4 luni în brațele infernului VOLUMUL II-Drumul înapoi spre mine

Capitolul 5

"𝑰̂ț𝒊 𝒊̂𝒏ț𝒆𝒍𝒆𝒈 𝒇𝒆𝒓𝒊𝒄𝒊𝒓𝒆𝒂"

**************************************

"𝑰𝒖𝒃𝒊𝒕𝒂 𝒑𝒆𝒓𝒇𝒆𝒄𝒕ă 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒄𝒆𝒂 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒕𝒆 𝒊𝒖𝒃𝒆ș𝒕𝒆,𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒈𝒆𝒍𝒐𝒂𝒔ă,𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒕𝒆 𝒊̂𝒏𝒕𝒓𝒆𝒂𝒃ă 𝒖𝒏𝒅𝒆 𝒂𝒊 𝒇𝒐𝒔𝒕 ș𝒊 𝒄𝒖 𝒄𝒊𝒏𝒆 ș𝒊 𝒕𝒆 𝒆𝒏𝒆𝒓𝒗𝒆𝒂𝒛ă 𝒅𝒐𝒂𝒓 𝒅𝒂𝒄ă 𝒏𝒖-𝒊 𝒐𝒇𝒆𝒓𝒊 𝒔ă𝒓𝒖𝒕𝒖𝒓𝒊 ș𝒊 𝒊̂𝒎𝒃𝒓ăț𝒊șă𝒓𝒊 𝒄𝒂𝒍𝒅𝒆.𝑪𝒆𝒂 𝒄𝒖 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒍𝒖𝒑ț𝒊 ș𝒊 𝒍𝒂 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒂𝒋𝒖𝒏𝒈𝒊 𝒔ă 𝒕𝒆 𝒊̂𝒏𝒕𝒐𝒓𝒄𝒊. 𝑨𝒄𝒆𝒆𝒂 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒏𝒖-ș𝒊 𝒊𝒂 𝒐𝒄𝒉𝒊𝒊 𝒅𝒆 𝒍𝒂 𝒇𝒂ț𝒂 𝒕𝒂 𝒅𝒐𝒂𝒓 𝒄𝒂 𝒔ă 𝒕𝒆 𝒖𝒊ț𝒊 𝒍𝒂 𝒆𝒂 ș𝒊 𝒔ă 𝒐 𝒔ă𝒓𝒖ț𝒊. 𝑪𝒆𝒂 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒊̂ț𝒊 𝒔𝒑𝒖𝒏𝒆 𝒔ă 𝒓𝒂̂𝒛𝒊 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒄ă 𝒆𝒂 𝒔𝒆 𝒊̂𝒏𝒅𝒓ă𝒈𝒐𝒔𝒕𝒆ș𝒕𝒆 𝒅𝒆 𝒛𝒂̂𝒎𝒃𝒆𝒕𝒖𝒍 𝒕ă𝒖. 𝑪𝒆𝒂 𝒄𝒖 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒑𝒐ț𝒊 𝒇𝒊 𝒂ș𝒂 𝒄𝒖𝒎 𝒆ș𝒕𝒊 ș𝒊 𝒆𝒊 𝒊̂𝒊 𝒑𝒍𝒂𝒄𝒆 𝒂𝒔𝒕𝒂. 𝑪𝒆𝒂 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒊̂ț𝒊 𝒐𝒇𝒆𝒓ă 𝒄𝒆𝒍𝒆 𝒎𝒂𝒊 𝒃𝒖𝒏𝒆 𝒊̂𝒎𝒃𝒓ăț𝒊șă𝒓𝒊 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 𝒏𝒖 𝒕𝒆 𝒔𝒊𝒎ț𝒊 𝒃𝒊𝒏𝒆 ș𝒊 𝒊̂ț𝒊 𝒔𝒑𝒖𝒏𝒆 𝒄ă 𝒕𝒆 𝒊𝒖𝒃𝒆ș𝒕𝒆 𝒎𝒆𝒓𝒆𝒖. 𝑬𝒂 𝒄𝒂𝒓𝒆, 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 𝒂𝒖 𝒕𝒓𝒆𝒄𝒖𝒕 𝒄𝒊𝒏𝒄𝒊 𝒎𝒊𝒏𝒖𝒕𝒆 𝒅𝒆 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 𝒗-𝒂ț𝒊 𝒗ă𝒛𝒖𝒕, 𝒊̂ț𝒊 𝒕𝒓𝒊𝒎𝒊𝒕𝒆 𝒖𝒏 𝒎𝒆𝒔𝒂𝒋 𝒑𝒓𝒊𝒏 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒊̂ț𝒊 𝒔𝒑𝒖𝒏𝒆 𝒄ă 𝒊̂𝒊 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒅𝒐𝒓 𝒅𝒆 𝒕𝒊𝒏𝒆. 𝑨ș𝒂 𝒄ă 𝒏𝒖 𝒕𝒆 𝒈𝒂̂𝒏𝒅𝒊 𝒅𝒐𝒂𝒓 𝒍𝒂 𝒐 𝒑𝒓𝒊𝒆𝒕𝒆𝒏ă 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒅𝒐𝒂𝒓 𝒅𝒓ă𝒈𝒖ță 𝒄𝒖 𝒕𝒊𝒏𝒆 ș𝒊 𝒂𝒓𝒆 𝒖𝒏 𝒄𝒐𝒓𝒑 𝒇𝒓𝒖𝒎𝒐𝒔. 𝑷𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒄ă 𝒆𝒙𝒊𝒔𝒕ă 𝒇𝒆𝒕𝒆 𝒑𝒆𝒓𝒇𝒆𝒄𝒕𝒆,𝒅𝒂𝒓 𝒏𝒊𝒎𝒆𝒏𝒊 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒔ă 𝒕𝒆 𝒂𝒅𝒐𝒓𝒆 𝒑𝒓𝒆𝒄𝒖𝒎 𝒇𝒆𝒕𝒊ț𝒂 𝒕𝒂. 𝑬𝒂 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒄𝒆𝒂 𝒄𝒂𝒓𝒆, 𝒊̂𝒏 𝒄𝒊𝒖𝒅𝒂 𝒕𝒖𝒕𝒖𝒓𝒐𝒓,𝒕𝒆 𝒇𝒂𝒄𝒆 𝒔ă 𝒕𝒆 𝒔𝒊𝒎ț𝒊 𝒎𝒂̂𝒏𝒅𝒓𝒖 𝒔ă 𝒔𝒑𝒖𝒊 𝒄ă 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒂 𝒕𝒂 ș𝒊 𝒕𝒖 𝒆ș𝒕𝒊 𝒂𝒍 𝒆𝒊. 𝑬𝒂 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒄𝒆𝒂 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒕𝒆 𝒇𝒂𝒄𝒆 𝒄𝒆𝒍 𝒎𝒂𝒊 𝒇𝒆𝒓𝒊𝒄𝒊𝒕!"

**************************************

Timpul a trecut,iar eu m-am obișnuit cu relația lor. Nu mai aveam nimic împotrivă,nu mă mai interesa de trecut. Voiam ca el să fie fericit și atât.
Cu toate acestea încă vorbeam.
Erau zile la rând când ne petreceam timpul vorbind,chiar și la telefon. Era plăcut să îi aud vocea.Ne auzeam din când în când,iar asta mă făcea bine.
Era ciudat să îi fiu "prietenă" după o perioadă de relație. Dar macar așa îl aveam în viața mea. Eram împăcată cu alegerea a ceea ce a făcut.
Eram fericită pentru că și-a refăcut viața. Până la urmă,cum am mai spus,era normal să vină și această zi. Nu putea sta legat toată viața de mine dacă nu avea sentimente. Nu poți forța un om să te iubească la fel cum îl iubești tu.
Este imposibil acest lucru.
Zilele erau frumoase în preajma lui,chiar și de la distanță.
Totuși,mi se părea foarte ciudat că vorbește cu fosta lui în timp ce el are o iubită. Începeam să am dubii,dacă pe timpul relației mele el s-a văzut cu fosta lui,sau a vorbit cu ea,la fel cum vorbește cu mine acum.
Începeam să cred că este și vina mea pentru că îl bag prea mult în seamă și nu pot să mă obișnuiesc cu această schimbare.
Uneori era normal să mai vorbim. Dar erau și zile în care el îmi spunea că "pe viitor o să mai fim împreună". Era ciudat, că îmi dădea speranțe false și în același timp îi rănea sentimentele iubitei lui.
Dacă eram în locul ei,eu nu puteam să fiu cu așa om fals. Nu puteam să accept că încă mai vorbește cu fosta lui în timp ce este într-o relație cu mine.
Poate da,uneori era normal să îi comentez la postări,și el făcea asta la mine,era normal comportamentul meu,era unul de diplomație,nu de interes neapărat.
Însă pe al lui nu îl înțelegeam. Era prea ciudat cu mine. Azi era bine,vorbea sincer,nu mințea,iar mâine era rece,sec,𝙛𝙖𝙡𝙨...
Uneori îmi era frică și rușine să îi scriu eu. Pentru că de fiecare dată când avea el chef să vorbească,eu eram bine-dispusă și gata mereu să îi fiu acolo. Pe când,eu dacă îi dădeam mesaj nu era un sentiment plăcut din partea lui. Așa că am preferat să păstrez tăcerea. Era mai bine așa...
"𝑫𝒆 𝒄𝒆 ș𝒊-𝒂 𝒎𝒂𝒊 𝒇ă𝒄𝒖𝒕 𝒓𝒆𝒍𝒂ț𝒊𝒆 𝒅𝒂𝒄ă 𝒗𝒐𝒓𝒃𝒆ș𝒕𝒆 𝒊̂𝒏𝒄ă 𝒄𝒖 𝒎𝒊𝒏𝒆",era o întrebare ce mă apăsa în fiecare seară. Poate voia să fie doar drăguț,dar mă îndoiesc.
Voia doar să rămân și eu la picioarele lui.
Sa mă folosească.
Asta până într-o zi când iubita lui mi-a scris în privat.
M-am simțit atât de stânjenită.
Îmi era atât de rușine de propria persoană,atât de teamă.
De fel, întotdeauna am fost o persoană care a pus tot la suflet încă din prima clipă. Dar de data aceasta era mult mai diferit.
Mă simțeam ca și cum mă bag în relația lor,ceea ce nu îmi stătea în fire. Nu puteam să le fac rău.
Să îi fac rău ei,chiar dacă,la drept vorbind,nu o suportam.