Zece secunde pana la impact #5 (seria Pana la sange)

23. Alex. Cat de nenorocit poti sa fii, omule?

          Alex

          Se scursesera paisprezece zile de când Alice trecuse semaforul pe roșu si provocase accidentul care o adusese in starea aceea. Încă nu se trezise, încă refuza sa revina la viata iar eu eram din ce in ce mai disperat. Vorbeam cu ea mereu când ceilalti plecau, o mângâiam, o ciupeam sau o gâdilam. Cu o zi in urma imi calcasem pe inima, o cautasem pe doctorița din ziua aceea si o implorasem aproape in genunchi sa o consulte din nou. Am stat ca pe cărbuni încinși asteptand sa ma stranga din nou de mana. Nu s-a intamplat.
In ziua aceea eram doar eu si Jarred in salonul ei. Nu vorbisem deloc in ultimele ore de când ajunsese el si personal nici nu planuiam sa o fac. Exista o singura persoana cu care voiam sa vorbesc si aceea nu deschidea ochii. Începeam sa imi pierd mințile.
Când usa salonului s-a deschis ma asteptam sa văd vreo asistenta sau vreun doctor, poate pe Melanie, dar sigur nu pe Reece. Trecuse foarte rar prin salonul surorii lui chiar dacă venise zilnic in spital si luase zilnic la rost orice medic, asistenta, infiermiera sau paznic ce-i picase in fata. Nu i-am aruncat mai mult de o privire inainte sa-mi intorc privirea spre fereastra.
-S-a trezit?! Izbucni el inainte ca usa sa se inchida in spatele lui.
Mi-am auzit dintii scrasnind.
-Nu, spuse Jarred surprins. De unde ti-a venit asta?
-Am vorbit cu doctorul ei, il informa Reece. Spunea ca noaptea trecuta aparatele au înregistrat activitate cerebrala.
M-am intors cu totul spre el, nu doar privirea. Imi simteam corpul ca o bara rigida de oțel.
-Glumești?! Pufni Jarred sarind la randul lui de pe scaun.
-De ce dracului as glumi cu așa ceva, Jarred?!
          M-am desprins de marginea ferestrei si m-am apropiat de patul lui Alice, renuntand sa mai ascult ciorovaiala lui Reece si Jarred. Activitate cerebrala? Doctorul fusese in salon in acea dimineața, verificare aparatele, o consultase pe Alice, notate ceva in fisa ei dar nu spusese absolut nimic despre așa ceva.
          Deschide ochii, bebe Da'Vierr. Uita-te la mine, Alice. Deschide ochii. Deschide ochii. Deschide ochii. Deschide ochii. Des...
          -Hei! Am auzit ca din senin vocea lui Reece in urechile mele, exact atunci când m-a împins de langa ea. Ești surd?
          M-am uitat buimac la el. Nu înțelegeam ce mama dracului voia de la mine, dar nici nu eram sigur ca vreau sa înțeleg. Mi-am mutat privirea inapoi spre Alice si am pasit spre ea, atras in acea directie ca un magnet. Mi s-a părut mie sau i s-au miscat pleoapele?
          -Marshall, nu ma scoate din minți! Ma atentiona Reece inainte de a ma împinge din nou.
          M-am uitat iar spre Alice. Nu i se miscau pleoapele. Mi s-a părut? Sau am ratat ceva din cauza lui Reece?
-Iesi afara! Izbucni Reece in cele din urma.
M-am holbat din nou la el. Aratam probabil ca un imbecil, uitându-ma chiorâș dintr-o parte in alta.
-Iesi dracului afara, Marshall! Tipa din nou impingandu-ma spre iesire.
Sa...ies afara? Da, cum sa nu! Am încercat sa trec din nou pe langa el, dar n-a fost nevoie sa facă decat un pas in lateral ca sa imi blocheze drumul.
-Nu ma face sa te iau la bătaie, ma atentiona el printre dinti, cu vocea aceea parca venită din fundul iadului.
-Reece, suntem intr-un spital, ii aminti Jarred cu jumatate de gura.
-Ma doare in cot ca suntem intr-un spital, il asigura Reece in caz ca nu fusese deja evident. Nu il vreau aici. Nu il vreau langa Alice.
Am făcut o ultima încercare de a trece pe langa el. M-a împins din nou. L-am lovit peste maini si am făcut un pas in fata, ajungand poate putin prea aproape de el.
-Care e problema ta, Reece? L-am întrebat printre dinti.
-Nu vreau sa stai langa sora mea.
-Păcat, pentru ca nu plec de aici pana nu se trezește.
Era o promisiune. Singurul mod in care as fi permis cuiva sa ma scoată din salonul ăla inainte sa o văd pe Alice deschizand ochii era doar cu picioarele inainte.
-Zău? Vrei sa punem pariu? Ma provoca Reece impingandu-ma din nou spre iesire.
-Încetează, i-am cerut printre dinti. Nu vreau sa te lovesc, dar o sa o fac dacă o sa continui sa ma provoci, Reece.
          -Ti-ai tras-o cu sora mea si încă ai tupeu sa vorbesti?! Tipa el impingandu-ma din nou.
          -Alice e majora si poate sa hotarasca singura cu cine face sex! Am țipat si eu, ripostând pentru prima oară.
          L-am împins in piept. Surprinderea nu i-a traversat chipul decat o secunda, apoi a fost înlocuită de furie oarba.
          -Ești sigur ca a hotarat cu adevarat, Alexander? Pentru Josephine mi-a spus o poveste despre cum Alice nu isi aminteste ce s-a intamplat in acea noapte.
          -Ce încerci sa sugerezi, Reece? L-am întrebat cu băgare de seama. Vorbește clar.
          -Nu incerc sa sugerez nimic. O sa îți pun o singura intrebare si ai face bine sa imi dai răspunsul corect dacă vrei sa mai iesi viu din spitalul asta, ma avertiza el. Ai forțat-o sau constrâns-o in vreun fel pe Alice sa se culce cu tine?
          -Ti se pare ca am fata de violator?
          -In momentul asta mi se pare ca ai fata de prost pentru ca nu imi răspunzi la intrebare.
          -Nici n-o sa o fac, l-am asigurat pufnind sec.
          -De ce nu? Ma intreba in timp ce ma fixa cu privirea lui iscoditoare. Ai ceva de ascuns?
         -Reece, exagerezi! Il atentiona si Jarred apropiindu-se cu precautie.
          -Ba pe naiba, hohoti el scurt fara sa ma slabeasca din priviri. In locul tau m-as grabi sa raspund la intrebare, Marshall.
          -Fii atent aici, Reece. Nu-mi pasa cine ești, nu-mi pasa cat de frica le e altora de tine. Poți sa crezi orice vrei despre mine si n-o sa ma obosesc sa incerc sa schimb asta, dar niciodată, niciodată sa nu mai sugerezi fie si in gluma ca i-as face rau lui Alice!
          -De ce e sora mea pe patul asta de spital de doua săptămâni? Ma intreba apoi scrasnind din dinti. De ce a fugit așa in dimineața aceea din casa? De ce o urmareai cu mașina?
          Mai multe imagini au început sa mi se suprapună in fata ochilor, cu Alice dormind, cu Alice goala in fata mea, cu Alice fugind de mine, cu Alice gonind pe șosele ca o psihopata in mașina lui Jarred. Apoi momentul in care a trecut pe roșu si mașina care a intrat in ea doua clipe mai tarziu. Geamurile sparte, caroseria facuta praf...
          Nu mai puteam sa respir. Ma sufocam, din nou, exact ca in acea dimineața. Am deschis gura incercand sa trag aer in piept sau sa vorbesc, dar n-am reușit sa fac nici una, nici alta.
          -Vorbește, suiera Reece impingandu-ma intr-un colt. Vorbește, fir-ar sa fie!
          -Lasa-ma! Am țipat si l-am împins si eu cu toată puterea, făcându-l sa se impleticeasca. Vrei sa ne batem? Foarte bine, Reece. Dacă asta te ajuta sa te linistesti n-ai decat! Pot sa fac pe sacul de box pentru tine, dar nu o sa plec de aici pana când Alice nu se trezește.
          -Încerci sa mori azi? Suiera si Jarred si se puse in fata mea, intre mine si Reece.
          -Chiar așa, Marshall! Vrei sa mori azi? Pentru ca as fi al dracului de onorat sa te ajut! Ma asigura Reece cu ochii sclipindu-i violent.
          -Reece, te rog... incepu Jarred dar s-a oprit.
          Si Reece s-a oprit. La fel si eu. Timpul s-a oprit si intreaga blestemata de planeta.
          -Puteti sa taceti naibi din gura?
          Iată-ne, trei bărbați mari si puternici, rămași precum statuile inghetate. Nimeni nu respira, nimeni nu clipea. A durat jenant de mult pana când am reușit sa-mi mut privirea spre patul lui Alice, acolo de unde ne privea cu ochii deschizi doar pe jumatate si încețoșați.
          Niciodată n-am fost atat de usurat ca in clipa aceea. N-am fost nici atat de tensionat, emoționat si speriat ca atunci.
          -Doamne, ce ma doare capul, suspina ea ridicându-si mana tremuranda spre frunte.
          -A-Alice? Sopti Jarred nesigur si pasi chiar mai nesigur spre ea.
          -Nu, Jarred, nu sunt Alice, sunt un demon care i-a pus stapanire pe...
          Fraza aia n-a mai fost niciodată terminată pentru ca Jarred s-a năpustit asupra ei, a îmbrățișat-o si mai ca a început sa plângă.
          Am schimbat o privire cu Reece. Niciunul dintre noi nu parea dispus sa se miste in viitorul apropiat.
          -Care e ultimul lucru pe care ti-l amintesti? O intreba Jarred tragandu-se inapoi numai putin, cat sa o priveasca.
          -Imi amintesc tot, Jarred, nu am amnezie, spuse cu vocea la fel de răgușită, dar mult mai prezenta.
          -Bine, murmura el cu jumatate de gura, trecându-si mana peste obrajii ei intr-un fel obsesiv, de parca voia sa se asigure ca e vie, ca e in regula. Avem o gramada de vesti pentru tine, o mai anunta el iar eu am simtit cum mi se pune un nod in gat.
          -Cat timp am fost inconstienta? Nu-mi spune ca Amira a născut si eu n-am fost prezenta!
          Jarred chicoti nervos.
          -Nu, nu e asta, spuse el clatinand din cap. Defapt, dacă tot ai adus vorba despre...
          Usa de la salon s-a deschis la perete si înăuntru au năvălit doi medici, doctorița care se ocupase de monitorizarea sarcinii in ultimele zile, trei asistente si doi rezidenți.
          Eu, Reece si Jarred ne-am trezit in hol după mai putin de trei secunde.
          -O sun pe mama, ne anunta Jarred sarind de pe un picior pe altul in timp ce se indeparta.
          -Cred ca e momentul potrivit sa pleci, imi spuse Reece sec după ce Jarred a ajuns suficient de departe incat sa nu ne mai auda.
          -Poftim?
          -Ai spus ca stai aici pana se trezește, imi aminti el. S-a trezit. Poți sa pleci.
          -Scuza-ma ca n-am fost mai specific, Reece, dar voiam sa spun sa aștept sa se trezească si sa vorbesc cu ea.
          -Nu, imi spuse simplu. N-o sa vorbesti cu ea. Dacă vrea, n-are decat sa te cheme ea când o sa isi revina complet, dar in momentul asta tu o sa pleci.
          -Reece, am oftat exasperat, pregatit sa ma iau din nou la cearta cu el.
          -Nu știu ce s-a intamplat in dimineața aia, dar sunt sigur ca e vina ta ca Alice a luat-o razna așa. Știa ca nu poate conduce si n-ar fi făcut-o dacă nu ai fi presat-o in vreun fel. Așa ca nu, Alexander, pana nu ma asigur ca sora mea chiar vrea sa vorbească cu tine, de buna voie si fara nici un fel de constrângere, nu o sa te las sa te apropii de ea.
          Poate eram un ticălos nenorocit ca ma foloseam de asta exact atunci, dar mai aveam un as in mâneca.
          -Sarcina...am încercat eu, dar n-am avut nici o sansa in fata uraganului Reece.
          -Nu ti-a pasat de sarcina zilele trecute, când Melanie a trebuit sa te arunce cu forța in salon in timpul consultației, Marshall. Si apropo de asta, cat de nenorocit poți sa fii, omule? Serios acum, pana si eu m-am înmuiat ca un rahat când am aflat ca o sa am un copil! Zise suierand revoltat.
          -Tot clanul Da'Vierr e pe drum, ne anunta Jarred venind agale spre noi cu un zambet multumit pe buze.
          Reece imi arunca încă o privire de avertisment. Voia sa plec? Naiba sa ma ia dacă o sa o fac!
          M-am asezat pe scaunele de pe hol, mi-am intins picioarele in fata si mi-am încrucișat bratele peste piept.
          -E un loc public, m-am rastit când le-am simtit privirile amandurora atintite asupra mea. Poate puteti sa ma tineti afara din salonul lui Alice, dar nu puteti sa ma dați afara din spital.
          -Dacă îți place sa-i iei locul lui Alfredo n-ai decat din partea mea, Marshall, imi spuse Reece complet indiferent ridicand din umeri.
          Am ridicat mana si i-am aratat degetul mijlociu.
          Ticalosul! Imi furase bucuria ca Alice se trezise.
          Nu, nu era numai bucurie acolo. Era si groaza. Alice nu știa ca e insarcinata. Alice era furioasa pe mine când a plecat cu mașina. Accidentul ăla... Reece avea dreptate. Chiar era vina mea.