Zece secunde pana la impact #5 (seria Pana la sange)

10. Vrei sa mori azi?

Alice

Paranoia lui Josephine ma cuprinsese si pe mine, pentru ca atunci când am intrat in depozitul ăla blestemat m-au trecut fiori reci din cap pana in picioare. Sunasem la hotel ca sa aflu dacă Alex e acolo si fata din receptie imi spusese ca era la depozit, așa ca iată-ma aici. Totuși poate ca nu fusese o idee chiar atat de buna sa merg acolo singura si sa nu spun nimanui unde eram. Poate ca ar fi trebuit sa ma intorc după ce linistea sinistra dinăuntru m-a izbit. Cum putea locul ăla sa fie atat de intunecos in mijlocul zilei?
-Alex? Am soptit, neindraznind sa ma mișc mai mult de doi metri de langa usa. Alex, ești aici?
Am așteptat secunde bune un răspuns care nu a venit, așa ca am început sa merg mai mult in interiorul locului ăla sinistru, in varful picioarelor. Nu vedeam pe nimeni in jur, doar containere si cutii si stive intregi cu lăzi de tot felul. Banuiam ce era in ele, așa ca intentionam sa nu ma apropi mai mult decat era neaparata nevoie.
Abia când am ajuns pe la jumătatea depozitului ochii mei s-au obisnuit cu intunericul din interior si am putut vedea ceva mișcându-se intr-un colt îndepărtat. Eram sigura ca văzusem cateva filme de groaza cu scena asta: fata idioata si inconstienta intra intr-un loc intunecos si retras, singura si in cautare de probleme. Speram doar ca eu, spre deosebire de acele nefericite, sa nu am parte de același final.
Am mers spre acel colt abia când am fost sigura ca cel ce se mișca acolo era un om, nu un monstru mutând însetat de sange. M-am apropiat in varful picioarelor, tinându-mi respirația, de frica sa nu il sperii sau mai știu eu ce. Elementul surpriza era o idee mai buna decat nimic, nu-i așa?
Deci pe de o parte eram eu, furisandu-ma spre o persoana neidentificată si potențial periculoasa, iar in cealalta parte era el, caci era un bărbat, stand aplecat peste ceva...sau cineva?
Imi tremura inima de frica si m-am întrebat din nou de ce fac asta? De ce ma pun in asemenea situații? De ce nu pot sa imi văd de treaba mea? De ce nu l-am sunat pur si simplu pe Alex si a trebuit sa vin in locul asta? De ce...?
Ajunsesem langa el, mi-am dat seama ca e Alex si am rasuflat usurata. M-am grabit sa rasuflu usurata, pentru ca in momentul in care suieratul plămânilor mei s-a făcut auzit, n-am mai inteles ce se întâmpla pentru aproximativ doua fracțiuni de secunde.
Apoi m-am trezit trantita de perete, cu spatele si capul trosnindu-mi in urma impactului. Mi-au clănțănit dintii in gura si am icnit in pragul vomei. Tot atunci am simtit ceva rece si ascutit împungându-mi pielea de pe gat si am auzit un marait ciudat, ca de animal. Doamne Sfinte, poate ca monstrul mutant era real pana la urma.
-Alice?! Imi trecu pe langa ureche vocea lui Alex.
Nu reuseam sa focalizez chipul lui la numai cativa centimetri de al meu. Probabil ma lovisem la cap mai tare decat crezusem inițial. Cred ca am bâjbâit ceva, dar nu eram prea sigura. Presupunea lamei de pe gatul meu a disparut, la fel si cea de pe piept când Alex s-a tras un pas in spate.
-De ce naiba te furișezi așa in spatele meu, Alice? Vrei sa mori azi? Se ratoi tragandu-ma ca pe o păpușa spre el.
-Nu asta intentionam, am mormait ametita. Ce naiba e in neregula cu tine, Alexander? Sari la gatul oricui se apropie de tine?
-Sar la gatul oricui se furiseaza pe la spatele meu, Alice! Ești nebuna? De ce nu ai zis nimic?
M-a intors cu spatele la el si mi-a cercetat capul. Încă vedeam steluțe albe care-mi dansau in fata ochilor, așa ca l-am lasat sa ma controleze si sa ma întoarcă pe toate partile.
-Ce naiba cauți aici, oricum? Ai venit singura? Continua sa se rățoiască furios.
-Am venit sa te caut si da, am venit singura, i-am spus îndepărtându-ma de el in timp ce imi frecam gatul. Ce naiba planuiai sa faci? Sa imi tai gatul?! Am țipat apoi înțelegând cat de aproape fusese lama aia sa-mi străpungă pielea.
-Nu tie, bebe Da'Vierr.
-Dar cui? Putea sa fie Reece sau Wes sau Luca! Lor planuiai sa le tai gatul?
-Reece, Wes, Luca, Jarred, taica-tu si oricine lucreaza in depozitul astia, toți si fiecare dintre ei au mai multa minte decat ai avut tu acum, Alice, ma informa aruncand cutitul pe o masa din colt. Niciodată nu e o miscare inteligenta sa te furișezi prin spatele meu. Nu am împins lama aia doar pentru ca am simtit un miros de parfum cunoscut, Alice.
Am încercat sa asez lucrurile cap la cap in capul meu. Avertismentele lui Josie de mai devreme mi-au revenit in minte, mult mai răsunătoare decat inainte si a devenit un fapt cert ca trebuie sa aflu exact ce a făcut Alexander Marshall de pana si Josephine care e maritata cu Reece m-a atentionat in privința lui.
Dar mai era o problema, una a naibi de mare, dacă e sa fiu sincera. Aveam o predispoziție genetica sa ma arunc cu capul inainte in necazuri si după cum vedeam lucrurile din locul in care stăteam, Alex era întruchiparea cu muschi si ochi cameleonici a necazurilor.
-De ce ma cautai? Ma intreba luandu-ma prin surprindere.
-Poftim? Am murmurat ridicand ochii buimacă spre el.
-Ai spus ca ai venit sa ma cauți, imi aminti el. Pe langa faptul ca sa ma suni era o idee mult mai buna decat sa vii aici singura si sa te furișezi...
-Am prins ideea, Alex, m-am rastit revoltata.
-De ce ma cautai? Ma intreba din nou încrucișându-si bratele peste pieptul lat.
Ale naibi brațe si al naibi piept.
-Mai vrei sa afli ce s-a intamplat in noaptea aia, la piscina? Am întrebat eu ceva mai calma, amintindu-mi motivul pentru care venisem defapt si care nu era acela ca voiam sa mor, mulțumesc frumos!
-Tu vrei sa afli ce s-a intamplat defapt in noaptea aia? Ma intreba in loc de răspuns, lucru care bineinteles ca m-a scos din sarite pentru ca uram sa mi se răspundă la intrebare cu o alta intrebare.
-Nu vorbeam despre mine, ci despre tine, am spus printre dinti. Tu ce vrei, Alex?
Pentru prima data, omul parea in încurcătura. Lumina era obscura, dar lupta din ochii lui era clara.
-Vreau sa știu ce s-a intamplat, spuse după cateva clipe lungi si tensionate, dar nu sunt sigur ca e bine sa aflu. Am impresia ca informatia asta doar o sa imi complice viata.
-Nu înțeleg la ce te referi, am spus simtind dezamăgirea profunda lovindu-ma in moalele capului. Înțeleg insa ca ești un laș. E in regula, Alex. Nu toți suntem facuti din același material, am mai spus ridicand din umeri si rasucindu-ma spre iesire.
-Cum adică sunt las?! Ma intreba perplex.
-E simplu, defapt, i-am spus peste umar, continuand sa ma indepartez. Ti-e frica si nu ma refer la frica de familia mea. Ti-e frica, pentru ca nu știi ce ai putea afla si ce ai simti in legatura cu asta.
-Si tie nu? Intreba aruncându-si mainile in aer si pornind după mine.
-Nu, am spus mărind pasul. Nu mi-e frica de nimic.
-Minți, spuse hohotind sec.
-Nu imi e frica de nimic, am repetat ceva mai tare, luand-o la goala de-a dreptul.
M-a prins din urma in cativa pasi, mult prea frustrant de ușor. Am scrasnit din dinti când bratele lui s-au infasurat in jurul taliei mele si m-a ridicat de la sol cu o usurinta surprinzatoare. Nu eram nici mica, nici slaba, dar el nu parea sa isi dea seama de asta.
-Minți, spuse din nou, aproape in soapta, mult prea aproape de urechea mea.
Abia atunci am realizat ca eram lipita de corpul lui, ca ma ținea strans de talie, ca ma agatasem cu mainile de bratele lui, ca respirația lui fierbinte imi cadea pe umar.
-Nu mint, m-am forțat sa spun, cu toate ca vocea mea suna mica si plăpândă.
-Tuturor ne e frica de ceva, bebe Da'Vierr, murmura incet facand acea porecla stupida sa sune foarte languros in urechile mele. Ti-e frica de mine?
-Lasa-ma jos si o sa îți arat exact cat de frica imi e de tine, i-am spus intorcandu-mi capul in lateral.
O miscare nu prea inteligenta, pentru ca buzele mele i-au atins in treacăt obrazul asprit de barba nerasa. Ma furnicau buzele si voiam sa-mi trec limba peste ele.
-Ai spus ca ești in regula in legatura cu noaptea aia, indiferent ce s-a intamplat, imi spuse lăsându-ma sa alunec in jos pe corpul lui.
Am scrasnit din dinti de furie când mi-am dat seama ca imi tineam respirația. Nu voiam sa imi tin respirația in preajma lui. Nu voiam nici sa simt caldura aia blestemata in piept si in abdomen, pentru ca știam ce înseamnă si știam ca eram pe cale sa intru in necazuri pana in gat.
-Sunt, am murmurat smulgându-ma de langa el. Vreau doar... sa știu.
Voiam sa știu dacă m-am culcat sau nu cu el. Voiam... sa știu cum a fost. Voiam sa știu ce ștersese mintea mea îmbibată in alcool, ce fel de amintiri se pierduseră pentru totdeauna.
-In regula, spuse oftand lung. La naiba, fie. Ce vrei sa faci? Cum plănuiești sa afli?
-Hipnoza? Am sugerat clipind des din gene.
Parea cel putin la fel de nedumerit ca mine atunci când Josephine pomenise despre porcaria aia.
-Ce?! Ma intreba incruntat.
Am oftat si mi-am dat ochii peste cap.
-Camerele de supraveghere, i-am spus prinzandu-l de brat. Cele de pe hol sau, dacă avem noroc, cele de la piscina.
-Nu știam ca locul e supravegheat video, Alice. De ce nu mi-ai spus asta in dimineața aia, când ma dadeam de ceasul morții?
-Nu m-ai întrebat, am spus ridicand nepasatoare din umeri. Si oricum, nu sunt sigura dacă chiar sunt camere acolo si dacă sunt, dacă funcționează, dar merita sa incercam.
-Bine, murmura exasperat. Bine, Alice. Cum zici tu. Unde ti-e mașina? Ma intreba apoi când am ieșit împreuna in aerul racoros de afara.
-M-ai văzut vreodata conducând o mașina? L-am întrebat amuzata.
-Cu ce ai venit pana aici? Te-a adus Daniel?
-Ei, asta e o poveste cu adevarat amuzanta, am spus cu jumatate de gura, amintindu-mi alta nefăcută pe care, aia e, o facusem deja.
-Vorbește, imi ceru printre dinti in timp ce ii simteam privirea atat de intensa incercand parca sa imi ardă partea stanga a fetei.
-Daniel m-a dus la Josie, am început eu sa ii explic evitand sa ma uit spre el. A spus ca ma asteapta in parcarea subterana, așa ca atunci când am plecat am ieșit prin receptie, pe usa din fata. Am venit cu un taxi pana la intrarea in zona de depozite si apoi pe jos pana aici.
-Ai traversat pe jos toata zona de depozite?! Tipa el dintr-o suflare.
-Nu asta e exact ceea ce tocmai am spus, Alex? Am pufnit dând drumul brațului sau pentru a ocoli mașina lui spre locul din dreapta.
Alex nu se mișca din loc, doar rămase acolo uitându-se lung la mine. Am așteptat si-am tot așteptat pana când m-am saturat sa aștept.
-Ai de gând sa deschizi mașina, sa urci la volan si sa mergem? Sau vreo sa stam aici si sa ne uitam unul la altul pana se schimba tura de baza in cladirea cu piscina?
-Nu ma uitam la tine, Alice, ma informa el arogant. Ma întrebam doar cata inconstienta poate sa zacă intr-un singur om, si nici ăla prea mare. Îți dai seama ca Daniel o sa isi dea seama ca ai fugit, dacă nu si-a dat seama de asta deja? Ma intreba urcand in mașina.
Am urcat si eu, mi-am pus centura si abia apoi m-am obosit sa ii raspund.
-Îți dai seama ca nu e prima oară când ma furisez si știu sa-mi iau masuri de siguranța? L-am întrebat si eu, privindu-l cu sprancenele ridicate.
-Asta ce mai înseamnă.
-I-am dat un mesaj lui Wes imediat după ce am urcat in taxi, i-am explicat eu. In care l-am anuntat ca sunt cu tine.
Alex se prinse cu ambele maini de volan, isi spriji scaunul de tetiera si închise ochii.
-Cum de m-am ales cu fiinta asta pe cap? Intreba el divinitatea. De ce? De ce eu?
Am chicotit amuzata in fata frustrării evidente si a faptului ca, bietul om, habar n-avea ca defapt nu se alesese cu fiinta asta pe cap încă.
-N-o sa îți răspundă, l-am asigurat eu relaxându-ma in scaun cu un zambet ca de pisica pe buze.
-Bineînțeles ca nu, mormai pornind motorul masinii.
L-am lasat cu frustrarea lui cateva minute, dar ma rodea curiozitatea si nu-mi gaseam locul. Am încercat sa trag de timp, sa ma gândesc la altceva, sa imi tin gura inchisa, dar pana la urma n-am mai rezistat, așa ca m-am rasucit spre el cu totul.
-Alex?
-Hmm?
-Pot sa te intreb ceva?
-Dacă spun nu, o sa te oprească sa ma intrebi? Mormai privind fix inainte.
-Nu tocmai, am recunoscut abținându-ma cu greu sa nu chicotesc.
-Așa am bănuit si eu, ofta el lung. Intreaba-ma, Alice. Ce e?
-Ai spus ca tururor ne e frica de ceva, i-am amintit eu. Tie de ce îți e frica?
-De multe lucruri, Alice, spuse pufnind sec. Sunt om, știi? Noi, oamenii, avem tot felul de puncte sensibile si frici.
-Multor oameni pare sa le fie frica de tine, am spus dregandu-mi vocea din ce in ce mai nesigura. De ce?
-Pentru ca au mai multe minte decat ai tu, imi raspunse deloc lămuritor.
-Asta ce înseamnă? Am întrebat incruntata.
-N-are importanta, murmura clatinand din cap de parca incerca sa alunge un gând nedorit.
-Ti-e frica de ce o sa aflam? Am întrebat apoi, sprininindu-mi tampla de scaun in timp ce ii analizam profilul si maxilarul incordat.
Naiba sa-l ia, putea sa fie si măcelar de oameni, asta nu ii stirbea frumusețea.
-Evident, murmura hohotind sec. Una e sa banuiesc ce s-a intamplat si cu totul altceva e sa știu cu certitudine.
-N-o sa afle nimeni, l-am asigurat eu, bănuind ca asta era defapt problema.
-Poate ca nu, dar o sa știu eu, imi spuse aruncându-mi o privire pe care n-am reușit sa o înțeleg. Si am deja destule motive pentru care nu ma ia somnul noaptea, bebe Da'Vierr. Tu n-ai fi decat cireașa de pe tort.