Zece secunde pana la impact #5 (seria Pana la sange)

3. Rise and shine.

          Alice

           -Alfredo! Am mormait sfarsita când lătratul ascutit al animalului diavolului mi-a strapuns bariera dintre vis si realitate, aducându-ma cu forța intr-o stare de semi-constienta. Alfredo, te rog din toata inima mea, taci!
          Lătratul lui a devenit mai ascutit, mai aprig, mai înverșunat.
          -Nu are cum sa fie dimineața, am spus suspinand cu perna pe fata. Jur ca am adormit acum cinci minute, Doamne, te rog mai lasa-ma sa dorm!
           Mi-am împins perna mai tare pe fata, am țipat in ea si am aruncat-o undeva pe jos. M-am holbat la tavan sub asediul acustic al lui Alfredo. Chiar aveam nevoie de un câine? Nu, dar ma atașasem de el si nu mai puteam renunța la creatura venită din iad.
          Cu acel gând concretizat in mine, am oftat lung si m-am ridicat in capul oaselor, răstindu-ma la el:
          -Bine, ai reu...sit...
          M-am oprit, am clipit, apoi am simtit furia fierbinte si clocotită napadindu-ma din cap pana in picioare.
           -Reece, ticălos afurisit! Am țipat sarind direct in picioare, cu mainile in solduri.
           In spatele lui, sprijinit de usa mai stătea un bărbat care-mi parea vag cunoscut si pe care l-am tratat la fel ca pe orice alt obiect de mobilier: cu ignoranta.
          In treacăt am văzut-o cu coada ochiului pe Ivo ridicand doar capul de pe perna si privind curioasa in jur. Nu ma puteam concentra la altceva inafara de ticalosul meu frate.
           -Buna dimineața, imi ura el cu vesnica lui mimica impietrita.
          -Buna pe naiba! Am țipat aruncându-mi mainile in aer si facand ca halatul sa se desfacă periculos de mult la piept.
          L-am prins imediat cu ambele maini. Bine, mai ușor cu miscarile bruște.
          -Imbraca-te si coboara in birou, imi ordona el imperativ. O sa stam putin de vorba.
          -Nu am cu ce sa ma imbrac pentru ca un ticălos a blocat intrarea in blocul in care locuiesc! Am țipat sasaind si suierand.
          Aveam impresia ca o sa ma transform in dragon si or sa înceapă sa imi iasa flacari pe nas in orice clipa.
          -Când ai intrat prin efractie in acel bloc ca sa îți recuperezi acest... șobolan supradimensional, spuse facand semn spre Alfredo, nu te-ai gandit sa-ti iei si haine?
          -Tocmai mi-ai numit cainele șobolan supradimensional, Reece Da'Vierr? Am întrebat aproape in soapta, prea furioasa ca sa mai pot tipa.
          -Da?! Intreba-sugera el perplex, scoțându-si mainile din buzunare.
          Nu-mi amintesc când anume mi-am pierdut controlul, dacă a fost inainte sau după ce ticalosul s-a strâmbat la Alfredo, dar imi amintesc exact când m-am năpustit asupra lui cu palma si cu pumnul, lovind orbește oriunde apucam. Cu o mana trebuia sa tin halatul, dar cealalta mana? Nu m-am sfiit sa o folosesc!
          -Mai intai incercati sa imi controlați viata, apoi ma șantajați ca după aceea sa puneti sechestru pe cladirea in care locuiesc, iar acum imi numesti câinele șobolan?! Pana aici! Am urlat continuand sa il lovesc.
          -Opreste-te naibi, Alice, ce mama dracului?! Tipa si Reece nefăcând nimic altceva decat sa se fereasca frustrant de ușor de loviturile mele.
          -Tu sa te opresti! Am țipat in continuare, lovind si cu picioarele ca sa fiu sigura ca simte. Cine te crezi, Reece? Cine naiba te crezi?
          -O sa te rănești, ma avertiza el, impertinent si arogant ca in fiecare moment din viata lui trăită cu nasul pe sus.
          -Îți arat eu cine se rănește, am scrasnit lovind orbește cu pumnul doar ca sa ii distrag atentia.
          A fost ocupat sa-mi prindă mana inainte ca pumnul meu sa intre in contact cu nasul lui, atat de ocupat incat n-a prevazut urmatoarea miscare: genunchiul meu, intre picioarele lui. Icnetul ăla de durere a fost muzica pentru urechile si sufletul meu. Am sarit inapoi exact când Reece s-a aplecat in fata, tinându-si respirația si sprijinindu-se cu mana de comoda.
          Am savurat fiecare secunda de suferinta a lui si nu mi-a pasat cat de sadica ma făcea asta sa par.
          A trecut un minut intreg in care Reece nu s-a miscat iar eu doar m-am holbat la el, numai la el, fara sa imi mut privirea vreo clipa. Eram rea. Doamne, eram atat de rea.
          Reece si-a îndreptat spatele in cele din urma, mimica lui fiind la fel de inexpresiva ca de obicei, dar ochii... a fost o tentativa de crima in ochii lui atunci. Dacă ar fi putut sa ma omoare doar uitându-se la mine, as fi fost foarte moarta in clipa aia.
          -N-o sa ma cobor la nivelul tau încă, ma anunta el. Ai cinci minute la dispozitie ca sa cobori in biroul meu, imbracata si cu ceva mai multa minte decat ai dat dovada pana acum.
          Poate ca eram nesăbuită, dar nu eram proasta. Il cunosteam pe Reece si știam când e cazul sa ma opresc, sa tac si sa fac ce mi se spune. Știam, dar tot m-am auzit comentand:
          -Da, sa trăiți, domnule general al ticalosilor.
          Reece a reușit cumva sa ma ignore.
          Si exact atunci afurisitul meu de câine s-a gandit sa-mi facă dreptate. A început sa latre ascutit si s-a repezit spre pantalonii lui, i-a prins cu dintii si a început sa tragă in timp ce maraia feroce. M-am repezit după el si l-am luat in brațe. Nu il credeam pe Reece atata de crud incat sa loveasca un biet animaluț chiar dacă era unul venit din fundul iadului, dar cand fratele meu era furios era mai bine sa nu lasi potențiale victime colaterale in preajma lui.
          -Șoarece sa dispara, imi spuse privind nepasator la ghemotocul adorabil de blana din bratele mele. Si imi datorezi o mie trei sute de dolari pentru pantalonii astia.
          Mi-am ingustat privirea spre el. Credea ca numai el poate sa joace jocul asta?
          -Imi ștergi datoria si nu imi mai numesti câinele șoarece, altfel ii cumpar lui Easther unul la fel si i-l fac cadou. Si știm amandoi ca singura vietate care o sa zboare din casa aia o sa fii tu, in nici un caz câinele.
          Am auzit când a scrasnit din dinti, apoi mi-a intors spatele si i s-a adresat tipului ăla la care abia atunci am catadicsit sa ma uit.
          -Alex, asigura-te ca ajunge intreaga pana in birou, ii ceru el. Din câte vezi, nu e in stare sa stea departe de probleme nici macar cinci blestemate de minute!
          Alexander Marshall, in carne si oase.
          Sa vezi si sa nu crezi!
          Tipul a incuviintat dand din cap iar eu n-am inteles dacă era de acord sa facă ce ii ceruse Reece sau dacă il aproba in ideea ca nu pot sa stau departe de probleme.
          -Aștept pe hol, mormai el iesind înaintea lui Reece din camera.
          Fratele meu se intoarse spre mine:
          -Patru minute, Alice. Sa nu care cumva sa intarzi, ma atentiona asigurându-se ca văd clar privirea aia: era foc si para.
          Usa s-a trântit cu un zgomot venit parca și-n fundul iadului. Nu m-am miscat din loc pana când Alfredo nu a început sa scanceasca si sa se zbata in bratele mele. M-am aplecat si l-am asezat pe podea, apoi m-am intors spre Ivo care stătea in capul oaselor cu cearșaful strans in brațe si ridicat pana sub ochi.
          -Ce naiba tocmai s-a intamplat? Am murmurat oftand lung.
          -Habar n-am, dar imbraca-te si du-te unde vrea sa te duci, Ali. Aproape am făcut pe mine de frica, imi spuse ea lasand in jos cearșaful.
          Mi-am dat ochii peste cap si am început sa adun de pe jos hainele pe care le aruncasem seara trecuta. M-am trântit pe marginea patului, dându-mi jos halatul.
          -Exagerezi, Ivo, am atentionat-o eu.
          -Deloc! Am crezut ca o sa te omoare, fato. Serios, nu imi dau seama cum de mai puteai sa vorbesti când se uita așa la tine.
          Mi-am dat din nou ochii peste cap. Iată si unul din putinele avantaje cu care m-am ales in urma celor optsprezece ani petrecuți in familia mea: le știam punctele slabe, punctele tari, pana unde erau in stare sa mearga si care le erau limitele de netrecut.
          In cazul lui Reece, de exemplu, punctul lui forte era armura de bravura si faptul ca nimeni nu putea sa ii anticipeze miscarile, dar era al naibi de slab când venea vorba de fiica si soția lui: le lasa pe amandoua sa il joace pe degete. Putea ucide fara sa clipeasca. N-ar fi ranit niciodată pe cineva din familie, deci nici pe mine, indiferent cat de teribilista deveneam.
          -Reece poate sa imi facă multe dacă vrea, dar nu mi-ar face rau fizic, Ivo. Asta pot sa ti-o garantez!
          -Ceilalti frați ai tau sunt la fel de... impunatori? Si autoritari? Si de speriat, dacă e sa o spun pe aia dreapta?
          -Nu, nu tocmai, am spus gândindu-ma putin la asta. Cred ca in privința asta Luca seamana cu Reece mai mult decat Wes si Jarred.
          -Si tipul ăla de la usa? Cine mai e si ăla? Intreba ea ridicandu-se din pat ca sa il culeagă pe Alfredo de pe jos, caci nătângul incercase sa se urce pe un scaun si căzuse gramada pe podea.
           -Alexander Marshall, i-am spus fara sa intru in detalii.
           Adevarul e ca nu știam detalii despre Alexander Marshall. Nici macar nu imi dadusem seama ca el e pana când Reece nu-i spusese pe nume. Inafara faptului ca era fratele Anastasiei, nu știam nimic despre el.
          Pe măsura ce ma gandeam la asta, am început sa imi pun intrebari. Ce cauta aici? Si Reece chiar il pusese sa ma escorteze ca pe un copil neastâmpărat pana in birou?
           -Bine, am spus sarind in picioare, complet imbracata... cu hainele de ieri. Ma intorc imediat, i-am spui lui Ivo când m-am intins sa il mangai pe Alfredo pe cap.
          -Sper sa te întorci, murmura fata incruntata. In cat timp sa sun la poliție, dacă nu te întorci?
          -Exagerezi, Ivo, am anuntat-o din nou sarind in picioare. Doar stai aici, încuie usa si nu deschide nimanui pana nu ma intorc eu, bine?
          -Da, m-ai ajutat sa ma liniștesc, Alice. Mersi mult, pufni in ciuda, ridicându-se ca sa încuie usa după mine.
          Am ieșit din camera si am pornit direct in josul holului, ignorandu-l pe cel desemnat sa se tina după mine ca un câine. Toate usile camerelor erau deschise larg, tot felul de femei se perindau dintr-o parte in cealalta. Recunosc ca am tras cu ochiul in camerele lor si la hainele pe care le purtau. Fetele astea, atat de tinere si totuși atat de dispuse sa faca lucruri atat de imorale mi se pareau fascinante, cel putin.
           Am urcat in lift si am apăsat butonul ce ma ducea la parter fara sa aștept ca Alexander Marshall sa urce. Usile aproape ca l-au strivit. Din păcate, a reușit sa intre teafăr si nevatamat.
          La parter am traversat recepția in viteza si am intrat in fara sa bat la usa. Am trântit-o inainte ca urmăritorul meu sa intre.
          -Ai intarziat trei minute, ma anunta Reece stand relaxat pe scaunul din spatele biroului. Vino. Stai jos.
          Usa din spatele meu s-a deschis si cineva- oare cine?!- a intrat.
          -Încetează sa vorbesti cu mine de parca as avea cinci ani! I-am cerut lui Reece suierand.
          -Încetează sa te porti de parca ai avea cinci ani si poate n-o sa te mai tratez asa! Mi-o intoarse el, complet netulburat de furia mea evidentă.
          Reece putea scoate din minți pe oricine, iar eu nu eram cea mai răbdătoare persoana din lume. Noi doi n-aveam cum sa ne intelegem vreodata.
          -Ce vrei, Reece? Am cursuri, un loc de munca si o viata, așa ca n-am timp de stat la taclale cu tine, i-am spus așezându-ma pe unul dintre fotoliile de pe partea opusa a biroului.
          -Cursuri la o facultate de rahat, un loc de munca platit prost intr-o spelunca si o viata de care alții incearca sa fuga, in timp ce tu te prefaci ca nu ești o Da'Vierr? Poți sa uiți de rahaturile astea, Alice. M-am saturat sa stau pe margine si sa ma uit cum iti distrugi viitorul. Toți ne-am saturat.
          -Reece, am scrasnit eu, o facultate e la fel de buna ca oricare alta si un loc de munca este totuși un loc de munca.
          -Nu si pentru tine, mi-o taie el. O sa faci ce ti se spune, Alice, imi promise el. Si pentru ca ai refuzat sa cooperezi când am venit cu Wes si am încercat sa vorbim cu tine, de data asta n-o sa mai ai de ales.
          -De parca am avut vreodata, am pufnit eu hohotind sec. Ce nu înțeleg eu este cum de ești atat de convins ca tot filmul asta delirant din capul tau chiar o sa se intample, Reece, am continuat apoi privindu-l aroganta, cu sprancenele ridicare.
          Fratele meu nu spuse nimic, la început doar se uita lung la mine. Apoi, incet-incet, un zambet ciudat, victorios chiar, i s-a tot intins pe buze pana când ranjetul lui m-a băgat in sperieti. Mi s-a zburlit parul pe ceafa.
          -Prietena si câinele tau au ramas singuri in camera, nu-i așa? Ma intreba el iar eu am simtit cum imi paralizează fiecare muschi, fiecare os, fiecare picătura de sange in vene.
          -N-o sa le faci nimic, am reușit eu sa ingan, inghitind in sec.
          Reece chicoti amuzat, ca un maniac nenorocit.
          -Tie n-as putea sa îți fac nimic, Alice, imi spuse el incinandu-si capul. In rest? N-am nici o problema sa fac lucruri oricui altcuiva, adauga ridicand din umeri.
          Știam. Doamne, știam cu toată fiinta mea ca spune adevarul. O simteam in fiecare bătaie speriata a inimii.
          -Reece, am expirat aerul din plamani. Bine, haide sa incercam sa gasim o cale de mijloc, ca toți...
          -Am încercat deja sa gasim o cale de mijloc, imi aminti el ciudat de calm. Si m-ai sfidat, in ciuda avertismentelor mele. Ne-ai sfidat pe toți, rând pe rând.
          -Ivo... si Alfredo, am soptit cu ochii plini de lacrimi. N-o sa le faci nimic, nu-i așa?
          -Nu știu, Alice. Depinde de tine, nu de mine.
          Imi amintesc când m-am ridicat in picioare, dar nu-mi amintesc drumul din birou si pana la etajul unu, inapoi in camera 138. Ce imi amintesc in schimb e usa deschisă la perete, patul ravasit, pernele aruncate pe jos si baltoaca de pipi de câine in care am călcat. Ivo si Alfredo nu mai erau acolo.
          Am reușit sa ma tarasc pana la marginea patului, unde m-am prăbușit. Ii luase, am realizat eu. Chiar ii luase. O bucățica naiva a inimii mele chiar sperase pana in ultima clipa ca Reece n-ar face așa ceva, dar acea bucățica de inima era aceeași care, in copilarie, crezuse ca familia mea nu era cu adevarat rea, ca fratii si părinții mei erau, defapt, forțați sa se comporte urat unii cu alții si cu toată lumea din jur.
          Inima proasta si naiva!