Îmi ești Antidot (BoyxBoy)

douze

El se uită la mine și analizează camera în particular.

-Această cameră a rămas neatinsă de 3 ani. Cei 3 mai mici sunt Jack, Karl și Will.

El se uită uimit la mine și mai aruncă o privire pe fotografie. Mi-o înmânează, iar eu o pun pe noptiera unui pat care trebuia să fie al lui Jack.

-De ce m-ai adus aici?

Mă uit la el serprir greu. Nici eu nu știu, doar am simțit că asta trebuie. Locul acesta este ținut în perfectă stare, iar m-ai mult decât puțin praf șters, n-a avut nimeni curaj să stea mai mult aici.

-Știu ce încercați. Vreau să văd cât de departe poți ajunge. De aceea am acceptat să stai cu mine.

Se uită la mine șocat, dar mă aprobă. Se uita prin cameră și analizează camera dintr-un colț în altul. Se apropie de mine și mă scanează, încercând să vadă dacă mint sau mă joc cu el.

-Ești sigur?

Îmi dau ochii peste cap și mă așez pe podea. El face la fel ca mine si mă privește confuz. Mă las pe spate și-l trag după mine. Îl țin în brațe și privim tavanul plin de stelele lipite de acesta.

-Îmi place să prrivesc stelele. Mă simt mai aproape de ei. De atunci am încercat mereu să-i apăr pe toți. Nu vreau să-ți faci filme greșite, dar am ajuns la concluzia că ai dreptate.

Stă câteva secunde pe gânduri și-și ridică privirea spre mine. Mă privește surprins și se așează mai comod în brațele mele.

-Poți face ce vrei tu, doar un lucru: fără săruturi.

Continui să vorbesc, iar el se uită confuz la mine, dar mă aprobă. Îi fac semn  să ne întoarcem și ajungem înapoi în cameră.

Îmi verific telefonul și observ că este ora 7. Mai are sens să dorm? Nu prea cred. Mă uit afară și se ivește soarele printre norii care se risipesc.

Aud o bătaie în ușă, iar James o deschide. Sophie ne anunță că vor să facă un grătar și ne-a întrebat dacă venim. Coborâm și mergem în spatele casei. Acolo se aflau toți și Jacob o dă parte-n parte cu grătarul. Merg la el și-l iau din brațele lui.

-Jacob, ești bun la calculatoare, dar la grătar ești varză.

Mă privește ironic și pleacă să aducă carnea și legumele. Pun grătarul pe picioare și aprind focul. Mă așez pe un scaun și-l așteptăm pe Jacob.

-Nu ți-e somn?

Îmi întorc privirea spre Henric care mă privească ușor confuz. Ridic din umeri și mă întorca privit cerul. Bella apare din senin și aruncă o minge spre mine, dar i-o pășește înapoi cu capul.

Începem să pasăm mingea, dar ne oprim brusc când auzim un urs. Doar nu vorbești serios?! Jacob începe să râdă, iar mie îmi vine să-l bat. Mă îndrept spre el, dar mă prinde Bella și-i dă ea o palmă. Bat palma cu ea și ne întoarcem la ce făceam.

Îi simt privirea lui James pe mine, cum mă analizează la orice pas. Bella îmi dă cu mingea în față și-mi dă sângele din nas. Ea vine la mine, dar o asigur că-s bine. Am pățit și mai rele.

Intru în casă și mă duc să caut niște șervețele pentru a-mi șterge sângele. N-am basul spart, deci e bine. Îi aud pașii în spatele meu, dar nu mă opresc până când ajung într-o baie.

-Lasă-mă să te ajut.

Nu-l ascult și încep să-mi spăl sângele uscat. Mă întoarce cu fața la el și începe să-mi șteargă șansele care încă curge.

-Sunteți foarte diferiți.

Mă uit la el fonfuz, dar realizez repede la ce se referă. El termină să-mi șteargă sângele, iar, din fericire, nu mai curge.

-Da, suntem diferiți, dar ne înțelegem perfect și facem o echipă perfectă.

El ascultă, în tăcere, ceea ce spun și mă aprobă. mă sărută pe frunte și mă lipește de el. Nu l-am respins niciodată, iar de când chiar am acceptat, nici n-are sens.

-Miroși bine.

Comentariul său mă face să râd. Decid să-l strâng și eu, asta spre surprinderea amândurora. Nu obișnuiesc să ofere afecțiune oamenilor care nu-mi sunt rude, dar nici nu mă mai miră.

Parcă nu sunt eu când este lângă mine. Cumva reușește să-l aducă înapoi pe Richard cel de mult pierdut. Reușește să mă sensibilizeze și m-a făcut să țin la el, într-o anume măsură, într-un timp extrem de scurt.

Ne întoarcem la ceilalți, iar Bella începe să-și ceară scuze, dar o asigur din nou că sunt bine. Louis se ocupă de grătar, iar Henric mă jur că-l mănâncă din priviri.

Mâncarea a fost pusă pe masă și am început să mâncăm. Un mic-dejun perfect. Îmi verific telefonul și observ că este aproape ora 9. După asta ce am putea să facem? Poate un somn. Da, sigur asta.

Terminăm de mâncat și merg să dorm. În ritmul ăsta voi muri până la 20 de ani. Am nevoie de mai mult somn. Lângă mine este James care a adormit aproape instant. Mă fac și eu comod în pat, iar somnul vine de la sine. Abia acum realizez cât de somn îmi era cu adevărat.

Va fi o săptămână interesantă, dar sper că nu vor mai fi situații de viață și de moarte, deși la cum îmi cunosc familia... Ne vom distra până la spital. Îmi place zona asta, în special această casă. Am o idee despre locul unde să mergem diseară. Trimit mesaj pe grupul cu noi 5, iar în câteva minute am primit mai multe răspunsuri. De la "Ce dracu?! Nu poți dormi și tu?" la "Facem cum vrei".

Îmi pun telefonul de-o parte și mă culc, asta spre bucuria tuturor, deoarece doar eu am o rezistență de fier la somn. Asta poate pentru că eu am stat cel mai mult lângă bunicul, iar asta înseamnă că nu prea am dormit și a trebuit mereu să fiu în alertă.