4 luni în brațele infernului VOLUMUL II-Drumul înapoi spre mine

Capitolul 1

"𝑪𝒉𝒊𝒂𝒓 ș𝒊 𝒅𝒊𝒂𝒗𝒐𝒍𝒖𝒍 𝒂 𝒇𝒐𝒔𝒕 𝒄𝒂̂𝒏𝒅𝒗𝒂 𝒊̂𝒏𝒈𝒆𝒓!"

Am ieșit din război plină de semne,de durere. În cap îmi răsunau urletele durerii lăsate pe front. Împușcăturile îmi făceau o lume nouă,ca un ecou în cap. Mă durea fiecare bucățică din mine. Cicatricile mari,unde, cândva,se aflau două aripi mari și puternice,erau acum pline de sânge. Sângele ce mi se scurgea din ce în ce mai mult pe trupul rece.
Știam că trebuie să lupt pentru el, pentru prezența lui în viața mea,dar am hotărât să părăsesc lupta,și să îmi predau aripile. Să zbor cât mai departe de iad,de locul unde îmi făcea atât de mult rău. Să fug de el,de imperiul pe care îl conducea,acum, singur.
Golul din sufletul meu mă durea din ce în ce mai tare. Simțeam cum fiecare bucățică din mine se sfărâma. Mă durea tot corpul. Aveam nevoie de liniște. Aveam nevoie de un pansament pentru inima mea frântă. Aveam nevoie de iubire. Aveam nevoie de M.! Mă durea gândul că trebuia să îl las în urmă, alături de fata cu păr negru și lung ,ce a venit în urma plecării mele. Mă înțepa pieptul. Nu puteam să respir. Mă chinuiam să plec mai repede din locul acela, plin cu amintiri petrecute împreună cu M.
Eram distrusă!
Aripile pline de sânge îmi cereau o pauză din zborul către casă. Mă simțeam lipsită de puteri. Trebuia să mă întorc pe pământ, trebuia să las iadul cât mai departe posibil.
Trebuia să îl uit pe el!
Trebuia să uit de noi!
Știam că fuga nu era o cale din a evada din toate problemele dintre mine și M.,dar pentru mine era necesar să dispar. În această situație, însă,fuga era o soluție de evadare. De liniștite.
Stăteam pe stânca rece,la granița dintre rai și iad. Mă simțeam singură și amenințată de propriile gânduri. Era foarte greu fără el ,în stânga mea. Era foarte greu să mă liniștesc. Era greu să mi-l imaginez acum,cu altcineva.
Lacrimile reci mi se scurgeau pe chipul transfigurat de durere.
Mă simțeam pustie.
Eram prinsă într-o buclă a tipului,a trecutului și mai ales a suferinței.
Nu voiam să mă mai gândesc la nimic,voiam doar să ajung acasă în siguranță.
Voiam să îl dau uitării!

_________________________________________

Să îl iert?
Pentru tot ce mi-a spus?
Pentru toate acele cuvinte,el își cerea scuze și mă diviniza?
După atâtea?
Am decis să îi trimit și eu un mesaj din respect! _________________________________________

"-Bună!
Nu ai de ce să îți ceri scuze ,asta ai simțit și până la urmă ai spus și adevărul...și eu vreau să îți mulțumesc pentru tot ,au fost minunate dar ca mine nu . Vreau sa îmi cer scuze și eu pentru că am tipat și te-am jignit."

Nu voiam să îl iert,nu acum.
Însă discuția a tot continuat. Mă făcea să mă simt groaznic. Mă făcea să mă simt vinovată pentru tot ceea ce s-a întâmplat. Practic, în viziunea lui, a fost doar vina mea. Nu îl mai voiam în viața mea,voiam să uit tot ce am trăit cu el. Voiam ca toate acele cuvinte să dispară. Voiam să arunc vina doar pe el. Nu îl mai suportam,nu îl mai doream,nu îl mai iubeam. Nu mai simțeam nimic,poate doar ură.

𝑫𝒂𝒓 𝒆𝒖 𝒏𝒖 𝒆𝒓𝒂𝒎 𝒂ș𝒂,𝒆𝒖 𝒏𝒖 𝒎ă 𝒄𝒐𝒎𝒑𝒐𝒓𝒕 𝒂ș𝒂,𝒆𝒖 𝒂𝒎 𝒓𝒆𝒔𝒑𝒆𝒄𝒕. 𝑬𝒖 𝒂𝒎 𝒊̂𝒏𝒄𝒓𝒆𝒅𝒆𝒓𝒆. 𝑬𝒖 𝒔𝒖𝒏𝒕 𝒅𝒆𝒎𝒏ă. 𝑬𝒖 𝒔𝒖𝒏𝒕 𝒄𝒂𝒑𝒂𝒃𝒊𝒍ă. 𝑬𝒖 𝒕𝒓𝒆𝒃𝒖𝒊𝒆 𝒔ă 𝒊𝒆𝒓𝒕,𝒏𝒖?
𝐀ș𝒂 𝒄ă 𝒂𝒎 𝒊𝒏𝒄𝒆𝒓𝒄𝒂𝒕 𝒔ă 𝒊̂𝒊 𝒅𝒂𝒖 𝒂 𝒅𝒐𝒖𝒂 ș𝒂𝒏𝒔ă.

"-Si răspuns la ce te-am întrebat?
-Da. Oricum eu țin mult mai mult la tine decât ca la un simplu prieten.
-Ok, ma bucur, o sa fie ft puternica.
- ..."

Mi-a stricat toată seara. Eram și eu mai bine până să mă trezesc cu un mesaj de la el,un mesaj foarte prost de altfel.
"-Nu îmi vine să cred ce tupeu are după câte a zis,brusc să îmi dea mesaj!" spun în gând nervoasă.
Nu este normal ca după tot ce a spus să se trezească din senin și să îmi scrie.
Am stat atâtea nopți cu gândul la el. Am stat atâta timp sa plâng și să mă învinovățesc pentru toate deciziile pe care le-am luat,ca el să reapară peste noapte,din senin,cu un simplu "scuze".
M-am simțit ultimul om atâta timp,ca el să vină cu o scuza penibilă. Îmi venea să urlu,voiam să mă descarc.
Ca să îi fac pe plac mi-am arătat slăbiciunea în fața lui. Dar în realitate îl uram pentru fiecare vorbă, pentru toate lunile petrecute cu el, pentru tot timpul pierdut aiurea.
Mă gândeam doar la momentele petrecute împreună. La fiecare jurământ,la fiecare dorință pentru viitor împreună. De fiecare dată când îmi spunea că mă iubește,sau cel puțin așa credeam eu.
Ca să fiu sinceră nu m-a iubit niciodată la fel cum l-am iubit eu. Am știut de fiecare data doar să îl iubesc sincer,curat. Am vrut întotdeauna să îi arăt cât de mult îl iubesc,in timp ce el mă făcea doar să sufăr. Toate visele mele alaturi de el s-au spulberat într-o singură seară.