4 luni în brațele infernului VOLUMUL II-Drumul înapoi spre mine

Scrisoare către viitoarea eu

Viitoare eu,îți scriu acum, în viitorul tău trecut, pentru că mie nu îmi place trecutul meu.
Sună ciudat, nu-i așa? Dar sunt sigură că la vremea la care vei citi aceste rânduri, vei fi înțeles deja multe lucruri în legătură cu mine,adică vechea tine.
Am atât de multe întrebări să-ți spun, însă nu sunt încă pregătită să aud răspunsul la fiecare. Știu că pare ciudat însă vreau să știu sincer...am reușit să intru la liceu? Să îmi continui prietenia cu Andreea? Să îl uit pe M., să termin liceul? Să iau bacul cu notă mare?
Am reușit să mă angajez la o grădiniță? Am reușit să intru la facultatea de Drept? Am reușit să îmi fac o familie?
Să mă căsătoresc cu un polițist? M-am împăcat cu M sau l-am uitat definitiv?
Sunt fericită?
Am reușit să am doi copii?
Sunt bine?
Am reușit să ajung judecător?
Sunt bine? Am casă,am familie,am mașină,am prietenii strânse?
Știu că par ciudate toate aceste întrebări, însă vreau sa îți spun că sunt sigură că peste ani voi afla singură toate nedumeririle pe care le am în prezent.
Poate tu nu mă vei mai considera ciudată așa cum mă consider eu acum. Poate ție chiar îți vor plăcea amintirile mele, deși sunt sigură că vei avea propriile tale amintiri și sper că vor fi mult mai frumoase.
Nu știu ce să îți spun despre mine, pentru că probabil știi deja totul. Te rog doar să nu te certi prea tare citind aceste lucruri, erai mică când le-ai scris și nu știai tot ce vei ști atunci.
Aș vrea să îți spun că sunt fericită, dar nu pot. Aș minți. Mă tem să spun ca sunt fericită ca nu cumva cineva să mă audă și să îmi omoare chiar și iluzia că aș putea fi fericită.
Aș vrea sa fiu optimistă, dar imi pare că optimismul se strică repede când ceva nu merge conform planului, așa că mai bine rămân pesimistă ca să pot avea surprize plăcute. Ceea ce mă face să mă gandesc că s-ar putea ca tu să nu citesti vreodată aceste randuri.
Parcă ar fi mai bine, măcar nu ți-ai mai aminti lucrurile la care mă gandesc eu acum, scriindu-le.
Mai știi când eram mici și obisnuiam să avem vise?

_________________________________________

𝑷𝒓𝒐𝒃𝒂𝒃𝒊𝒍 𝒇𝒊𝒆𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒅𝒊𝒏𝒕𝒓𝒆 𝒏𝒐𝒊 𝒂𝒓𝒆 𝒖𝒏 𝒗𝒊𝒔, 𝒇𝒊𝒆 𝒆𝒍 𝒎𝒊𝒄 𝒔𝒂𝒖 𝒎𝒂𝒓𝒆. 𝑶𝒓𝒊𝒄𝒖𝒎 𝒂𝒓 𝒇𝒊, 𝒆 𝒖𝒏 𝒗𝒊𝒔, 𝒖𝒏 𝒑𝒖𝒏𝒄𝒕 𝒑𝒆 𝒉𝒂𝒓𝒕𝒂 𝒗𝒊𝒆ț𝒊𝒊 𝒏𝒐𝒂𝒔𝒕𝒓𝒆 𝒍𝒂 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒗𝒓𝒆𝒎 𝒔ă 𝒂𝒋𝒖𝒏𝒈𝒆𝒎. 𝑴𝒂𝒓𝒆 𝒑𝒓𝒐𝒃𝒍𝒆𝒎𝒂 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒄ă 𝒎𝒖𝒍ț𝒊 𝒅𝒊𝒏𝒕𝒓𝒆 𝒏𝒐𝒊 𝒑𝒆 𝒄𝒂̂𝒕 𝒔𝒖𝒏𝒕𝒆𝒎 𝒅𝒆 𝒂𝒑𝒓𝒐𝒂𝒑𝒆 𝒔ă 𝒊𝒍 𝒊̂𝒎𝒑𝒍𝒊𝒏𝒊𝒎, 𝒏𝒆 𝒍ă𝒔ă𝒎 𝒄𝒖𝒑𝒓𝒊𝒏𝒔𝒊 𝒅𝒆 𝒐 𝒇𝒓𝒊𝒄ă ș𝒊 𝒏𝒊ș𝒕𝒆 𝒈𝒂̂𝒏𝒅𝒖𝒓𝒊 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒏𝒆 𝒇𝒂𝒄 𝒔ă 𝒄𝒓𝒆𝒅𝒆𝒎 𝒄ă 𝒑𝒐𝒂𝒕𝒆 𝒏𝒖 𝒔𝒖𝒏𝒕𝒆𝒎 𝒇ă𝒄𝒖ț𝒊 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒂𝒄𝒆𝒍 𝒍𝒖𝒄𝒓𝒖 ș𝒊 𝒏𝒖 𝒐 𝒔ă 𝒓𝒆𝒖ș𝒊𝒎.
𝑷𝒐𝒂𝒕𝒆 𝒕𝒆 𝒖𝒊ț𝒊 𝒍𝒂 𝒄𝒆𝒍 𝒅𝒆 𝒍𝒂̂𝒏𝒈ă 𝒕𝒊𝒏𝒆 ș𝒊 𝒗𝒆𝒛𝒊 𝒄𝒂̂𝒕 𝒅𝒆 𝒃𝒖𝒏 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒆𝒍, 𝒍𝒂 𝒄𝒆𝒗𝒂 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒕𝒖 𝒕𝒆 𝒔𝒕𝒓ă𝒅𝒖𝒊𝒆ș𝒕𝒊 ș𝒊 𝒕𝒐𝒕 𝒏𝒖 𝒊𝒆𝒔𝒆, 𝒐𝒓𝒊𝒄𝒆 𝒂𝒊 𝒇𝒂𝒄𝒆 ș𝒊 𝒏𝒖 𝒊̂𝒊 𝒑𝒐ț𝒊 𝒂𝒋𝒖𝒏𝒈𝒆 𝒊̂𝒏𝒅𝒆𝒎𝒂̂𝒏𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒍𝒖𝒊. 𝐀𝒄𝒆𝒂𝒔𝒕𝒂 𝒏𝒖 𝒕𝒓𝒆𝒃𝒖𝒊𝒆 𝒔ă 𝒕𝒆 𝒇𝒂𝒄ă 𝒔ă 𝒈𝒂̂𝒏𝒅𝒆ș𝒕𝒊 𝒄ă 𝒔𝒖𝒏𝒕 𝒐𝒂𝒎𝒆𝒏𝒊 𝒎𝒂𝒊 𝒃𝒖𝒏𝒊 𝒅𝒆𝒄𝒂̂𝒕 𝒕𝒊𝒏𝒆 ș𝒊 𝒕𝒖 𝒂𝒓 𝒕𝒓𝒆𝒃𝒖𝒊 𝒔ă 𝒓𝒆𝒏𝒖𝒏ț𝒊 𝒍𝒂 𝒗𝒊𝒔𝒖𝒍 ă𝒔𝒕𝒂, 𝒄𝒊 𝒔ă 𝒕𝒆 𝒇𝒂𝒄ă 𝒔ă 𝒈𝒂̂𝒏𝒅𝒆ș𝒕𝒊 𝒖𝒏𝒅𝒆 𝒂𝒓 𝒕𝒓𝒆𝒃𝒖𝒊 𝒔ă 𝒔𝒄𝒉𝒊𝒎𝒃𝒊 𝒍𝒖𝒄𝒓𝒖𝒓𝒊𝒍𝒆 ș𝒊 𝒄ă 𝒂𝒓 𝒕𝒓𝒆𝒃𝒖𝒊 𝒔ă 𝒎𝒖𝒏𝒄𝒆ș𝒕𝒊 𝒎𝒂𝒊 𝒎𝒖𝒍𝒕.