4 luni în brațele infernului VOLUMUL II-Drumul înapoi spre mine

Capitolul 15

"Ș𝒊 𝒂𝒕𝒖𝒏𝒄𝒊 𝒂𝒎 ș𝒕𝒊𝒖𝒕 𝒄ă 𝒓ă𝒛𝒃𝒐𝒊𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒖 𝒔-𝒂 𝒊̂𝒏𝒄𝒉𝒆𝒊𝒂𝒕!"

S-ar putea ca de data aceasta să fie totul diferit?
M-am așezat pe balcon,acel loc binecuvântat în care merg de obicei să evadez puțin din toată această realitate uimitoare în care trăiesc,acea bucată de lume care nu mă exclude,doar există,nu comentează,nu scoate niciun sunet și nu e rău.
Pare perfect.
Iau o gură de cafea și las ultimele lacrimi să cadă. Încă odată mă văd aici, în adăpostul meu, "anti-realitate", plângând pentru tine și retrăind clipe de mult uitate. Dar nu plâng din cauză că nu te mai am,ci pentru că inima mea este zdrobită.
Am luat telefonul și am început să scriu în notițe argumente pro și contra de a nu fi împreună. În mijlocul atâtor tulburări interioare, în timp ce scriam, mi-am dat seama că eram între a fi eu însumi,sau mai degrabă că pretind că sunt o persoană total diferită de mine, evitându-mi esența și principiile mele.
Dar nu trebuie să fie așa,nu?
Sau cel puțin de ce trebuie să mă schimb? De ce nu ai putut să mă placi, să mă iubești așa cum am fost eu?
Dacă ar trebui să mă placi,este din cauza a ceea ce sunt,cu greșelile mele,cu stângăcia mea,cu gropițele mele când zâmbesc,cu felul meu ciudat de a râde la lucruri care nu-ți plăceau,cu gelozia mea,cu mofturile mele,cu felul meu de a-mi exprima dragostea,cu zilele când îmi era frică de ploaie.
Dar așa sunt eu,o fată simplă, fără extreme, fidelă și reală în fața acestei "postmodernități" în care rețelele de socializare ne deformează înainte de a ne întâlni personal.
Este timpul să încep să cresc, pentru că așa trebuie,eliberarea de tine va fi primul meu pas,sunt sigură că o să îmi rănească sufletul,dar e cel mai bine pentru mime. Sună egoist dacă citești,dar m-am agățat de ideea de a-ți face bine atât de mult, încât am uitat total ce înseamnă să-mi fac mie bine.
Astăzi,am pus capăt acestei povești, în care vreau să fiu cu tine, când tu vrei sa fii cu toată lumea,iar atunci când eu vreau să fiu cu cineva te enervezi.
Eu vreau să fiu din nou cu tine,dar tu nu asta vrei,din păcate, pentru că eu nu sunt ceea ce îți dorești tu cu adevărat.
Nu pentru că nu sunt frumoasă, pentru că, să fiu sinceră,asta m-ai făcut să cred foarte mult timp,luni bune la rând,ci din contră pentru că ți-ai dat seama că nu mă meriți cu adevărat. Pentru că ți-ai dat seama că tu nu știi să iubești sincer.
Ți-ai dat seama că știi să te iubești doar pe tine și să rănești tot ceea ce ai în jur. Ți-ai dat seama că ții la fetele care o să plece după prima noapte.
Ți-ai dat seama că eu sunt diferită,iar acest lucru te-a speriat. Așa că ai preferat să pleci.
Să fii un laș...
Pun capul pe geam, și mă gândesc în sinea mea,𝑪𝑬 𝑰̂𝑵𝑺𝑬𝑴𝑵 𝑬𝑼 𝑷𝑬𝑵𝑻𝑹𝑼 𝑻𝑰𝑵𝑬?
Sau dacă am însemnat ceva...
Stau și închid ochii și îmi amintesc de zilele când totul era bine între noi,de zilele când erai lângă mine atunci când îmi era cel mai greu. Stau și îmi amintesc de ziua când ai fost acolo atunci când prietena mea era prada unui demon.

.........................................................................

Am ajuns acasă din vacanță.
Sunt obosită,dar în același timp foarte fericită și recunoscătoare pentru toate clipele petrecute alături de Andreea. Sunt bucuroasă pentru toate momentele de vis, pentru toate pozele, pentru toate videoclipurile, pentru tot.
Nu știu ce m-aș fi făcut fără ea, fără prietenia ei.

--------------------------------------------------------------

Prietena mea?
Nu,este mai mult decât atât.
Este icoana mea, este persoana care mă cunoaște cel mai bine. Este singura care a stat acolo, lângă mine,jos, până la final.
Sinceră să fiu,cred în Dumnezeu,nu spun nu,uneori îmi place să îi spun "Bărbosul", însă prietena mea,este pe post de înger păzitor,trimis de EL, pentru a mă apăra.
Este singura persoană care mă înțelege și mă ascultă atunci când nimeni nu este lângă mine. În ea am cea mai mare încredere,și pentru ea mi-aș da tot sufletul.
Mereu am avut încredere în ea,chiar și atunci când ne-am dezamăgit una pe alta. Nu m-am îndoit niciodată de Andreea.
Mereu am știut că este un om incredibil,cu o inimă cu adevărat mare. Chiar dacă nu am știut să îi explic întotdeauna tot ceea ce înseamnă pentru mine, știu cu adevărat, că în inima ei, își dă și ea seama.
Sunt zile în care ne certăm foarte rău,dar cu toate acestea nu am renunțat una la alta.
Până la urmă asta înseamnă prietenia, să fii lângă persoana alăturată la rău și la bine până la final.
Dacă mi-am luat angajamentul să fiu prietena ei, știam de la bun început consecințele că o să trecem prin toate furtunile împreună.
M-am bucurat întotdeauna pentru fericirea ei,chiar și atunci când nu eram de acord cu ceea ce făcea.
Am fost acolo mereu pentru ea,gata să o susțin și să o încurajez de fiecare dată.
Asta am fost eu,un om bun,chiar dacă nu am arătat și voi fi până la final pentru că "𝒏𝒊𝒎𝒆𝒏𝒊 ș𝒊 𝒏𝒊𝒎𝒊𝒄 𝒏𝒖 𝒏𝒆 𝒑𝒐𝒂𝒕𝒆 𝒇𝒊𝒏𝒂𝒍𝒊𝒛𝒂 𝒑𝒓𝒊𝒆𝒕𝒆𝒏𝒊𝒂".
Acum stau și mă gândesc ,oare eu ce însemn pentru ea?
Oare sunt o prietenă cu adevărat bună?
Oare trebuie să schimb ceva?
Sau mă acceptă așa cum sunt eu?