Zece secunde pana la impact #5 (seria Pana la sange)

21. Reece. Nemiscat si mut.

          Reece

Trecusem prin multe rahaturi de-a lungul anilor. Patisem o gramada de nenorociri. Fusesem împușcat si plecasem acasă pe picioarele mele. Fratii mei idioti ma puseseră in tot felul de situații de rahat, a trebuit sa-i scot din atatea necazuri incat nici macar nu mi le puteam aminti pe toate. Se întâmplaseră un milion de lucruri, dar niciodată nu mi se mai întâmplase așa ceva.
Tremuram atat de tare incat a trebuit sa o las pe Josephine sa conduca pana la spitalul ăla blestemat. Tot Josephine m-a condus prin receptie, ea a vorbit cu asistentele din spatele biroului iar eu nici macar nu auzeam ce spune. Ea m-a împins in directia corecta când tindeam sa merg spre stanga in loc de dreapta. In lift ii vedeam buzele mișcându-se, dar nu auzeam nimic. Nu auzeam nimic in timpane inafara de propria mea inima. La un momendat si-a aruncat bratele in jurul meu. Am îmbrățișat-o si eu, era o miscare pe care corpul meu o făcea fara sa fie nevoie de o comanda de la creier. Era la fel de firesc precum respirația.
Cum de toată lumea a ajuns înaintea noastra? Asta a fost singurul lucru pe care am putut sa il gândesc când am intrat pe holul ăla blestemat.
O lăsasem pe Easther la Amira, cu ea si Victoria. Weston plecase deja spre spital. Josephine balmajise ceva despre cum Ana ramasese acasă si Luca dusese gemenii la ea. Biata Anastasia, m-am gandit atunci.
Melanie si tata erau acolo. Wes era si el. Serena si Luca, Jarred si Alex.
          -Unde e Alice? Am întrebat fara sa ma adresez cuiva anume.
           Imi simteam gura dureroasa, de parca nu vorbisem de ani intregi. Nici macar mie nu-mi venea sa cred ca vocea mea putea suna atat de rece si seaca.
           -In operație, imi raspunse Wes de langa perete. Are hemoragie interna. Medicii incearca sa o salveze.
          -Nu incearca, am scrasnit printre dinti. Medicii o salvează, nu incearca!
          -Linișteste-te Reece, imi spuse Josephine asezandu-si mana pe bratul meu. Suntem intr-un spital, te rog sa nu mai tipi.
           Tipasem? Nici macar nu-mi dadusem seama.
           Melanie plângea, tata o consola. Serena plângea si ea, dar Luca nu era langa ea. Luca vorbea intr-un colt mai îndepărtat cu Jarred. Jarred. Mașina lui o luase Alice? Am pornit spre el, dar Weston mi-a tăiat calea si m-a împins intr-un colt, aproape de usa dubla pe care scria cu litere îngroșate Bloc Operator.
           -Toți suntem tensionați, Reece, imi spuse el apucându-ma de umeri. Nu o ajutam cu nimic pe Alice dacă ne luam la bătaie intre noi.
           -Cine a ajuns primul la ea? L-am întrebat pe Wes continuand sa ma holbez la Jarred peste umarul lui.
          -Alex, imi spuse el. Era chiar in spatele ei, o urmarea cu mașina.
          Mi-am mutat privirea asupra lui Weston. Ma holbam la el fara sa pot sa înțeleg macar vreun cuvant.
          -Poftim? Alex? Ce cauta Alex acolo?
          -A văzut-o când a plecat cu mașina lui Jarred si a plecat după ea. Cel putin asta presupunem pentru ca Alex nu vorbește si nu se mișca de când am ajuns aici. Cred ca e in stare de soc.
          Am aruncat o privire spre el. Atatea pe jos, in cealalta parte a ușilor ce duceau spre blocul operator. Avea spatele sprijinit de perete, picioarele intinse pe podea, mainile in poala. Privea fix intr-un loc dar nu parea ca vede nimic. Se holba in gol si numai umerii il dădeau de gol ca nu e mort, caci i se miscau in sus si in jos.
          -De ce ar fi Alexander in stare de soc, Weston? M-am trezit întrebând in timp ce imi întorceam ochii spre fratele meu.
          -Reece, ești bolnav? Omul a văzut accidentul cu ochii lui, bineînțeles ca e in stare de soc!
          L-am lasat sa creada asta, dar eu n-am făcut-o.
          Alexander Marshall devenise in ultimii ani omul bun la toate, cel pe care il trimiteam sa rezolve situații atat de îngrozitoare incat nimeni nu voia sa se ocupe de ele. Omorâse oameni cu mainile goale, cu arme sau cutite. Măcelărise cadavre si oameni pe viu. Le tăiase membrele si le dezasamblare corpul ca pe puzzle. Omorase femei. Omorase o femeie insarcinata.
          Alexander Marshall nu intra in soc cu una, cu doua. Mai era ceva la mijloc. Mai era ceva, dar omul chiar parea desprins de realitate si aveam alte probleme pe cap in momentul ăla.
           -Alice o sa iasa din operație, am spus privind in gol. O sa fie bine. Apoi o sa ne lamurim despre ce s-a intamplat defapt acolo.