Perfuzia speranței

29. Cassy

        Nu o credeam în stare pe Alyssa să meargă atât de departe cu ambițiile ei adolescentine de fată crescută în puf, care nu are altă grijă pe lumea asta și se ocupă doar cu șicanarea celor din jur.

        Dar toată tărășenia asta nu mai e demult în faza de șicanare. Sunt curioasă cât de departe va merge pentru a-mi face rău.

        Și toate astea pentru că Atesh m-a ales pe mine în locul ei anul trecut. Plus faptul că urăște oamenii fără să aibă un motiv concret. S-a agățat de acest fapt și continuă să mă irite și în prezent, chiar dacă a obținut ce-și dorea: să-l manipuleze și să-l atragă de partea ei.

        N-am să înțeleg niciodată de ce simte nevoia să ofere atât de mult rău oamenilor pe care nu-i suportă din diverse cauze, însă nici că mă interesează. A încercat să se atingă de mine și nu îi voi mai permite și a doua oară să facă asta. A mers mult prea departe.

        — Cassy, mă auzi? țipă mama de la celălalt capăt al firului.

        — Da, te aud. Ce s-a întâmplat?

        Pufăie, vădit iritată. Cred că iar m-am pierdut în gânduri și nu am auzit ce a spus.

        — Ți-am spus să nu-i spui nimic tatălui tău. Ești sigură că te externează mâine dimineață?

        — Nu știu, mamă, probabil că da. De data asta doar am leșinat, nu m-a mai călcat nicio mașină.

        De data asta.

        — Nu mai glumi cu așa ceva, îmi spune serioasă. Altceva voiam să te întreb. Încă n-am plecat de la serviciu, dar dacă mai aștepți trei ore pot trece pe la spital să-ți aduc ce mai ai nevoie.

        — E în regulă. E doar o seară, mamă. Ne vedem mâine dimineață.

        — Vei fi bine? mă întreabă îngrijorată.

        — Voi fi bine. Îți promit.

        — Dacă ai nevoie de ceva, mă suni indiferent de oră!

        — Da, mamă.

        — Apropo, să știi că nu-i voi spune tatălui tău nimic. Nu vreau să se agite mai mult decât e cazul.

        Încuviințez, apoi îi urez noapte bună și închid apelul.

        E un sentiment plăcut atunci când ne sincronizăm gândurile, căci și eu am aceeași părere. Tata nu trebuie să afle ce s-a întâmplat. Când e vorba de mine și de sora mea se agită prea mult, mai mult decât e cazul, tocmai pentru că vrea să ne știe în siguranță.

        Însă au fost foarte multe momente în care l-am mințit și nu pentru că nu-mi doream să afle, ci pentru că n-ar fi înțeles.

        Oftez, în timp ce-mi așez telefonul în poală. Îmi mișc încheieturile, apoi îmi masez tâmplele în timp ce analizez puțin încăperea în care am fost dusă. Salonul acesta e puțin mai mic față de cel în care am stat acum câteva luni. Privesc geamurile mari din fața mea și constat că acest salon are priveliște spre fațada spitalului. Soarele începe să apună și îmi doresc să văd mai aproape spectacolul de lumini de pe cer, așa că dau la o parte cearșaful și îmi sprijin greutatea în brațe pentru a-mi putea pune cu grijă piciorul pe podea. Încep să mă întreb unde e Rowan atunci când ai nevoie de el, însă îmi amintesc că a plecat din salon imediat după ce am început să vorbesc cu mama la telefon și mi-a spus că se va întoarce cât de repede poate.

         Ajung în dreptul pervazului în mai puțin de un minut și privirea îmi fuge direct la două siluete care stau de vorbă în dreptul parcării. Cei doi stau în dreptul Mini Cooper-ului pe care l-aș recunoaște și cu ochii închiși. Mă apropii puțin mai mult de geam și îmi mijesc ochii în încercarea de a distinge cele două persoane care stau de vorbă. Dintr-o dată, persoana care stă cu spatele se întoarce și își ridică capul fix în dreptul geamului meu, care nu este aproape de sol deloc. Mă dau puțin mai în spate, din instinct, deși sunt sigură că Rowan m-a văzut. Îmi deblochez telefonul, apoi din același loc cât de cât ascuns, încerc să dau zoom cu camera pe fața băiatului cu care vorbește Rowan. Îmi dau seama că vrea să plece și apăs rapid pe butonul de fotografiere. Îmi îndrept din nou atenția spre geam și observ că Rowan a dispărut cu o pungă în mână, probabil primită de la băiatul cu care vorbea mai devreme, care, la rândul lui, s-a urcat la volanul mașinii.