Îmi ești Antidot (BoyxBoy)

quatre

O persoană normală, atunci când e ziua sa, se bucură, nu? Ei bine, eu nu sunt una dintre acele persoane. Toți știu cât de puțin îmi place ziua mea și de asta nimeni nu pune atât de mult accent pe asta.

Eu am două surori gemene și un frate geamăn, suntem cvadrupleți, iar toți au înțeles că e numai ziua lor, deși îmi dau cadouri, refuz să particip ca sărbătorit. Au înțeles toți asta, mai puțin mama care face totul intenționat.

Azi e ziua mea, iar această perioadă e una foarte instabilă pentru mine. Am mai zis, sunt unele chestii care declanșează trauma prin care am trecut acum 6 ani, iar una dintre acele chestii este ziua mea.

De azi într-o săptămână vine dara în care am reușit să evadez de unde fusese ținut captiv la 10 ani. Pe această dată, în fiecare an, arunc câte-o clădire în aer, asta în memoria unor persoane care au fost cu mine. Acele persoane, fiind cei 3 frați ai mei mai mici care au fost uciși acolo.

Am zis că este o poveste oribilă. Pot adaugă că agresorul a fost tatăl mamaie, iar nevastă-sa ne filma și apoi trimitea filmările mamei? Frumoasă familie! Încă mai pot simți uneori mirosul corpurilor fraților mei care erau în putrefacție avansată. Oribil!

Îmi ridic telefonul de pe noptieră și observ că este miezul zilei, iar eu tot în pat stau. N-am chef să dau cu ochii de cineva și să-mi zică "la mulți ani". Diseară, ca în fiecare an, va fi petrecerea pentru frații mei. Eu sunt mereu prezent, dar doar pentru a-i felicita. Știu că este o situație dubioasă pentru toți, dar eu nu mai pot să-mi sărbătoresc ziua de naștere. Uneori chiar mă gândesc că mai bine muream la naștere.

Până la urmă decid să cobor din pat și merg spre birou, iar din al doilea sertar scot câteva cutii de medicamente. Scot câte o pastilă din fiecare și le înghit pe rând fără apă. Pun totul la loc, ies din cameră și cobor la parter.

În bucătărie îl găsesc pe Louis care îmi face o cafea si mi-o înmânează. Îmi urează o zi bună și pleacă, zicând că are treabă. Asta e cam ciudat, de obicei îmi zice unde merge.

Încep să-mi beau cafeaua și-mi pun o porție de măcare. Glezna lui Louis este mult mai bine și poate merge fără probleme. Pe Henric nu l-am mai văzut, dar James vine destul de des pe aici.

-Rick, cum mai ești?

Aud întrebarea și-mi ridic capul pentru a vedea cine e. În fața mea stătea Bella, una dintre surorile mele. Mă ridic de la masă și o îmbrățișez strâns.

-La mulți ani. Știi prea bine cum sunt în perioada asta, hai să nu intrăm în acea discuție. Unde sunt Sophie și Jacob? De obicei mergem împreună oriunde.

Ea se să un pas în spate, iar acum se aplică vorba "cu un râde, cu celălalt plânge". Știu că e dubioasă această situație, dar ei îmi respectă decuzia, deci asta este cel mai important.

-Au vrut s-o convingă pe mama să nu mai facă precum anul trecut, încă n-au reușit.

(***)

La petrecere ese exact cum mi-am imaginat. Unii mi-au spus " la mulți ani" alții nu ceea ce mă bucură. Când o aud pe mama că începe să-mi ureze la mulți ani la microfon, plec. Petrecerea are loc într-un restaurant, iar aici au venit niște prieteni și majoritatea familiei.

Ajung într-un parc din aproprierea restaurantului. Urăsc că mama încă se victimizează, dar n-am ce-i face. Tata încă e căsătorit cu ea, dar mai mult din obișnuită. Mi-a promis că atunci când îmi va mai face ceva nasol, va divorța în secunda următoare, iar Ramirez se ține de cuvânt.

Aud pași în spatele meu, iar în câteva secunde îl văd pe James. Se așează pe bancă, lângă mine și stăm în liniște.

-Să înțeleg că nu-ți place ziua ta.

Începe el să vorbească. Îmi întorc capul spre ei și-l privesc neutru. Mă uit în gol și-l aprob după câteva secunde.

El se apropie de mine și începe să mă mângâie pe picior. Mă uit ciudat la el, dar el se apropie mai mult. Începe să mă mângâie pe față și-și apropie fața de a mea. Eu mă ridic de pe bancă și mă îndepărtez de el.

-Doar nu ești virgin.

Spune și vine lângă mine. Mă prinde de mijloc și mă lipește de el. Mă prinde de ceafă și-și apropie fața de a mea. Eu rămân nemișcat și-l privesc complet plistisit.

El mă sărută, iar în secunda următoare mă aliberez din strânsoarea sa și mă îndepărtez de el fără să-mi pese că mă strigă. Urc pe motocicleta mea și accelerez spre ieșirea din oraș.

Nu trebuia să facă asta. Imagini din acea perioadă își fac apariția în mintea mea, iar mâinile încep să-mi tremure. Îmi mușc buza, încercând să-mi calmez bătăile inimii.

Ajung undeva pe o câmpie și încetinesc pentru a mă liniști mai mult. Îmi simt fața udă, iar atunci realizez că ochii îmi lăcrimează. Văd în îndepărtare un copac și accelerez până acolo.

Mă dau jos de pe motocicletă și-mi șterg ochii de lacrimi. Mă așez la baza copacului și încep să privesc apusul de soare.

Îmi ridic telefonul, iar ora arăta că este 21 seara. Observ că Louis mă sună, dar îi resping și-mi închid telefonul. Îmi las capul pe spate și privesc cum frunzele se mișcă de la vânt.

Va fi o săptămână lungă. Îmi ridic genunchi la piept și mi-i înconjor cu brațele. Încerc să-mi alung gândurile din cap și să mă adun. Scot dintr-un buzunar o folie de pastile și înghit una.