4 luni în brațele infernului VOLUMUL II-Drumul înapoi spre mine

Capitolul 6

"𝗙𝒂𝒎𝒊𝒍𝒊𝒂,𝒄𝒆𝒍 𝒎𝒂𝒊 𝒔𝒂𝒄𝒓𝒖 𝒍𝒐𝒄,𝒖𝒏𝒅𝒆 𝒎ă 𝒔𝒊𝒎𝒕 𝒊̂𝒏𝒕𝒐𝒕𝒅𝒆𝒂𝒖𝒏𝒂 𝒂𝒄𝒂𝒔ă"

"𝑶𝒂𝒎𝒆𝒏𝒊𝒊 𝒖𝒊𝒕ă. 𝑨𝒅𝒊𝒄ă, 𝒂ș𝒆𝒂𝒛ă 𝒊̂𝒏 𝒔𝒖𝒇𝒍𝒆𝒕𝒖𝒍 𝒍𝒐𝒓 𝒐𝒂𝒎𝒆𝒏𝒊 𝒊̂𝒏 𝒄𝒖𝒕𝒊𝒖ț𝒆 ș𝒊 𝒂𝒑𝒐𝒊 𝒕𝒐𝒕 𝒑𝒖𝒏 𝒑𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒐𝒂𝒎𝒆𝒏𝒊 ș𝒊 𝒐𝒂𝒎𝒆𝒏𝒊. 𝑵𝒖-𝒊 𝒈𝒓𝒆ș𝒊𝒕. 𝑵𝒖-𝒊 𝒄𝒐𝒓𝒆𝒄𝒕. 𝑬 𝒖𝒏 𝒎𝒐𝒅 𝒅𝒆 𝒂 𝒕𝒆 𝒗𝒊𝒏𝒅𝒆𝒄𝒂 ș𝒊 𝒂𝒕𝒂̂𝒕𝒂 𝒕𝒊𝒎𝒑 𝒄𝒂̂𝒕 𝒕𝒆 𝒇𝒂𝒄𝒆 𝒎𝒂𝒊 𝒃𝒊𝒏𝒆, 𝒇ă𝒓ă 𝒂 𝒅𝒆𝒗𝒆𝒏𝒊 𝒓ă𝒖𝒕ă𝒄𝒊𝒐𝒔 𝒔𝒂𝒖 𝒑𝒍𝒊𝒏 𝒅𝒆 𝒓𝒆𝒔𝒆𝒏𝒕𝒊𝒎𝒆𝒏𝒕𝒆, 𝒊̂𝒏𝒔𝒆𝒂𝒎𝒏ă 𝒄ă 𝒊̂𝒏𝒂𝒊𝒏𝒕𝒆𝒛𝒊. 𝑪ă 𝒆 𝒇𝒆𝒍𝒖𝒍 𝒕ă𝒖 𝒅𝒆 𝒂 𝒎𝒆𝒓𝒈𝒆 𝒎𝒂𝒊 𝒅𝒆𝒑𝒂𝒓𝒕𝒆.
𝑺𝒖𝒏𝒕 𝒎𝒖𝒍ț𝒊 𝒐𝒂𝒎𝒆𝒏𝒊 𝒑𝒆 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒊-𝒂𝒎 𝒑𝒖𝒔 𝒊̂𝒏 𝒄𝒖𝒕𝒊𝒖ț𝒆. 𝑶𝒂𝒎𝒆𝒏𝒊 𝒄ă𝒓𝒐𝒓𝒂 𝒍𝒆 𝒑𝒐𝒓𝒕 𝒖𝒏 𝒂𝒅𝒂̂𝒏𝒄 𝒓𝒆𝒔𝒑𝒆𝒄𝒕 ș𝒊 𝒐 𝒊𝒎𝒆𝒏𝒔ă 𝒓𝒆𝒄𝒖𝒏𝒐ș𝒕𝒊𝒏ță. 𝑨𝒍𝒕𝒐𝒓𝒂 𝒄ă𝒓𝒐𝒓𝒂 𝒍𝒆 𝒅𝒂𝒖 𝒊𝒆𝒓𝒕𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒎𝒆𝒂 𝒊̂𝒏 𝒇𝒊𝒆𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒛𝒊. 𝑪𝒂̂ț𝒊𝒗𝒂 𝒑𝒆 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒊-𝒂𝒎 𝒑𝒖𝒓𝒕𝒂𝒕 𝒊̂𝒏 𝒃𝒓𝒂ț𝒆𝒍𝒆 𝒊𝒖𝒃𝒊𝒓𝒊𝒊 𝒑𝒆 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒂𝒎 ș𝒕𝒊𝒖𝒕 𝒊̂𝒏𝒕𝒓-𝒐 𝒇𝒐𝒓𝒎ă 𝒔𝒂𝒖 𝒂𝒍𝒕𝒂 𝒔ă 𝒐 𝒐𝒇𝒆𝒓. Ș𝒊 𝒊̂𝒎𝒊 𝒑𝒍𝒂𝒄 𝒐𝒂𝒎𝒆𝒏𝒊𝒊 𝒅𝒊𝒏 𝒄𝒖𝒕𝒊𝒖ț𝒆. 𝑻𝒐ț𝒊 𝒎-𝒂𝒖 𝒊̂𝒏𝒗ăț𝒂𝒕 𝒄𝒂̂𝒕𝒆 𝒄𝒆𝒗𝒂, 𝒎-𝒂𝒖 𝒎𝒐𝒅𝒆𝒍𝒂𝒕 ș𝒊 𝒎-𝒂𝒖 𝒇ă𝒄𝒖𝒕 𝒄𝒊𝒏𝒆 𝒔𝒖𝒏𝒕. 𝑼𝒏𝒊𝒊 𝒎𝒊-𝒂𝒖 𝒅𝒂𝒕 𝒑𝒓𝒆𝒂 𝒎𝒖𝒍𝒕𝒆 𝒔𝒑𝒆𝒓𝒂𝒏ț𝒆,𝒊𝒂𝒓 𝒂𝒍ț𝒊𝒊 𝒎𝒊-𝒂𝒖 𝒊𝒎𝒑𝒖𝒔 𝒔ă 𝒎ă 𝒔𝒄𝒉𝒊𝒎𝒃. 𝑷𝒂̂𝒏ă 𝒏-𝒂 𝒎𝒂𝒊 𝒇𝒐𝒔𝒕 𝒍𝒐𝒄 𝒅𝒆 𝒔𝒄𝒉𝒊𝒎𝒃𝒂𝒓𝒆. 𝑭𝒊𝒊𝒏𝒅𝒄ă 𝒔𝒄𝒉𝒊𝒎𝒃𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒕𝒓𝒆𝒃𝒖𝒊𝒆 𝒔ă 𝒗𝒊𝒏ă 𝒅𝒊𝒏 𝒂𝒎𝒃𝒆𝒍𝒆 𝒑ă𝒓ț𝒊 𝒂𝒍𝒆 𝒃𝒂𝒓𝒊𝒄𝒂𝒅𝒆𝒊. 𝑵𝒖 𝒑𝒐ț𝒊 𝒔ă 𝒄𝒐𝒏𝒔𝒕𝒓𝒖𝒊𝒆ș𝒕𝒊 𝒖𝒏 𝒑𝒐𝒅 𝒅𝒂𝒄ă 𝒅𝒊𝒏𝒄𝒐𝒍𝒐 𝒅𝒆 𝒂𝒑ă 𝒏𝒖-𝒊 𝒖𝒏 𝒎𝒂𝒍 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒔ă 𝒕𝒆 𝒂ș𝒕𝒆𝒑𝒕𝒆. Ș𝒊 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 𝒗𝒆𝒛𝒊 𝒄ă 𝒏𝒖 𝒕𝒆 𝒎𝒂𝒊 𝒂ș𝒕𝒆𝒑𝒕ă 𝒏𝒊𝒎𝒊𝒄, 𝒕𝒆 𝒐𝒑𝒓𝒆ș𝒕𝒊 𝒅𝒊𝒏 𝒔𝒄𝒉𝒊𝒎𝒃𝒂𝒕. 𝑫𝒊𝒏 𝒄𝒐𝒏𝒔𝒕𝒓𝒖𝒊𝒕. 𝑷𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒄ă 𝒖𝒏𝒊𝒊 𝒐𝒂𝒎𝒆𝒏𝒊 𝒕𝒓𝒆𝒃𝒖𝒊𝒆 𝒂𝒔𝒄𝒖𝒏ș𝒊 𝒊̂𝒏 𝒄𝒖𝒕𝒊𝒖ț𝒆 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒂 𝒍𝒆 𝒑ă𝒔𝒕𝒓𝒂 𝒏𝒆𝒇𝒓𝒂̂𝒏𝒂𝒕ă 𝒂𝒎𝒊𝒏𝒕𝒊𝒓𝒆𝒂 ș𝒊 𝒂 𝒏𝒖 𝒍ă𝒔𝒂 𝒖𝒓𝒂̂𝒕𝒖𝒍 𝒔𝒊𝒕𝒖𝒂ț𝒊𝒆𝒊 𝒔ă 𝒔𝒆 𝒓ă𝒔𝒇𝒓𝒂̂𝒏𝒈ă 𝒂𝒔𝒖𝒑𝒓𝒂 𝒍𝒐𝒓."

**************************************

După despărțirea de M.,nu pot spune că a stat cineva non-stop lângă mine să mă ajute să fiu bine. Da,au fost prieteni,rude,sora mea,dar nimeni nu a putut face nimic. M-am închis în mine și am preferat să stau de una singură în propriul meu infern.
Cum am spus și în Volumul I,am avut un frate. Unul care din păcate acum nu mai este lângă mine.
La vârsta de 7 ani și 11 luni, mi-am pierdut o parte din mine. Mi-am pierdut singurul sprijin moral. Mi-am pierdut fratele!
Nu pot spune că a fost cea mai fericită seară din viața mea.
Am avut o familie foarte complicată în trecut,mama stătea lângă un bărbat ce nu o iubea cu adevărat. Iar de mine nu îi păsa. Un bărbat care era foarte violent și nervos tot timpul.
La fel cum am mai spus,eu nu am o relație așa bună cu tatăl care mi-a dat viață. Nu îl pot considera tatăl meu după câte mi-a făcut. Iar decizia asta îmi aparține în totalitate mie.
Am decis să nu mai vorbim, să nu ne mai vedem. Nu sunt chiar atât de afectată de asta. Bine, uneori chiar sunt. Sunt nopți întregi când mă întreb,"Oare ce mai face?",dar am învățat să accept realitatea și să merg înainte. Îmi plătește pensia alimentară,forțat,iar pentru mine este suficient. Poate că uneori am nevoie să îi povestesc și lui tot ceea ce mi se întâmplă,doar că nu merită să facă parte din viața mea.
Nu merită să îl iert pentru nimic. Este doar un om rău,ce nu mai are dreptul să aibă legătură cu mine. Nu am avut nici măcar o interzicere în ceea ce-l privește,eu am ales să nu mai am legătură cu el. Și sunt mândră pentru asta. Pentru că îndepărtez din viața mea, oameni ce nu își au locul.
Trec luni și noi nu ne vorbim,nici măcar un simplu mesaj de sărbători. Dar nu mă doare,sunt împăcată cu această alegere.
Acum am un tată minunat. Sunt de părere că tatăl,nu este în totalitate cel care te face,tatăl este acel om care este lângă tine indiferent de situație și te susține în orice. Este lângă tine atunci când nu te simți bine,este mereu sprijinul tău,omul care te face să zâmbești. Iar eu mi-am găsit fericirea.
Vreau ca tatăl copiilor mei,să fie un om educat,care să știe să își prețuiască copii și niciodată să nu aibă dreptul să îi facă să sufere. Vreau să îi pună întotdeauna pe ei,pe primul loc, și să se mândrească cu darurile cu care l-a încredințat Dumnezeu.
În urmă cu ceva timp i-am trimis un mesaj omului ce m-a făcut din interes. Din păcate nu îl mai pot numi pe el "tată", pentru că nu este. Multă lume m-a judecat pentru alegerea făcută. Dar această decizie îmi aparține mie,nu? Doar eu știu de ce am preferat să nu mai am legătură cu el. Nu vreau să îi vorbesc numele de rău,nu vreau sa fiu un om sumbru.
Mă doare că semăn cu el,uneori am zile când mă urăsc. Dar tata mi-a explicat că trebuie să mă bucure că sunt frumoasă ca el. Întotdeauna am urât aceste vorbe, această expresie.Când urăști un om nu ai cum sa vezi ceva special în el,iar lucrul cel mai grav este că te vezi și pe tine un om urât,din cauza remușcărilor pe care le ai.
Sunt momente în care urăsc tot la mine, zâmbetul,ochii,parul, felul meu de a fi. Inclusiv comportamentul. Și mi-a trebuit timp să îmi dau seama că nu sunt ca el,sau cel puțin nu vreau să fiu vreodată.

_________________________________________