Zece secunde pana la impact #5 (seria Pana la sange)

24. Bum, bum, bum.

Alice

Creierul meu tradator refuza sa filtreze informațiile. Pur si simplu... nu reușeam. Trecusera ore intregi de când ma trezisem si personalul medical al spitalului ma asaltase cu intrebari si informatii pe care nu le procesam.
          Eram in faza de negare.
          -Alice, nu mai ai splina.
          -Alice, organele tale aproape ca au fost strivite in accident.
          -Alice, nu mai ai decat jumatate din sangele tau in corp, cealaltă jumătate a fost transfuzata.
          -Alice, ești insarcinata si cumva bebelusul a scapat teafăr in urma accidentului.
          In punctul ăla deja am cedat nervos si am scos pe toată lumea afara din salon, n-am mai lasat nici un doctor sa puna mana pe mine si nici o asistenta sa încerce macar sa ma liniștească.
          -Am făcut un test de sarcina, m-am auzit spunand din nou, pentru a zecea oară. Era negativ.
          -Probabil l-ai făcut prea devreme sau nu l-ai făcut corect, imi sugera doctorița draguta care revenise in salon, in ciuda faptului ca o dadusem afara.
          M-am uitat la ea crucis, apoi am inclinat capul.
          -Cum spuneai ca te cheamă?
          -Stella. Ste...
          -Stella, scuza-ma ca te intrerupt, dar știu sa fac un nenorocit de test de sarcina si îți spun ca era negativ! De ce exista asemenea porcarii in magazine dacă nici macar nu funcționează?!
          -Bine, Ali, poate vrei sa te calmezi putin, isi drese mama vocea, asezandu-si palma pe a mea.
          -Sunt calma! I-am spus eu rastindu-ma si maraind. Nu va mai uitați așa la mine.
          Mama si Josephine erau ultimele rămase in salon, singurele care refuzaseră cu vehementa sa iasa naibi afara când am sugerat asta. Doctorii nu imi dădeau voie sa ma ridic din pat, așa ca nu aveam cum sa le dau afara. Ma resemnasem cu gândul asta. Dar cu testul de sarcina care m-a tras pe sfoara? Nu, cu ăla nu ma resemnasem încă.
          -O sa vedem chiar acum, bine? Imi spuse doctorița cu un zambet împăciuitor pe buze. Am făcut ultimul consult ieri si altul in urma cu cateva zile, dar o sa verificam din nou, ca sa te linistesti.
          Ceva nu suna logic in mintea mea. Am încercat sa adun doi cu doi si nu am reușit.
          -Parca spuneai ca sarcina nu a fost afectata de accident, i-am amintit eu incruntata.
          -Așa e, imi spuse apăsând pe butoanele aparatului urias aparent la întâmplare.
          -Atunci de ce controlezi sarcina atat de des?
          -Acum patru zile a fost doar un control de rutina, incepu ea sa imi explice. Totul era perfect normal, pulsul puternic si embrionul activ. Apoi ieri a venit tatăl si m-a rugat...
          -Cine? Tatăl? Tatăl meu? Am mormait pe jumatate neincrezatoare si pe jumatate sugrumată de emoții.
          Sa spun ca doctora m-a privit ca pe o nebuna ar insemna sa jignesc toți oamenii internați vreodata pe sectia de psihiatrie. Biata femeie.
          -Tatăl copilului, ma lamuri ea. A venit ieri si m-a rugat sa pornesc din nou aparatul ala ca sa auzi din nou sunetul ăla ciudat pentru ca are impresia ca data trecuta l-ai strans de mana.
          -Nu înțeleg nimic, Stella, am anuntat-o holbandu-ma la ea ca o idioata.
          -La consultul de zilele trecute, tatăl copilului tau a fost prezent in timpul consultației. Te-a tinut de mana. Susținea ca l-ai strans de mana atunci când s-a auzit pulsul bebelusului si ieri a venit si m-a rugat sa te consult din nou. Prin m-a rugat vreau sa spun ca m-a hărțuit, s-a tinut după mine prin jumatate de spital si a făcut doua crize.
          Tatăl copilului meu. Copilul meu. Si... Alex chiar stătuse aici tot timpul? Când ma trezisem mai devreme mi s-a părut ca il văd, dar eram atat de ametita si lucrurile mi se invalmaseau in fata ochilor... pana la urma am crezut ca doar imi imaginasem ca e acolo. Ma trezisem de ore bune si el nu venise in salon. Nu venise nici când toată familia mea se îngrămădise in locul ingust.
          In timp ce doctorița ma manevra ca pe o păpușa de paie-mai sus, mai jos, ridica camasa de noapte, lasa cearșaful mai jos- mi-am intors atentia de la mama la Josephine.
          -Alex a fost aici? Am întrebat, nu neaparat pe cineva anume.
          Mama incuviinta solemn dand din cap.
          -A stat mult?
          Josephine pufni, hohoti sec si clatina din cap.
          -N-a plecat din spital de paisprezece zile, ma anunta mama iar eu am simtit tot atunci ca mi se usucă gura.
          -A plecat când m-am trezit, am constatat eu cu voce tare. A stat aici doua săptămâni si a plecat când m-am trezit.
          -Nu tocmai, murmura Josephine așezându-se pe marginea patului, langa picioarele mele. Reece l-a dat afara. Alex sta pe hol. Nu s-a miscat de acolo de când a ieșit de aici.
          -De ce l-a dat afara? Am întrebat banuitoare.
          Il cunosteam pe Reece. Cine stie ce naiba ii trecuse prin cap?
          -Crede ca te-a... hai sa nu zicem forțat. Crede ca te-a constrâns sa te culci cu el in noaptea aia si mai crede ca accidentul s-a intamplat din vina lui, ma lamuri Josephine, confirmându-mi in același timp bănuielile ca Reece e paranoic.
          -Suntem gata, ma anunta doctorița Stella, atrăgându-mi atentia. Vrei sa ramai singura pentru consultatie?
          -Nu, e in regula, am murmurat incruntata si am tresărit violent când gelul rece mi-a atins pielea.
          -Scuze, am uitat ca nu știi ca e rece, murmura femeia strangand buzele cu parere de rau.
          Apoi a apăsat încă un buton pe aparat si mi-a lipit de piele un aparat ciudat, ca un scanner manual de la casa de marcat. Am fost prea concentrata sa ma uit la aparatul acela ca sa urmăresc monitorul.
          -Uite-l pe micul erou, ma anunta cu un zambet enervant de evident in voce.
          Ochii mi s-au ridicat in același timp in care am intors capul. Nu înțelegeam nimic. Era mult negru pe ecranul ăla, mult gri si multe umbre.
          -La naiba, nu pot sa cred, suiera Josephine cu ochii cat cepele la ecran.
          -Ce? Tu înțelegi ceva din ce e acolo? Am întrebat perplexa si mi-am întors privirea incruntata spre ecran.
          -Aici e fătul, imi explica doctorița aratand cu degetul pe ecran o forma ce semăna mai mult cu un bob de fasole decat cu un copil. Aici e lichidul amniotic, asta e placenta si aici e uterul tau. Uite, se mișca!
          Intr-adevăr, bobul de fasole se agita de parca voia sa isi ia zborul. Se arunca haotic dintr-o parte in alta. Nu simteam nimic, dar vedeam cu ochii mei cum se mișca.
          -Sa vedem pulsul, spuse femeia in continuare si incepu sa apese pe alte butoane. Stai, o sa dau ecograful la volum maxim.
          Doua secunde mai tarziu, un sunet puternic si regulat a umplut aerul. 
          Bum. Bum. Bum.
          Ochii mi s-au cascat si am avut impresia pentru o secunda ca nu mai pot sa respir. Recunosteam sunetul ăla. Il mai auzisem, naiba sa ma ia. Eram sigura ca il auzisem când eram in coma, chiar daca nu puteam recunoaște exact momentul.
-Oh, Doamne, suspina mama langa mine, strangandu-ma de mana.
-Chiar...chiar sunt insarcinata, am constatat surprinsă de parca nu imi spuseseră cinci oameni înainte același lucru.
-Naiba sa ma ia, Alice, murmura si Josie suspinând.
Ma simteam exact la fel, dar nu imi mai puteam mișca gura ca sa vorbesc. N-am putut sa ma mișc deloc cat doctorița a verificat alte măsurători lasand pulsul sa răsune pe fundal.
Usa salonului s-a deschis si ochii mei au fulgerat in acea directie. Era Reece si nu cred ca am fost mai fericita si mai trista vreodata sa il văd. Voiam sa fie Alex, dar nu voiam. Nu eram pregatita sa dau ochii cu el după evenimentele din acea dimineața, dar voiam atat de tare sa il văd.
-Ce naiba se aude? Am crezut ca aparatele lui Alice au luat-o razna! Ne informa Reece intrand vijelios in salon si lasand usa sa se inchida in urma lui. Idiotul ăla spune ca e pulsul chestiei aleia mici.
-Vino, iubitule, il indemna Josephine. Vino sa faci cunostinta cu nepotul tau.
-Nepoata, am spus inainte de a conștientiza exact ce spun. E fata. Sunt sigura ca e fata, nu băiat.
Am atras trei priviri perplexe si un zambet retinut din partea Stellei. Era perfect adevarat. Știam ca acea chestie micuta e o fata, nu un băiat.
-Rahat, Alice, murmura Reece oprindu-se ca trăsnit in fata monitorului. Chiar ești insarcinata!
-Aparent da, am murmurat si eu privind din nou monitorul si bobul de fasole hiperactiv.
Doamne, bobul de fasole hiperactiv urma sa se nască, la un momendat. Avea sa fie un copil adevarat.
-Când ar trebui sa se nască? Am întrebat simtind cum ma cuprinde panica.
Cat timp mai aveam sa ma pregatesc pentru asta, indiferent ce naiba insemna asta?
-Ai cam noua săptămâni de sarcina, ma lamuri femeia. Va trebui sa gasesti un doctor care sa îți monitorizeze sarcina si el îți va spune...
-Nu poți sa imi monitorizezi tu sarcina? Am întrebat la repezeala.
-Ba da, spuse femeia surprinsa. Pot, dacă asta vrei.
-Vreau!
-In regula. O sa discutam detaliile după ce colegii mei se asigura ca nu mai exista nimic care sa îți puna viata in pericol. Încă ești sub observatie in următoarele douazeci si patru de ore.
Sunetul acela, bum bum bum, s-a oprit brusc, lasand salonul intr-o liniste ciudata. Doctorița si-a strans lucrurile in liniste si a ieșit din salon fara sa spună vreun cuvant.
Usa nici n-a apucat sa se inchida in urma ei inainte ca Reece sa se năpustească asupra mea.
-Trebuie sa vorbim, Alice, ma anunta, nu imi ceru părerea despre asta.
-Despre ce?
-Ce s-a intamplat in noaptea aia, la piscina? Ma intreba cu vocea dura si inflexiva.
-Cred ca e al naibi de evident ce s-a intamplat, dat fiind ca sunt insarcinata! M-am rastit furioasa.
-Nu... Alice, ce mama naibi?! Nu la asta ma refeream! Se rasti si el. Alexander te-a forțat sau constrâns in vreun fel sa...te culci... cu el?
Imi dădea senzația ca il doare fizic sa imi puna intrebarea aia.
-Sunt sora ta, a lui Wes si a lui Jarred, i-am amintit eu. Arat ca cineva care permite cuiva sa ma forțeze sau constrângă?
-Josephine spune ca nu îți amintesti noaptea aceea, puncta el.
-Nu-mi amintesc, dar știu ce s-a intamplat pentru ca am mers din nou acolo după acea noapte si am verificat înregistrările camerelor de supraveghere, i-am explicat oftand si frecandu-mi fata cu mainile. Si te asigur ca totul a fost consensual, Reece.
Puteam sa jur ca dragul meu frate a fost aproape dezamagit. Cred ca abia aștepta un motiv sa il omoare pe Alex.
-Si in dimineața accidentului ce s-a intamplat, Alice? De ce ai plecat cu mașina lui Jarred când știi foarte bine ca nu ai voie sa conduci?! Ceru el sa stie aruncându-si mainile in aer.
-Pentru ca sunt idioata, in mod evident! Am pufnit clatinand din cap. Serios, Reece, dacă vrei un vinovat pentru toate astea, il ai in fata.
-Tu ești vinovata si Alexander e sfânt?! Se burzului Reece agitat.
-In mare parte, da.
Chiar așa era. Nu era vina lui ca ii citisem mesajele, nu era vina lui ca o luasem razna si nu era vina lui ca ma urcasem la volan. Nu imi promisese niciodată nimic, nu eram un cuplu si nu imi datora nimic, așa ca singura vinovata eram eu.
-Bine, spuse Reece provocându-ma fatis. Bine, Alice, dacă așa spui, atunci așa sa fie. Alexander a stat aici doua săptămâni. Nu s-a miscat de langa tine decat atunci când doctorii l-au amenințat ca ii interzic accesul in spital dacă nu asteapta pe hol pana te consulta. A stat aici zi si noapte, a dormit cu capul pe marginea patului tau si acum asteapta pe hol sa vorbească cu tine. Ma duc sa il chem, ma mai anunta si porni spre usa.
-Nu! Am strigat agitata, incercand sa ma ridic in capul oaselor.
Mama m-a prins cu ambele maini si m-a tras inapoi pe perna.
-Reece, nu! Nu vreau sa vorbesc cu el acum! Te rog, nu!
Fratele meu s-a oprit cu mana pe clanța, s-a intors spre mine, dar nu s-a îndepărtat de usa.
-De ce nu? Asteapta ca un câine la usa, Alice. Dacă e atat de nevinovat precum spui tu, atunci e foarte nedrept din partea ta sa il lasi sa aștepte.
Am scrasnit din dinti, am încercat sa-mi controlez respirația si puteam doar sa sper ca vocea n-avea sa-mi tremure, când o sa vorbesc.
-Nu vreau sa il văd acum. Sunt...sunt multe lucruri pe care trebuie sa le asimilez. Trebuie...sa ma gândesc. Te rog, Reece, macar o data in viata asta, lasa-ma sa hotarasc singura ce e mai bine pentru mine, bine? Te rog!
Nu știu ce anume din ce spusesem l-a convins, dar Reece a pufnit si a incuviintat din cap fara tragere de inima.
Apoi a trântit usa cu toată puterea atunci când a ieșit din salon.