără a sta pe gânduri și merg direct la cafenea.
Era destul de rece , bordul îmi arăta -2 grade dar am dat drumul la căldură și în nici două minute, s-a făcut căldură.
Nu am mult de mers și le sun pe fete că voi ajunge înaintea lor.
Le comand fiecare câte o cafea și aștept să apară.
Între timp butonam telefonul și primesc un mesaj scurt de la Gabriel:
Gabriel: „ Ce faci?”
Eu: „ Doar ce am ajuns la cafenea și le aștept pe fete, tu?”
Gabriel: „ Acasă, am făcut puțină ordine.”
Eu: „ Frumos.”
Gabriel: „ Abia aștept să te văd.”
Aveam emoții și când vorbeam cu el prin mesaje și mă simțeam ca și o adolescentă.
Îi răspund la mesaj și îmi pun telefonul în geantă.
Între timp fetele ajung.