Zece secunde pana la impact #5 (seria Pana la sange)

2. Nerecunoscator mic si afurisit.

          Alice

          -Ce?! Am țipat cat m-au tinut plamanii. Faci naibi mișto de mine?! Zi-mi ca e o gluma proasta!
          -Nu, uita-te aici!
          Ivo imi împinse sub nas hârtia lipita pe usa de la intrare in scara blocului. M-am holbat minute bune la blestematul ăla de scris negru pe alb fara sa înțeleg nimic, de parca uitasem literele si cum sa le citesc.
          Am reusit sa bâjbâi abia când furia a devenit frustrare.
          Stimați locatari,
          Toate contractele de închiriere au fost reziliate si accesul in cladire este restricționat temporar. Pentru încheierea unui nou contract, contactați noul proprietar.
          Reece Da'Vierr, proprietar al imobilului de pe strada...
          -Nu, am spus cu voce tare intorcand foaia pe cealalta parte, cautand înnebunită partea in care scria ca totul e o gluma. Nu, nu, nu, n-ai făcut asa ceva, Reece, ticalosule!
          Innebuneam. Imi pierdeam mințile incet dar sigur.
          Ivo imi lua hârtia din mana si miji ochii spre ea.
          -Da'Vierr? Intreba curioasa si banuitoare. Il cunosti?
          -Bineînțeles ca il cunosc, m-am rastit cautand disperata telefonul. E blestematul de frate-meu, naiba sa-l ia!
          L-am apelat pe nenorocit si... mi-a închis telefonul.
          -Sper ca glumești, am scrasnit din dinti, apelând din nou.
          Mi-a închis încă o data telefonul. Macar de-ar fi avut bunul simt sa facă in așa fel incat sa para ca ar avea telefonul închis, dar Reece nu se ascundea după deget. Voia sa știu ca e suparat si ca o sa platesc pentru tot.
          -Raspunde la telefon, Reece, pentru ca altfel o sa îți fac foarte, foarte multe necazuri! Am țipat când a intrat din nou mesageria vocala.
          I-am sunat apoi pe Weston, pe Luca, pe Jarred, pana si pe Serena si nimeni nu a răspuns la nenorocitele de telefoane.
          -Fratele tau chiar...a cumpărat toată cladirea asta? Intreba Ivo după cateva minute bune in care se uitase lung la bucata aia blestemata de hartie.
          -Știu la fel de multe câte știi si tu, Ivo, am spus aproape plangand de furie. Așa scrie acolo, nu? Deci presupun ca a făcut-o si pe asta.
          -Naiba sa ma ia, Ali, spuse ea clatinand din cap. Cine dracului are atâția bani incat sa isi permita sa cumpere o blestemata de cladire?!
          Am mormait neinteligibil printre dinti. Banii erau literalmente ultima grija a celor din familia mea.
          Era trecut de miezul noptii. Unde ar fi trebuit sa merg? Reece chiar credea ca o sa fug in GreeforBay cu coada intre picioare fara nici un fel de lupta? Dacă asta isi imaginase atunci chiar uitase ca suntem rude. Si mai exista o problema: Alfred era singur in casa iar eu eram pe cale sa innebunesc.
          Am încercat din nou sa deschis usa de la intrare, sa o imping si sa o trag, inutil.
          -Asteapta-ma aici, Ivo. Ma intorc imediat, i-am spus aruncându-mi pantofii din picioare si geanta pe jos.
          -Ce? Unde pleci?!
          Am ocolit cladirea si am început sa ma urc pe scara de incendiu. Puteam renunța la casa aia fara nici un suspin, dar n-aveam de gând sa renunt la Alfredo nici dacă trebuia sa aduc un buldozer!
Am ajuns pe acoperis si apoi in cladire. Știam cat de șubreda era usa de la intrare, așa ca n-a fost tocmai surprinzător când aceasta a cedat după ce am lovit-o de cateva ori cu umarul si piciorul.
-Buna, micutule, am spus usurata, îngenunchind in fata usii când Alfredo mi-a sarit in brațe. Ce-a făcut ticalosul de Reece? Te-a tinut departe de mamica ta? Credea ca usa aia incuiata o sa ma oprească, nu-i așa?
M-a lins pe fata, a dat vesel din codița si a scherlalalit suferint. L-am ridicat in brațe si am început sa cobor linistita scarile. Puteam doar sa sper ca usa avea sa se deschidă din interior.
-Nu te cred, chitai Ivo cu ochii cat cepele. Putem intra in casa acum?
-Nici gând, am pufnit neincrezatoare. Am spart usa de la intrare, nu putem dormi acolo.
-Ai...spart usa? Ma intreba incruntata. Glumești cu mine?
I l-am pus pe Alfredo in brațe si m-am incaltat, mi-am luat geanta de pe jos si câinele in brațe.
-Haide, Ivo, am spus prinzând-o pe fata de brat. Vino cu mine. Știu unde o sa dormim in noaptea asta.
-Unde? Ma intreba ea fara sa ezite vreo secunda sa vina după mine.
-O sa vezi, i-am spus făcându-i cu ochiul.