Îmi ești Antidot (BoyxBoy)

quinze

Au trecut mai bine de două săptămâni de la decizia mea de-a nu mai lua medicamentele, iar asta se poate observa destul de clar. Încep să fiu foarte indiferent față de familie și nu mai am chef de nimic.

Cu James am mai vorbit, dar, fără medicamente, mi-am schimbat părerea despre asta. N-am cum să-l iubesc vreodată, ce rost are să stea după mine și să-și irosească viața pe mine? Exact, niciunul.

Eram și eu într-un club, mă lingeam cu unul, iar telefonul îmi sună. Era Louis. Mi-am terminat treaba cu tipul și-am pornit spre vărul meu. Sper c-are un motiv bun pentru care m-a luat de la distracție, deoarece e mort dacă nu.

Ajung în fața casei sale și cobor de pe motocicletă. Bat la ușă, iar acesta este deschisă de el. Intru și aștept să-mi dea câteva informații despre așa zisa "urgență" despre care mi-a spus la telefon.

-Richeal nu mai răspunde la telefon. Nici mulți alți veri. Frate-miu a plecat de acasă fără să zică ceva și nimeni nu știe nimic. Ai idee ce se petrece?

Stau și analizez ce tocmai mi-a zis, dar habar n-am ce se petrece. Începem să vorbim și să ne gândim ce s-ar fi putut întâmpla cu ei, dar nimic. Mi-a zis tot ce se știe, dar nimic dubios. Doar eu dispărut fără urmă. Pare că cineva care îi cunoaște, ia luat.

Din capătul holului apare și James, iar din living Henric. Cei 2 se apropie de noi și ne privesc confuzi. Ne-am înțeles din priviri să nu le zicem, iar asta se va întâmpla.

-De unde vi?

Îmi dau ochii peste cap la întrebarea lui James și-l privesc plictisit. M-am tot văzut cu el, dar mă plictisește deja. M-am gândit că poate e cineva interesant, dar nu, m-am înșelat teribil.

-De ce-ți pasă?

Până și Louis se uită șocat la răspunsul meu. Mă sprijin de perete și-mi dau ochii peste cap.

-Ai fost cu cineva?

Îmi pun brațele la piept și-l privesc ironic.

-Da. Care-i problema? N-am nicio obligație față de tine.

James se uită confuz la mine, dar nu mai zice nimic. Se apropie de mine și încearcă să mă atingă pe față, dar îi dau o palmă și îngheață.

-RICHARD!

Strigă Louis și vine în fața mea. Începe să-mi caute prin buzunare și exclamă când nu găsește ceea ce caută.

-N-ai pastilele la tine... De când nu le-ai mai luat?

Nu-i răspund, dar îmi dau ochii peste cap. Privirea îmi fuge pe James, acesta privea podeaua, trist. Îmi mușc buza și mă întorc spre ușa de la intrare.

-Eu plec. Nu conta pe mine referitor la ce mi-ai spus. Nu-mi pasă.

Ies pe ușă și pornesc spre casă. Lipsa pastilelor nu influențează acțiunile mele. Eu așa sunt cu adevărat. Louis sigur o să-mi sune frații pentru a-i informa, dar nu-mi pasă.

Ajung acasă și intru în camera mea. Stau în pat și privesc poza de pe noptieră. Ușa e trântită de perete, iar pe ea intră frații mei. Îmi dau ochii peste cap și mă ridic în capul oaselor.

-De ce nu ți-ai mai luat pastilele?

Întreabă Sophie cât de calmă și blând putea. Bella se apropie se mine și mă îmbrățișează. Îi simt îngrijorați pentru mine.

-Sunt bine. N-am de ce să le iau.

Fetele mă privesc cu neîncredere, dar mă aprobă. Jacob se uită fix la mine, complet neîncrezător la ceea ce am zis.

-Nu te-ai putut controla. Asta nu înseamnă că ești bine. Rick, de mâine le iei din nou.

Zice pe un ton autorita, iar asta mă face să stau pe gânduri. El nu obișnuiește să fie autoritar cu familia. Pentru o secundă chiar voiam să-l aprob, mă opresc. Îmi dau ochii peste cap și-i privesc plictisit.

Au tot încercat să-mi explice că trebuie să le iau, dar nu i-am ascultat. S-au prins și ei c-au vorbit cu pereții, dar au încercat. Sigur își pun în plan să mai încerce sau să mi le injecteze noaptea, ar fi în stare de asta.

Poza de pe noptieră o pun în ultimul sertar de la noptieră și-mi afund capul în perne. Pe o parte îi înțeleg, pe de alta e cam târziu.

Pe ușă intră și tata, iar el mă privește înțelegător. Se așează pe marginea patului și stă pe gânduri.

-Nu sunt aici pentru a-ți zice că e complet iresponsabilă decizia ta, ci pentru a-ți spune că vreau să ai grijă. Voi fi plecat câteva zile, între timp, te rog, să vorbești cu frații tăi dacă se întâmplă ceva.

Îl aprob, iar acesta pleacă din cameră fără să mai zică ceva. Tata și-a dat seama repede că, dacă-mi pun ceva în plan, nu există nicio cale să mă întorc.

Dacă n-o să-mi dau seama singur că e greșit, nu există nicio cale să le iau din nou. Mereu fac ceea ce vreau, iar acum nimeni nu mă poate influența.

(***)

Deschid televizorul pentru a vedea ce se mai întâmplă în lume și rămân mască când văd știrea ce se difuzează. "Nepoții lui K. O. B. K. au început să dispară unul câte unul"

"Avem informații anonime referitor la ținerea în captivitate a nepoților criminalului K. O. B. K. Oare ce părere au despre asta familia Ramirez? Îl invităm pe platoul pe Ajax Ramirez, unul dintre copii lui
K. O. B. K.

Prezentatorul: Ce se petrece?

Ajax: Vă sfătuiesc să nu mai luați de bun toate sursele de la care primiți informații. Nu se întâmplă absolut nimic. "

Când unul dintre unchii mei a terminat telefonul și răspunde ușor panicat. Încă cu telefonul la ureche, aleargă din fața camerei.

Poate Louis chiar are dreptate. Poate chiar se întâmplă ceva nasol aici, dar n-o să mă implic. Doar n-au capturat un criminal de temut, cei 4 copii ai săi și restul de 17 nepoți, care sunt antrenați pentru a lupa. Sunt. Până la urmă, 25 de persoane.