Îmi ești Antidot (BoyxBoy)

huit

Azi trebuie să explorez acea clădire. Mama nu mai locuiește cu noi și în curând vor divorța, dar ceva îmi spune că nebunia ei este mai mare decât atât.

Acum conduc o mașină spre acea clădire. Am hotărât că este mai eficient să merg cu o mașină în loc de motor. Noroc că n-a explodat nicio bombă, altfel am fi fost de mult în aer.

Opresc mașina puțin mai departe pentru a nu fi dubios și ies cu ghiozdanul plin de bombe. Reușesc să intru în clădire și încep să pună bombe. După ce termin, la coborâre, dau de James, iar acesta pare că nici nu mă observă.

Aud cum ceasul bombelor se mișcă și-l prind de braț înainte să mai urce vreo treaptă. El mă privește confuz, dar nu-mi pasă. Cronometru arată 5 minute, iar noi suntem la mijlocul clădirii.

Îl prind strâns de braț și o iau la fugă pe scări în jos. Nu-mi pasă aproape deloc de el, dar n-am chef să fie vreo victimă în toate chestiile pe care le fac.

Mă uit la ceas si observ că mai sunt 3 minute. Clădirea are 10 etaje și mai sunt două până jos. Când ajungem jos nu mă opresc din alergat.

Urcăm în mașină și accelerez la maxim, ceasul arată 10 secunde. Bombele astea provoacă o explozie destul de mare. Sunt destule 10 pentru a distruge o clădire de 10 etaje, iar eu am folosit dublu.

-Ce naiba?

Spune atunci când vede explozia din spate. Îmi dau ochii peste cap, dar nu-i bag în seamă. Pun ghiozdanul cu ce mi-a mai rămas pe bancheta din spate.

-Tu ai explodat clădirea...

Îl aplaud ironic și accelerez în întunecat nopții.

-Tu n-ai 17 ani?

Decid totuși să-i răspund la vorbe, deoarece e ciudat cum el vorbește, iar eu tac.

-Știu să conduc de la 14 ani.

Acesta se uită uimit la mine, dar mă aprobă.

-De ce te comporți ca ultimul virgin când e vorba de săruturi?

Strâng volanul în mâini, dar încerc să mă calmeze. Las mașina decapitată și-mi scot pastilele din buzunar. Iau câte una din fiecare fără apă și mă las pe spătarul scaunului.

-Știi... Mie îmi placi.

Apăs accelerația la auzului spuselor sale și încerc să mă calmez. Era și așa o zi nasoală, n-aveam nevoie de mai multe evenimente.

-Louis te vede ca pe un văr. Eu l-am pus să-ți zică aia. Chiar n-am vrut să te îndepărtez de el...

Vrea să continue, dar îl opresc cu o mișcare din mână. M-am prins și singur că nu-i adevărat faza cu sentimentele, dar asta nu ne-a distanțat.

-James... Ți-ai ales atât de prost ziua în care să-mi zici astea, încât n-ai idee.

Pornesc muzica și-l aud cum oftează. Las accelerația mai ușor și încep să mă calmez.

-La 10 ani am fost diagnosticat cu o boală care mă împiedică să simt anumite sentimente, printre care și iubirea. Pentru asta sunt pastilele pe care tot le iau.

Pun mașina pe autopilot și mă las pe spate. James își întoarce capul spre mine și mă privește uimit. Nu povestesc atât de ușor chestii despre mine, asta dacă nu e cineva apropiat mie.

-Cum...?

Știam că n-ar știi ce să spună, dar mai bine să nu-și facă speranțe decât să încerce să mă "cucerească".

-Acum fix 7 ani am scăpat dintr-o captivitate unde eram cu încă 3 frați. Clădirea pe care am explorat-o este în memoria lor, deoarece au murit, iar eu așa am evadat. Nu vreau să intru în detalii.

Eu privesc cerul și încerc să nu plâng. Îi simt mâna pe umărul meu și-mi întorc capul spre el. Acesta mă privea trist și ușor îngrijorat

-N-am vrut să... Îmi pare rău.

Îmi mut privirea de pe el și încerc să-mi liniștesc bătăile inimii, iar în scurt timp reușesc.

-Ori am luat prea multe pastile ori mi-ai dat tu ceva. Eu nu vorbesc atât cu personale pe care nu le cunosc.

Spun în semn de glumă, iar el schițează un zâmbet. El se face comod pe scaunul din dreapta și nu mai zice nimeni nimic.

(***)

Tocmai am intrat în orașul nostru, deoarece acea clădire era în altul. Scot mașina de pe pilot automat și încetinesc pentru a nu avea vreo problemă. Jacob încă vrea să se asigure că nu a mai rămas nicio bombă care să se poată activa din întâmplare, așa că șansele să stau liniștit în camera mea, sunt aproape nule.

-James... Ești de treabă, dar ți-am explicat situația. Vrei să te las undeva?

Acesta își întoarce capul spre mine și mă privește ușor trist.

-Dacă nu i-ai dat nimănui vreo șansă, de unde știi că nu poți iubi? Henric e la Louis, poți să mă duci acolo.

Virez la stânga după spusele sale și încerc să-i găsesc un răspuns logic la întrebarea sa. Ajungem în fața casei lui Louis, iar atunci cei doi ieșeau pe ușă.

-N-am cum să știu, dar nu-mi stă în fire să mă joc cu oamenii. Te salut.

Acesta mă privește înțelegător, dar într-un fel gânditor. Pune ceva la cale, iar asta mă intrigă. Când Louis mă vede este uimit și înghite în sec.

-Louis! Vei plăti pentru minciună!

Strig și accelerez fără să aștept vreun răspund. Vreau să-l văd cum se va panica de acum în colo, deoarece eu n-am de gând să-i fac ceva mai mult decât să-l joc psihic. Urăsc să fiu mințit, iar el știe asta și totuși și-a făcut-o cu mâna sa.

În câteva minute ajung în camera mea, iar acolo îl găsesc pe Jacob care mă asigură că e sigur și mă lasă singur. Încep să mă dezbrac și rămân într-o pereche de boxeri și un maieu. Mă arunc în pat și încerc să dorm.

(Q&A)

1. "Câți ani ai?"

Am 14 ani.

2. "Ești fată/băiat?"

Sunt Fată.

3. "Ai frați/surori?

Am o soră mai mică. Are 4 ani.

4. " De ce Rick și Louis nu sunt împreună? "

Deoarece și pentru că sunt VERI.

Pentru alte curiozități, în comentarii. Vă pup!