Zece secunde pana la impact #5 (seria Pana la sange)

20. Cand sufletul iti paraseste corpul.

          Alice

          Nu imi amintesc exact momentul in care m-am trezit din somn, dar imi amintesc ca am fost constienta de mainile de pe corpul meu inainte de a fi conștientă de mine. Era ciudat, pentru ca nu-mi dadeam seama unde sunt si nici ale cui erau mainile alea, dar eram relaxata si am gemut gatuit.
          -Buna dimineața, a murmurag Alex cu buzele lipite de coastele mele.
          -'Neata, am reușit sa indrug si eu. Te-ai trezit de mult?
          Mi-am lasat mana sa alunece prin parul lui moale si ciufulit in timp ce ma chinuiam sa deschid ochii. Lumina era încă slaba. Probabil trecusera doar vreo doua ore de când adormisem, si asta cu putin noroc.
          -Destul de mult, recunoscu el continuand sa-si plimbe mainile si buzele de-a lungul corpului meu.
Spatele mi s-a arcuit cu de la sine putere când si-a trecut dintii peste osul soldului meu si apoi mi s-a taiat respirația când respirația lui fierbinte a cazut mai jos si mai in lateral.
-Alex, am gemut tresarind violent la prima atingere a buzelor lui acolo.
-Fa liniste, bebe Da'Vierr, fu singurul avertisment inainte de a-si afunda capul intre picioarele mele.
M-am zvârcolit si am gemut si am suspinat de parca sufletul imi părăsea corpul. Defapt, e posibil sa se fi intamplat pentru cateva secunde.
Spre rusinea mea, totul s-a terminat in cateva minute. Doamne, as fi zăcut așa pe spate, cu capul lui intre picioarele mele toată ziua.
-Suntem in regula? Ma intreba el ridicându-se in maini deasupra mea.
Nu știam asta, dar știam ca nu ma pot mișca si cu greu imi puteam tine ochii deschiși, așa ca n-am făcut decat sa ii zâmbesc slab. A luat asta drept o aprobare. S-a aplecat, m-a sarutat cu buzele încă lucioase si umede si a sarit din pat agil si puternic. M-am holbat cu nesimțire la trupul lui inalt si puternic, la muschii picioarelor si ai spatelui care se unduiau cu măiestrie pe sub pielea lui la fiecare miscare.
-O sa fac un dus, apoi o sa stam putin de vorba, ma anunta aruncându-mi o privire lunga din cadrul usii. Sa nu pleci, Alice!
-Nu prea pot sa ma mișc, am murmurat cu ochii pe jumatate închiși.
Alex a suras amuzat si a disparut in baie, inchizand usa in spatele lui.
Probabil am ațipit pentru cateva minute, caci atunci când m-am trezit dușul era pornit. De ce ma trezisem? Am privit ametita in jurul meu si am dat cu ochii de ceasul de pe noptiera. Era sapte dimineața. Tot atunci telefonul lui Alex a vibrat pe noptiera, chiar langa ceas.
Nu era treaba mea, bineînțeles. Telefonul este personal cu un motiv, așa ca nu era treaba mea cine ii da mesaje, chiar dacă era dimineața devreme. Chiar dacă știam sigur ca nu sunt fratii mei si nimeni de la depozit si nimeni de la hotel, pentru ca toată lumea știa ca e pe bara cateva zile.
M-am intins inapoi in pat, am tras cearșaful mai sus pe mine. Am încercat sa mai atipesc cateva minute, dar corpul meu era deja tensionat si mintea pe coclauri. Telefonul lui Alex a vibrat din nou.
-De ce ma testezi așa? Am întrebat suspinand frustrata cu ochii in tavan. De ce? De ce eu si de ce așa?
Chiar atunci a intrat un nou mesaj.
Bine, pana aici. Dușul încă se auzea pornit in baie, așa ca am profitat de moment, m-am intins după telefon in ciuda faptului ca știam ca nu ar trebui sa fac asta. M-am ridicat in capul oaselor cu tot cu aparatul blestemat si l-am blocat.
-Da, Doamne, sa aibe cod de securitate, am murmurat, dar ecranul s-a trezit la viata si s-a deblocat fara nici un impediment.
Am apăsat pe iconița de mesaje si au aparut in fata ochilor, unul după altul.
Imi pare rau, Alex.
Probabil ești foarte suparat pe mine ca te-am presat așa.
N-ar fi trebuit sa fac asta. Pot aștepta pentru o familie adevarata pana când amandoi suntem pregatiti.
Imi pare rau ca nu ti-am răspuns zilele trecute, când m-ai sunat. De atunci ma tot intreb ce-ar fi fost dacă... nu pot da cu piciorul la doi ani din viata mea, din viata noastra dintr-un capriciu.
Suna-ma, te rog.
Toate mesajele erau de la cineva pe nume Jess. Jessie? Jessica? Nu prea mai avea importanta. Probabil tipa era fosta lui iubita, cea de care zisese cu cateva săptămâni in urma ca se despărțise.
Pentru ca sunt femeie si pentru ca mintea unei fete de nouaspe' ani se blochează in momentul in care vede mesaje de la alta femeie pe telefonul tipului care tocmai a avut capul intre picioarele ei, am început sa imi bag nasul chiar mai mult intre mesajele schimbate de ei.
Ultimul mesaj pe care i-l dăduse Alex fusese cu cateva zile in urma, in seara in care fusese împușcat in picior.
Te-am sunat, Jess. Chiar așa vrei sa fie lucrurile, după doi ani blestemați? Am auzit despre incendiul de pe strada pe care locuiesti si voiam doar sa ma asigur ca ești bine. Probabil nu te intereseaza asta, dar in momentul asta viata mea e de rahat. Era mai simplu inainte, știi? Tu erai mai simpla si mai ușor de multumit. In fine, doar da-mi un semn sa știu ca ești in regula.
Nu știu ce m-a infuriat mai tare: faptul ca încă ii pasa de ea suficient de mult incat sa ii trimită mesaje ca sa se asigure ca e bine, faptul ca ea era confortabila pentru el, faptul ca încă se gândea la relatia pe care au avut-o sau faptul ca femeia exista si respira același aer cu el.
Ceva trebuie sa fie, pentru ca in cateva secunde eram imbracata si iesita pe usa.

-Alice! Rasuna vocea lui Alex de pe partea cealalta a usii mele. Alice, deschide usa!
Era la usa de cinci minute, poate chiar mai mult. Nu voiam sa il văd in momentul ăla si nu voiam nici sa il aud. Voiam ca unul dintre noi sa dispara si el nu parea prea dispus sa o facă. Ma învârteam in cerc in mijlocul camerei cu mainile la urechi.
-Alice, termina cu prostiile si deschide usa!
Pleacă, pleacă, pleacă!
-Alice!
Mi-am scos in graba pijamalele si mi-am luat o pereche de pantaloni si o bluza, apoi m-am incaltat la repezeala si mi-am prins parul. Vedeam in vesta, eram ametita si aveam ochii plini de lacrimi. Voiam sa plec, sa ies la o plimbare, sa stau cat mai departe de el in clipa aia, pentru ca eram confuza si trebuia sa ma gândesc la mai multe lucruri.
Pot sa jur ca l-am auzit rasufland usurat când am deschis usa. Am trecut atat de repede pe langa el incat nu cred ca a avut timp nici macar sa ma vada. Am luat-o la goana pe hol si pe scări. Cat de repede putea sa fuga cu piciorul ranit?
Foarte repede, am inteles după cateva clipe. Pana la scări era deja foarte aproape in spatele meu. N-aveam cum sa scap de el așa, fugind.
-Alice, încetează! Suiera el mult prea aproape in spatele meu. Opreste-te!
Vezi sa nu! Mi-am forțat picioarele sa alerge mai repede, sa se împingă mai tare in pamant. Am ajuns la parter, am trecut de sufragerie, hol si am ajuns in antreu. Ideea mi-a venit ca un gând salvator si m-am intins după cheile de la mașina lui Jarred pe care le-am văzut aruncate pe o comoda, chiar langa usa de la intrare. Le-am luat din zbor si am năvălit pe usa afara.
Am deschis mașina de la cativa metrii distanta, am sarit in ea si am blocat-o inainte ca Alex sa ma ajungă din urma.
-Alice! Tipa el lovind cu palma in geam si tragand in același timp de manerul portierei. Alice, coboara din mașina!
Am încercat sa ma prefac ca nu il aud. Mi-am ridicat scaunul si am pornit motorul. Nu mai condusesem de ani de zile si mașina lui Jarred era manuala, dar știam sa conduc așa ca: cat se greu putea sa fie? Mașina a plecat de pe loc fara nici o problema.
-Rahat. Alice! Tipa Alex frustrat si furios de pe partea cealalta.
Am apăsat pe acceleratie si am schimbat viteza, pornind in jos pe alee. Alex nici macar n-a încercat sa fuga după mașina iar eu nu m-am uitat in oglinda ca sa văd ce face, doar am continuat sa conduc.
Când am ieșit pe principala am hotărât ca o sa merg la Josie, dacă nu ma oprea poliție intre timp si constatau ca n-am un permis de conducere pe care sa il verifice. Era foarte posibil ca asta sa ma bage in necazuri, dar in momentul ăla nu mai conta nimic altceva inafara de faptul ca trebuia sa iau distanta fata de Alex.
Oricum el o avea pe Jess care era simpla si ușor de multumit si fusesera doi ani împreuna si asteptau sa isi întemeieze o familie. Am scrasnit din dinti când ochii mi s-ah împăienjenit de lacrimi si am accelerat.
Nici macar nu ieșisem din GreeforBay când mașina lui Alex m-a ajuns din urma.
-Faci mișto de mine?! Am suierat cu ochii in oglinda.
Telefonul a început sa imi sune in același timp. Nici macar n-avea rost sa ma uit la ecran ca sa știu cine ma suna, așa ca inainte sa intru pe autostrada n-am făcut decat sa accelerez si sa il impiedic pe Alex sa ma depaseasca.
Apoi intrarea pe autostrada a aparut in fata ochilor mei, ca o luminița de la capatul tunelului: era semaforizata. Iar semaforul era verde pentru încă opt secunde.
Am apăsat cat de tare am putut pedala de acceleratie.
Unu. Doi.
Alex chiar avea impresia ca sunt jucaria lui? Ca poate sa vina si sa plece si sa hotarasca când si dacă ramane? Chiar credea ca sunt o păpușa draguta pe care sa o bage in seama numai când vrea el si sa se poarte cu ea oricum ii place?
Trei. Patru.
Alex avea sa înțeleagă ca nu sunt o jucărie, ca inima mea nu era terenul lui de joaca si ca eram mult mai mult decât o tanara superficiala si răsfățata.
Cinci. Șase.
Încă putin si aveam sa il las in urma. Telefonul a început sa imi sune din nou, eu am apăsat mai tare pedala de acceleratie.
Sapte.
-Haide, haide! Am scrasnit printre dinti.
Opt.
Galben. Încă puteam sa trec pe galben. Ieșirea pe autostrada era la cativa metrii in fata mea, așa ca am început sa virez ușor spre dreapta, încadrând mașina perfect pentru iesire.
Noua.
Am rasuflat usurata pentru o fractiune de secunda. Apoi am auzit claxonul strident, care mi-a ars timpanele. N-am apucat decat sa arunc ochii in oglinda.
Zece.
Am auzit zgomotul infernal din momentul impactului. Am văzut cioburile sarind in jurul meu, am văzut mașina distorsionandu-se in jurul meu, dar n-am simtit nimic.
Apoi n-am mai văzut nimic, totul era negru si intunecat in jurul meu.
Ultimul simt pe care l-am pierdut a fost auzul. Pot sa jur ca l-am auzit pe Alex strigandu-mi numele, dar nu puteam sa fiu sigura. Putea la fel de bine sa fie vocea lui înregistrată pentru totdeauna in mintea mea.