𝐷𝑜𝑎𝑟 𝑜 𝑛𝑜𝑎𝑝𝑡𝑒

Capitolul 21

Dimineața mă trezesc și nu îl văd lângă mine. Mă ridic în șezut și încep și îl strig.
― Gabriel?
Nu se aude nimic...
Mă ridic din pat și îmi trag cearceaful peste mine și mă duc în bucătărie..
Nici urmă de el..
Pe blatul de la bucătărie găsesc un bilet de la el:
„ Mulțumesc pentru noaptea trecută. Am plecat la spital, nu te-am mai trezit.”
Priveam nervoasă biletul și tot ce fac este să mototolesc hârtia în pumni.
― Idioato! Auzi că mulțumesc.
Caut o bucată de hârtie și un pix și scriu nervoasă.
„ Să nu îndrăznești să mă mai cauți vreodată, Gabriel!”.
Las biletul exact unde era a lui și merg în dormitor și mă îmbrac.
Încercam să îmi stăpânesc lacrimile.
Îmi caut hainele și îmi iau rochița pe mine,  geanta și paltonul.
Sun la taxi și ies din casă.
Nici nu îmi mai păsa că am lăsat-o deschisă.
Ajung la lift și apăs butonul.
În câteva minute, se deschid ușile și intru.
Mă priveam în oglindă și nu îmi venea să cred ce fel de femeie am fost seara trecută.
― Asta nu ești tu, Ema!
― Cât de naivă ai fost!
Vorbeam de una singură și nici nu am realizat când am ajuns jos.
Ies din lift și merg direct la taxiul care a ajuns și el în același timp.
Dau adresa și nu mai spun nimic.
Pierdută în gândurile mele nici nu aud când taximetristul îmi spune că am ajuns.
Îi plătesc și cobor.
Urcam scările cu o durere în suflet.
Ajung la ușă și introduc cheia...
Intru în casă și încerc să nu fac zgomot.
Deși era doar ora nouă nici nu am realizat că am întârziat la muncă...
― Ema! Te-ai întors, îmi spune Daisy pe un ton blând.
― Da, m-am întors dar trebuie să plec la muncă . Deja am întârziat destul.
Îmi scot telefonul și îi trimit un mesaj șefului că o să întârzii și merg să mă pregătesc.
Încercam să nu plâng și  Daisy venea tot după mine.
― Ema, ești bine?
― Da, sunt bine.
― Ceva s-a întâmplat.
― Nu s-a întâmplat nimic și nu am timp să vorbesc despre asta.
― Ema! Nu te voi lăsa să pleci în halul acesta. Ce s-a întâmplat ?
― M-am culcat cu el, asta s-a întâmplat.
― Și ce e rău în asta?
― Daisy! Mi-a lăsat un bilet de dimineață că îmi mulțumește pentru noaptea trecută. Ce fel de bărbat ar face una ca asta?
― Oh...
― Doar asta zici? Tu și Roxanne mi-ați spus să nu mai fiu așa de dură și uite ce s-a  întâmplat!
― Nu am crezut că ar fi în stare de așa ceva, Ema.
― Nici eu,  dar uite că s-a întâmplat. Și cel  mai rău mă doare că am fost atât de naivă și am crezut că..
― Ema, liniște-te...
― Nici nu mai vreau să aud de el și dacă mă va căuta, să nu îndrăzniți să îmi vorbiți despre el. Nu îmi mai pasă.
― Bine, Ema așa vom face.
Îmi întorc spatele și mă duc direct la duș. Aveam nevoie să fac un duș să îmi înlătur tot mirosul lui și să șterg amintirea din noaptea trecută.
Dau drumul la apa fierbinte și intru...
În momentul în care apa curgea pe mine, am izbucnit în lacrimi. Mă durea, mă durea cel mai tare că am cedat și am crezut că va fi diferit dar m-am înșelat.
Timp de câteva minute, stăteam în dușul fierbinte și nu făceam nimic.
Cumva reușesc să îmi iau gelul și să mi-l întind pe tot corpul.
Încercam să îmi îndepărtez gândul de la el , dar nu reușeam. Orice gest pe care îl făceam îmi amintea de mine în seara trecută.
Reușesc într-un final să mă clătesc și îmi iau prosopul și mi-l pun în jurul taliei.
Mă priveam în oglindă și încercam să îmi stăpânesc lacrimile.
― Ema, va fi bine. Continuă să faci ceea ce ți-ai propus și mergi mai departe. Nu lăsa un bărbat să te distrugă din nou. Ai trecut peste toate, poți și de această această, îmi spun singură.
Îmi șterg lacrima care deja se prelingea pe obrazul meu și trag aer în piept.
Ies din baie și mă îmbrac.
În jumătate de oră sunt gata .
Îmi iau rămas bun de la Daisy și plec la birou.
Era pentru prima dată când simțeam nevoia să fiu înconjurată de agitație și să îmi iau gândul de la tot.
Traficul era destul de aglomerat dar încercam să mă strecor printre mașini și în zece minute ajung. Parchez mașina și îmi iau geanta și cobor.
Astăzi am ales o ținută destul de lejeră dar potrivită pentru toamnă.
Intru în clădire și mă duc direct la lift.
Dar odată ce am apăsat butonul pentru a urca, aveam impresia că este lângă mine .
Amintirea lui sărutându-mă îmi părea atât de vie..
Trag aer în piept și închid ochii..
― Va fi bine, Ema. Trebuie! Este prima ta zi la birou.
Timp de câteva minute îmi repetam mie și deschid ochii.
Liftul îmi arată că am ajuns și ușile se deschid.
Mă duc direct la biroul meu și îmi las geanta. Pentru prima dată simțeam că sunt mai bine că a fost o decizie bună de a mă întoarce.
Îmi iau telefonul și merg în biroul șefului.
Bat la ușă și aștept să îmi răspundă.
― Bună dimineața, Ema.
― Bună dimineața, domnul James.
― Ce mă bucur că te-ai întors.
― Și eu. Am venit să vă spun că sunt pregătită de muncă.
― Foarte bine. Avem un nou proiect și mă bucur nespus de mult că ești aici.
Îmi explică ceea ce am de făcut și mă retrag în biroul meu.
După două ore, termin ceea ce mi-am propus și mă duc să îmi iau o cafea.
Intru în bucătăria care era dotată cu tot ce aveam nevoie .
Îmi iau o cană și o pun la aparat. Apăs pe buton și așteptam să curgă cafeaua.
Îmi plăcea mult aroma cafelei .
Nu am apucat de dimineață să beau cafea, este prima pe ziua de azi.
Iau laptele din frigider și îmi torn.
Între timp secretara domnului James mi se alătură.
― Hei, Ema.
― Hei, Amber.
Amber era secretara domnului James de patru ani și era o tipă destul de ok. Nu am ieșit cu ea doar cât era necesar și nu aveam o relație strânsă. Vorbeam cu ea doar cât era nevoie.
― Mi-a spus domnul James că te vei întoarce.
Cât de repede circulă bârfele.
Zâmbesc și răspund pe un ton moale.
― Da, așa este. Am stat destul acasă.
― Mă bucur mult că ești aici. Ți-am simțit lipsa.
― Și eu mă bucur că am venit.
Mai povestesc cu ea și mă retrag în birou.
Odată ce am ajuns, îmi iau telefonul să văd ce mailuri mai am când văd un mesaj nou de la Gabriel.
Mă uitam la telefon și încercam să îmi abțin starea de nervozitate.
Deschid totuși mesajul și citesc.
„ Gabriel: Ema, îmi pare rău. Nu o lua așa. M-am grăbit azi dimineață și...”
Nu mai citesc mai departe că îl și șterg.
― Idiotul! vorbesc cu voce tare.
Amber intră în birou speriată.
― Ema, ești bine?
― Da, scuze. Telefonul îmi face figuri.
Amber se uita la mine și încerca totuși să mă creadă .
Îmi zâmbește și iasă din birou.