Zece secunde pana la impact #5 (seria Pana la sange)

18. Manevre de tot felul.

          Alice

          Alergam pe banda de zece minute si aveam impresia ca fac asta de cel putin cinci ore, cam atat de tare gafaiam si imi gemeau muschii din tot corpul. Nu reușisem sa dorm bine in ultima saptamana, dar ultimele doua nopți fusesera cu adevarat groaznice.
          Il uram pe Alexander Marshall cu o ferocitate care ma speria pana si pe mine. Nu urasem cu adevarat pe nimeni, niciodată. Nici macar nu știam sigur dacă il urăsc-urăsc sau urăsc-disprețuiesc pentru felul in care m-a făcut sa ma simt. In repetate randuri si cu perseverenta.
          Am cedat si am oprit banda de alergare. La ce bun sa imi consum energia dacă oricum nu am prea multa si nici macar nu pot sa ma bucur de descărcarea de adrenalina? Mi-am adunat lucrurile din sala si am coborât frustrata inapoi in camera mea, am făcut un dus si mi-am pus pe mine un rând de haine mai de Doamne-ajuta. Pana si eu ma saturasem de pijamalele de toate zilele si sa arat ca un om al străzii.
          Încă era devreme, așa ca atunci când am coborât in sufragerie le-am gasit pe Anastasia si Judith in sufragerie, alaturi de mama.
          -Buna, le-am spus tolănindu-ma langa Ana, cu mainile intinse după nepoata mea. Ce faceti aici?
          -Vorbeam despre Amira, spuse ea punându-mi copila in brațe. Doamne, mi-au amortit mainile!
          Am pus-o pe Jude întinsa peste pieptul meu, iar ea si-a încleștat degețelele minuscule in parul meu ce-mi cadea peste umar. I-am pupat fruntea exact când i se închideau ochii.
          -Ce-i cu Amira? Am întrebat apoi ridicându-mi ochii spre Ana si mama.
          -S-a simtit destul de rau in ultimul timp, așa ca Wes a luat-o pe sus in ciuda protestelor ei si a dus-o la doctor, mi-a explicat mama oftand lung.
          -Mai exista bărbați in ziua de azi care știu ce e ăla liber arbitru? Am mormait mai mult pentru mine.
          -Probabil, dar niciunul in familia asta, chicoti Ana. In fine, au lasat-o pe Victoria la Josie si au plecat spre spital. Ce crezi ca a constatat medicul când au ajuns acolo?
          -Habar n-am, ca are gemeni? Am propus chicotind.
          -Nu, Slava Domnului! Pufni mama cu ochii cat cepele,  terifiata de idee. Aparent, bebelusul este poziționat transversal. Ii împinge cu capul in ficat si cu poponeața in rinichi.
          -Suna...ingrozitor de dureros, am reușit sa spun incercand numai sa imi imaginez cum ar fi ca cineva sa-mi preseze organele interne.
          -Este dureros si foarte periculos pentru bietele organe. Nu mai funcționează cum trebuie, mi-a confirmat Ana bănuielile. Problema s-a rezolvat, pana la urma.
          -Cum? Au mituit bietul copil sa isi schimbe pozitia?
          -Nu, bineînțeles ca nu, Ali, a mormait mama uitându-se crucis la mine. Exista o manevra specială de miscare a bebelusului in uter. Doctorul apasa pe burta, forțând copilul sa se rasuceasca.
          Am încercat sa imi imaginez si asta. Nu mi-a placut.
          -Suna foarte dureros.
          -Chiar este, ma asigura mama. Si tu erai poziționată greșit pentru naștere si medicul a trebuit sa facă manevra asta.
          Deci aparent facusem lucrurile greșit încă din viata intrauterina. Era o explicație pentru tot restul vietii mele de atunci si pana in prezent. N-am comentat totuși lucrurile astea cu voce tare.
          -Oricum, totul e bine când se termina cu bine, nu-i așa? Surase Ana binevoitoare. Amira si Wes trebuie sa mai rămână cateva ore un spital pentru monitorizare, dar deja se simte mult mai bine acum ca plamanii si rinichii ii funcționează normal.
          -Când ar trebui sa nască?
          -Peste aproape o luna, dar cel mai probabil o sa nască mai devreme, imi spune mama ridicand din umeri.
          -De ce? Asta nu e o naștere prematura? Intreb incruntata si putin ingrijorata.
          -Nu, Ali, de la treizeci si sapte de săptămâni bebelusul este considerat la termen si...
          Usa de la intrare a făcut un zgomot infernal când s-a trântit in spatele oricui intrase in casa. Trei perechi de ochi s-au intors spre arcada.
          -Declan? A strigat mama. Tu ești?
          N-a venit nici un răspuns, doar un marait si ceva pasi chinuiți. Cateva clipe mai tarziu, Reece apăru in raza noastra vizuala.
          Reece cara pe cineva după el.
          Pe Alex, am observat aproape imediat.
          Iar pantalonii lui erau plini de sange.
          -Alex?! Tipa Anastasia sarind in picioare si luand-o la goana spre cei doi. Ce...?
          -N-am nimic, scrasni el printre dinti.
          -Cum adică n-ai nimic?! Tipa ea din nou, scoasa din minți. Piciorul tau e plin de sange!
          Alex isi intoarse privirea spre Reece si nu se uita prea drăguț la el.
          -Ti-am spus ca nu trebuia sa ma aduci aici!
          -Iar eu ti-am spus ca nu dau doi bani pe parerile tale! Ii spuse Reece târându-l spre mijlocul sufrageriei. Ajuta-ma sa il întind pe canapea, Anastasia.
          -Bine, dar pot sa știu ce naiba s-a intamplat? Intreba biata femeie palida ca ceara de lumânare in timp ce isi puse peste umeri bratul fratelui ei.
          -O mica încăierare la depozit, incepu Reece sa ii explice.
          -Mica?! Tipa Anastasia revoltata. E împușcat in picior! Asta numesti tu o încăierare mica?!
          -Zi mersi ca nu e împușcat in cap, o informa Reece empatic precum o stâncă. Ar fi meritat, dacă ma intrebi pe mine. Idiotul asta a pornit încăierarea!
          L-au asezat pe canapeaua opusa celei pe care stăteam eu. Nu puteam sa-mi mișc nici macar un muschi in tot corpul. Jude dormea linistita pe pieptul meu, dar imi simteam inima lovind violent peretii sternului. Pantalonii lui erau îmbibați de sange.
          -De ce nu l-ai dus la spital, Reece?! Tipa mama revoltata si sari in picioare.
          -Ce idee buna, Melanie! Sa il duc la spital ca cei de acolo sa întrebe cum a fost împușcat, sa cheme politia si sa se deschidă o ancheta. O idee minunata, mai spuse Reece aplaudând anemic. Bravo, data viitoare promit ca așa o sa procedez!
          -Doamne, mai taci odată! Tipa Ana intorcandu-se spre Reece. Ce naiba o sa facem acum?
          -Da-mi o penseta si rezolv problema in doua minute, spuse Alex de pe canapea.
          Stătea pe jumatate intins, cu ochii închiși si maxilarul incordat. Era palid si avea fruntea lucioasa de la transpiratie. In continuare nu ma puteam mișca si nu imi puteam lua ochii de la sangele închis la culoare ce îmbiba din ce in ce mai mult materialul pantalonilor lui.
          -Weston si Amira sunt pe drum, ne informa Reece rotindu-si umerii nepasator. Or sa ajungă aici in maxim jumatate de ora. Intre timp trebuie sa il anesteziem pe idiotul asta.
          -Asta ce mai înseamnă? Se burzului mama agitata. Doar n-o sa ii dai sa bea alcool chiar acum?
          -Ori il îmbăt, ori ii dau cu ceva in cap, Mel, ii spuse Reece mergand deja spre minibar. Te las pe tine sa alegi.
          -Ce spui de xilină? Propuse Anastasia cu un licar de speranta in ochi.
          -N-o sa meargă, murmura Alex cu respirația intretaiata. E anestezic local si plaga împușcată e inflamata. N-o sa isi facă efectul.
          Deschise brusc ochii si privi tavanul, clipind des.
          -Ajuta-ma sa ma ridic, murmura impingandu-se in coate.
          Anastasia si mama au sarit amandoua numaidecat spre el, l-au prins de câte o mana si l-au ajutat sa se ridice scrasnind din dinti. Când a ajuns cu picioarele peste marginea canapelei si cu spatele sprijinit pe spatar deja gafaia. Privirile ni s-au intersectat iar eu am avut impresia ca imi fuge pamantul de sub picioare.
          -Am nevoie de o foarfeca, spuse el intorcandu-si privirea spre Ana.
          -O asteptam pe Amira.
          -N-am de gând sa imi ciopartesc piciorul cu o foarfeca, Ana, i-a spus exasperat. Vreau o foarfeca pentru a-mi taia pantalonii, nu piciorul!
          Ana s-a rasucit pe calcaie si a luat-o la goana prin casa, in cautarea unei foarfeci.
          -In sertarul de la bucătărie! A țipat mama după ea, apoi se uita spre Reece. Cine l-a împușcat?
          -Nik, spuse acesta întinzându-i lui Alex paharul plin ochi cu tărie. Da-l pe gat. Sper ca maine o sa îți crape capul de durere.
          -Mersi, pufni Alex luand paharul si facand ce ii spusese Reece.
          Nici macar n-a tresărit in fata unei asemenea cantitati de tărie turnată pe gat. Eu eram amorțită, de parca toate emoțiile mele se închiseseră singure intr-un seif.
          Anastasia se intoarse cu o foarfeca pe care i-a dat-o numaidecat lui Alex. A tăiat pantalonii aia intr-o clipa, de sus de pe coapsa pana la glezna. S-au auzit doua icnete simultane când rana si piciorul lui plin de sange au ieșit la lumina si era posibil ca unul dintre ele sa fi venit din gatul meu, dar nu eram sigura.
          Alex a început sa cioparteaasca materialul blugilor, sub privirile consternare ale mamei si Anastasiei si sub nepăsarea crasa a lui Reece. A luat apoi bucata de material pe care o tăiase si si-a strecurat-o scrasnind din dinti pe sub picior.
          -Ce faci? Il intreba Anastasia in timp ce isi rodea unghia de la degetul mare cu ochii in lacrimi.
          -Isi leagă piciorul, ca sa încetinească sângerarea, ii raspunse Reece privind complet neafectat intreaga scena.
          Probabil aratam la fel de rece si nepasatoare ca si el dacă ma priveai din exterior. In interiorul meu era o cu totul alta situație, pentru ca nu voiam sa văd așa ceva dar nu ma puteam mișca. Nu voiam sa respir mirosul de sange, dar nu puteam sa imi tin respirația la nesfârșit. Nu puteam sa sar in picioare si sa o iau la goana pur si simplu pentru ca o aveam pe Judith in brațe. Eram blocată acolo, cu barbatul care ma făcea sa vreau sa ma urc pe pereți si sa ma topesc ca untul la soare in același timp, același bărbat care fusese incredibil din multe puncte de vedere si ticălos nevoie mare din altele. Voiam sa ii ofer alinare si voiam sa ii torn oțet peste rana, in același timp. Voiam sa il imbratisez si voiam sa il mai împușc o data, in același timp.
          N-a durat mult pana cand Amira si Wes au năvălit pe usa din fata. In tot timpul asta am stat pe canapea, cu Judith in brațe si am evitat sa ma uit la Alex. Nu puteam. Nu voiam. Eram ranita din mai multe puncte de vedere, dar acum el era cel îndurerat si, oricât de egoista as fi fost, nu puteam ignora glonțul din piciorul lui.
          -Dezinfectant, trusa de prim ajutor si trusa adevarata pe care am lasat-o in baia de serviciu, ordona Amira ca un general de armata, înaintând surprinzător de repede date fiind dimensiunile impresionante ale burtii ei.
          S-a asezat pe măsura dintre canapele iar eu m-am întrebat cum de nu cedeaza, dar am realizat ca sunt răutăcioasă si mi-am dat in mintea mea o palma peste gura. S-a aplecat peste piciorul lui Alex si a cercetat rana.
          -De la ce distanta a fost tras glonțul? Intreba ea concentrata.
          -Putin peste cinci metri, o informa Reece.
          -Partea buna e ca nu pare a fi afectat femurul sau artera, spuse Amira. Partea proasta e ca o sa te doara ca naiba, Alex.
-Nu-ti face griji pentru mine, Amira, pufni el sec luand paharul din nou plin pe care i l-a intins Reece. M-am obisnuit ca cei din familia asta sa ma raneasca in mod constant, continua apoi uitându-se spre mine cu privirea goala.
Cat timp Amira si-a dezinfectat mainile si zona din jurul rănii lui Alex a băut încă doua pahare de tărie si semnele beției incepusera sa devină evidente. Corpul nu-i mai era tensionat, ochii ii erau tulburi si nu mai reușea sa focalizeze.
Când Amira a început sa ii extragă glonțul am strans din dinti atat se tare incat am avut senzația pentru o clipa ca o sa mi se sfărâme dintii. Privirile ni s-au intersectat peste capul femeii. Habar n-aveam ce vedea el in ochii mei, dar știam exact ce văd eu in ai lui: nimic. Absolut...nimic.