4 luni în brațele infernului VOLUMUL II-Drumul înapoi spre mine

Capitolul 13

"𝑪𝒂̂𝒕𝒆𝒗𝒂 𝒗𝒊𝒔𝒆 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒎𝒊-𝒂𝒖 𝒎𝒂𝒓𝒄𝒂𝒕 𝒗𝒊𝒂ț𝒂..."

Ș𝒕𝒊ț𝒊 𝒗𝒐𝒓𝒃𝒂 𝒂𝒄𝒆𝒆𝒂? 𝑳𝒖𝒑𝒕𝒂 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒗𝒊𝒔𝒖𝒍 𝒕ă𝒖?

Ei bine și eu mă lupt seară de seară cu fiecare demon din mintea mea. Cu fiecare monstru ce îmi omoară fiecare părticică din corp.
Serile cu el în gând sunt cele mai frumoase,dar în același timp cele mai greu de acceptat pentru sufletul meu.
Am stat nopți la rând, să mă gândesc la altceva simplu,ceva bun pentru inima mea,dar se pare că jumătate din creierul meu nu vrea decât să mă facă să cedez psihic.
Sunt seri la rând, când tresar din somn,seri când plâng,când mă lupt cu mine,seri când strig, în vis, persoane ce nu mai fac parte din viața și viitorul meu.
Seri în care port un război cu viitorul meu. Seri în care mă lupt ca un leu într-o cușcă de circ,cu trecutul. Seri în care M. mă bântuie și mă caută.
𝙎𝙪𝙣𝙩 𝙨𝙚𝙧𝙞 𝙞̂𝙣 𝙘𝙖𝙧𝙚 𝙘ă𝙡ă𝙩𝙤𝙧𝙚𝙨𝙘 𝙞̂𝙣 𝙫𝙞𝙞𝙩𝙤𝙧...
𝙎𝙚𝙧𝙞 𝙞̂𝙣 𝙘𝙖𝙧𝙚 𝙢ă 𝙞̂𝙣𝙩𝙤𝙧𝙘 "𝒊̂𝒏 𝒃𝒓𝒂ț𝒆𝒍𝒆 𝒊𝒏𝒇𝒆𝒓𝒏𝒖𝒍𝒖𝒊"...

....𝓥𝓲𝓼𝓮....
_________________________________________

° "𝑪𝒊𝒏𝒆 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒑𝒐𝒍𝒊ț𝒊𝒔𝒕𝒖𝒍 𝒅𝒊𝒏 𝒇𝒂ț𝒂 𝒎𝒆𝒂? °

Pășesc pe un coridor lung,larg și alb. Sunt speriată și nu găsesc nici măcar o cale de ieșire. Sunt blocată într-un loc straniu,gol și de o nuanță orbitoare de alb.
Încerc să fug,dar în zadar. Mi-e frig,sunt obosită și nici nu știu ce se întâmplă cu punga plină de grâu pe care o țin în mână. Nu este nimeni căruia să îi cer ajutorul. Nu este nimeni care mă poate ajuta să ies de aici.
Încerc să îmi dau jos grâul din palmă,dar nu reușesc,este înțepenit acolo. Mi-e frig,am obosit,iar rochia dintr-un material firav, mulat,verde ce îmi învelea corpul,devenea deranjantă.
Voiam să stau jos,voiam să fug,voiam să scap. Strigam din ce în ce mai tare "Ajutor",dar nu era nimeni acolo pentru mine.
Eram pierdută,eram singură,eram abandonată. Mă durea inima din ce în ce mai tare. Simțeam cum rămân fără aer,cum corpul meu se stinge.
Vedeam cum mâinile îmi tremură,iar pielea mi se face din ce în ce mai albă. Îmi simțeam pulsațiile inimii aproape de venele de la mână, aproape de gât.
După ore în care abandonul era în armonie în interiorul meu,văd un bărbat înalt, stând cu spatele.
Era îmbrăcat în uniformă de polițist.
Las capul aplecat de rușine și încerc să stau cât mai dreaptă,de frică și rușine să nu tresar în fața lui.
Încerc să mă îndrept către el,cu pași mărunți,dar dornică în același timp de ajutor. Mă ridic pe vârfuri și îl ating pe umăr, fără ezitare. Se întoarce către mine și îmi întinde o mână spunând că mă așteaptă de foarte mult timp.
Ridic capul din podeaua albă și mă uit în ochii lui.
Era el,era M.
Ochii mi se umplură instant de lacrimi și cu capul încă în podeaua albă,îi întind punga de grâu pe care o aveam în mâna. El,în schimb, se îndepărtează din ce în ce mai mult de mine și îmi spune să vin după el.
Eu rămân pe loc și cad, doborâtă la podea.

Mă trezesc din vis speriată în mijlocul nopții și încep să plâng. Nu mai suportam să nu îl mai am. Nu suportam singurătatea. Nu suportam să văd că el nu este lângă mine.
Era o durere mult prea mare,era o durere sa mai visez atât de mult.
𝑵𝒖 𝒎𝒂𝒊 𝒔𝒖𝒑𝒐𝒓𝒕𝒂𝒎 𝒔ă 𝒗𝒊𝒔𝒆𝒛 𝒕𝒐𝒕 𝒇𝒆𝒍𝒖𝒍 𝒅𝒆 𝒑𝒓𝒐𝒔𝒕𝒊𝒊...

_________________________________________

. ° "𝑵𝒐𝒊 𝒕𝒆 𝒑𝒖𝒕𝒆𝒎 𝒂𝒋𝒖𝒕𝒂,𝒎𝒂𝒎𝒊 ș𝒊 𝒕𝒂𝒕𝒊 𝒔𝒖𝒏𝒕 𝒎𝒆𝒓𝒆𝒖 𝒂𝒊𝒄𝒊 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒕𝒊𝒏𝒆!" °