― Ești foarte frumoasă, Ema.
― Mulțumesc, Daisy.
Fetele vin spre mine și mă îmbrățișează.
― Meriți tot ce e mai frumos pe lumea asta.
― Și voi.
Ne desprindem din îmbrățișare.
Îmi iau o pereche de pantofi stiletto de culoare roșie și îmi iau o poșetă care să se asorteze cu rochița.
Era doar nouăsprezece și jumătate când primesc mesaj de la Gabriel că în douăzeci de minute va porni.
Mai retușez puțin machiajul și mă dau cu puțin parfum.
― Sunt sigură că îl vei da pe spate, Ema.
― Nici chiar așa, Roxanne.
― Ema, încetează să te subestimezi așa. Trebuie să îți intre bine în cap și să îți rămână acolo : ești frumoasă și atrăgătoare. Încetează să crezi astfel de lucruri despre tine și cine te iubește, te iubește așa cum ești.
― Nu mă subestimez, Roxanne .
― Nu dar nici nu ai încredere în tine.
― Simt nevoia să beau un pahar de apă. Îți vine să crezi că am niște emoții ... Zici că e prima dată când ies cu un băiat. Mă simt ca o adolescentă.
― E normal, Ema.
Apuc să beau doar o gură de apă când aud interfonul. Nici nu mi-am dat seama că au trecut deja douăzeci de minute.
― Deschid eu, spune Daisy.
― Nu, Daisy. Deschid eu.
Cu mari emoții mă îndrept spre ușă. Îmi simțeam corpul tremurând.
Deschid ușa și timp câteva secunde îl privesc.
Purta un costum negru din două piese. Avea o cravată de aceeași culoare și cămașa albă.
Părul negru îi era aranjat și atât de frumos era încât mă abțineam să nu spun ceva nepotrivit.
Ne uitam amândoi unul la celălalt fără să spunem ceva.
Pierdută în ochii lui, nici nu am auzit când mi-a adresat un bună.
Îmi revin din transă și îmi dereg glasul:
― Bună, intră te rog.
Îi fac semn să intre și închid ușa după el. În momentul în care a trecut pe lângă mine, i-am simțit parfumul puternic bărbătesc.
Fetele se uitau și nu ziceau nimic.
― Bună, fetelor.
― Bună, Gabriel, spun amândouă.
― Sunt gata, doar să îmi iau geanta.
Mă aprobă și merg în dormitor și îmi iau geanta. Ne luăm rămas bun și plecăm spre restaurant.
Până la mașină nu spunea nimic dar simțeam că sunt privită cu o privire atât de erotică încât aveam impresia că mă va dezbrăca aici.
Îmi deschide galant portiera.
― Mulțumesc!
― Plăcerea e de partea mea.
După ce îmi închide portiera, se îndreaptă spre partea lui.
Între timp , eu îmi pun centura și aștept să pornim. Își pune și el centura și pornește motorul.
Nu știam cum să încep o conversație fără să mă bâlbâi. Aveam emoții și a trecut atâta timp de când nu am mai ieșit la o cină romantică.
Pierdută din nou în gândurile mele, Gabriel face primul pas.
― Știu că am zis că vom ieși la o cafea dar am avut mulți pacienți. Îmi pare rău.
― Nu trebuie să îți ceri scuze. Este în regulă.
― Ești tăcută. Adică am observat din prima clipă când te-am văzut dar am crezut că atunci ai fost prea speriată de ceea ce s-a întâmplat.
― Cum am spus atunci a fost doar o vânătaie. Nu a fost ceva grav.
― Da, din fericire. Te mai doare brațul?
― Nu.
― Știu că nu ar trebui să vorbim despre asta dar este totuși de datoria mea să știu cum te simți.
― E în regulă, Gabriel. A fost doar o vânătaie. Într-adevăr sunt puțin mai sensibilă la astfel de lucruri.
În timp ce discutam, îmi vibrează telefonul. Mă uit la el și aveam un mesaj de la Roxanne.
Închid și îl pun în geantă.
După câteva minute, din nou îmi vibrează.
― Este totul în regulă?
― Da, nu este nici o problemă.
― Poți să răspunzi, poate fi ceva grav.
― E doar Roxanne. Sigur se plictisește.
― Răspunde-i să nu își facă griji.
Aprob și îmi iau telefonul și deschid mesajele.
„ Roxanne: E prea sexy medicul. Nu lăsa să îți scape.”
„ Roxanne: Sper că îi vei arăta lenjeria aia sexy”
Citeam și îmi venea să îmi dau ochii peste cap dar mă rezum la un mesaj .
„ Eu: Roxanne, te plictisești? ”
Trimit mesajul și îl blochez. Nu îl mai pun în geantă pentru că sigur îmi va răspunde.
― Îmi cer scuze, Gabriel.
― Nu ai de ce.
Ajungem la restaurant și oprește motorul. Se dă primul jos și îmi deschide din nou ușa. După care blochează mașina și mă prinde de talie. În momentul acela simțeam că îmi arde pielea . Simțeam că emană o căldură atât de puternică de îmi ardea locul unde și-a pus mâna.
Ajungem la ușa restaurantului și se desprinde de mine doar cât îmi deschide ușa și îmi face semn să merg prima.
Ajungem la masa noastră unde îmi trage scaunul să mă așez.
― Atât de gentleman, îmi spun în gândul meu.
Odată ce s-a așezat și el, îi face semn chelnerului să ne ia comanda.
Ne lasă meniurile .
― Ce zici să bem un vin?
― Nu este nici o problemă dar mașina?
― O voi lăsa aici și dimineață o voi lua.
Zâmbesc și continuu să mă uit în meniu.
Alegem amândoi câte o friptură cu legume și un vin roșu.
Chelnerul se retrage .
― Îți mulțumesc pentru că ai acceptat să ieșim.
― Și eu îți mulțumesc. A trecut ceva timp de când nu am mai ieșit.
Încercam să nu discut despre trecutul meu doar ce mă întreba el . Nu voiam să aduc din nou în discuție despre fostul meu soț. Ultima dată când am ieșit la o întâlnire a fost în seara accidentului și nu voiam să îmi amintesc.
Pentru câteva secunde , nu mai spuneam nici unul nimic și toată liniștea a fost spartă de telefonul meu.
― Îmi cer scuze din nou. Îl voi pune pe silențios.
― Nu ai de ce să îți ceri.
Citesc mesajul și răspund repede.
„ Eu: Roxanne, am ajuns la restaurant. Încetează. Deja m-am făcut de râs cu mesajele astea. O să îți spun mâine cum a fost. Încetează”.
„ Roxanne: Sper că ai de gând să îți petreci noaptea cu el.”
„ Eu: În nici într-un caz!”
„ Roxanne: Mai vedem .Te pup. Ai grijă. Anunț-o pe Daisy în caz că nu vii !”
„ Eu: Bine, bine. Și eu te pup”
Închid telefonul și îl pun pe silențios și îl bag în geantă.
Gabriel mă privea și nu spunea nimic.
― Sigur crede că sunt nebună , de stau cu ochii în telefon...
Nu trece mult timp și ne este adusă comanda.
― Este foarte frumos aici, Gabriel.
― Este. Este restaurantul meu preferat și de câte ori am ocazia vin aici.
― Sigur cu alte femei... îmi spun de una singură.
― Încetează, Ema . Nu este treaba ta cu cine iasă el.
Chelnerul ne toarnă la fiecare vinul roșu și se îndepărtează.
Iau o gură de vin să îmi stăpânesc emoțiile.
CITEȘTI
𝐷𝑜𝑎𝑟 𝑜 𝑛𝑜𝑎𝑝𝑡𝑒
RomanceLa cei 30 de ani, Ema Watson avea tot ce și-a dorit : o carieră și un soț iubitor. Căsătorită de trei ani, simte că este momentul potrivit pentru a concepe un copil. Dar un tragic accident în care soțul ei își pierde viața , destinul Emei este pe ca...