Îmi ești Antidot (BoyxBoy)

dix-huit

Am ajuns acasă, am făcut duș și am mers în bucătăria nefolosită cu corpul mamei. Această bucătărie e folosită mai mult pentru ce urmează să-i fac și eu mamei.

O pun pe masă și caut ce-mi trebuie. Câteva cuțite de măcelar, oale și prosoape de hârtie. Pe parcurs mă mai gândesc la alte obiecte necesare.

Îi tai capul, membrele, de la coate și genunchi, apoi de sus și le pun în oale. Pe acestea le pun pe aragaz, torn apă și încep să fiarbă.

Aud voci și-mi ridic privirea spre ușa care se deschide. Să vezi și să nu crezi, ăștia n-au ceva mai bun de făcut? Sophie fuge la geam pentru a-l deschide, iar eu abia acum mi-am dat seama că miroase a corp în putrefacție. Jacob analizează puțin ce fac și mă privește confuz.

Ce mă sperie etse că James și Henric nu sunt scârbiți de asta, poate doar puțin șocați. Bella îmi ia cuțitul din mână și-l înfige în pieptul corpului.

-Rick, îmi place cum gândești, dar sper că te-ai gândit la asta cu mintea limpede.

O aprob pe Bella, iar Sophie vine și-i dă hainele jos apoi o deschide, vertical, de la gât până la partea intimă. Pare că vrea ea să continue, așa că ies din bucătărie pentru a aduce niște recipiente pentru organele interne.

James ieșise și el înainte cu puțin pentru a merge la baie, dar mă gândesc dacă ar trebui să merg după el. Până la urmă restul sunt din familie, el e cineva care a fost prins la mijloc.

Îl găsesc când iese din baie și mă fixează cu privirea, dar și-o mută rapid pe podea și înaintează pentru a ajunge la restul. Preț de-o secundă voiam s-o las așa, dar în prind de braț și se întoarce cu fața la mine.

-Voiam să-mi cer scuze pentru mama...

Îmi zâmbește și începe să coboare scările. Nu pot s-o las așa, el chiar a încercat.

-Și pentru că te-am lovit.

Se oprește în loc și se întoarce spre mine. Mă privește în ochi și simt că mor. El încă mă iubește, dar de ce a fost cu acel tip?

-Nu-i nimic. Ai dreptate, n-ai absolut nicio obligație față de mine.

Îmi mușc buza și încerc să găsesc un răspuns logic. Vine în fața mea și mă privește într-un mod pe care nu-l înțeleg.

-Nu-mi mai luasem pastilele, iar toată mintea îmi era o completă dezordine, dar asta nu e o scuză. Înțeleg dacă mă urăști.

Voiam să mai zic ceva, dar n-am mai putut să vorbesc fără să mi se rupă vocea. Se apropie de mine și-și pune o mână pe fața mea.

Nu știu ce m-a apucat, dar decid să-l sărut. Îmi lipesc buzele de ale sale. Ne despărțim din sărut și ne privim în ochi.

-Scuze, n-am vrut.

Mă privește amuzat și se îndepărtează de mine.

-Voiam să-ți spun că nu te urăsc. Mi-a explicat Louis atunci. Ce nu înțeleg este acțiunea pe care ai făcut-o.

Stau puțin pe gânduri și ridic din umeri. Chiar n-am nicio idee. Am făcut doar ce fac eu de obicei.

-Asta am simțit că trebuie să fac. Poți să-mi zici cine era tipul pe care l-ai sărutat acum câteva zile?

El mă privește ușor confuz, dar pare să-și dea seama repede despre ce vorbesc.

-De unde știi de el? Voiam să mi te scot din cap.

Zice și-și dă ochii peste cap. De acum dacă mai vrea să mă scoată din cap ar trebui să aleagă alt club.

-Clubul acela este unul dintre cele ale familiei mele și cel pe care îl frecventez cel mai des.

Dă afirmativ din cap și vrea să se întoarcă pentru a pleca. Îl prind de braț și-l opresc încă o dată.

-Dacă mai vrei să-ți faci jocurile...

Pufnește pe nas și se întoarce spre mine. Își lasă greutatea pe-un picior și-și pune mâinile la piept.

-Eu încă te iubesc, dar de unde am garanția că la nervi n-o să mă bați? N-o am!

Zice și pleacă fără să mai stea pe gânduri. Cum am ajuns să mă rog de cineva pentru a sta în viața mea? Merg după recipientele de care aveam nevoie și mă întorc la restul.

Încep să pun organele, pe care vreau să le distrug altfel, fiecare în câte un recipient. Louis scoate de pe foc membrele și începem să dăm carnea și mușchii jos de pe oase. Carnea o punem în alt recipient, iar oasele le punem pe prosoape de hârtie pentru a se usca.

Nu-l mai pot privi pe James. Efectiv mă simt ca ultimul om. Înțeleg de ce crede asta și o să-i respect decizia... Sau poate nu. Obișnuiesc să obțin ceea ce vreau, dar de ce îl vreau, asta chiar nu știu.

(***)

Au trecut câteva ore bune de când stăm cu corpul mamei, iar acum am terminat. Ne ocupăm de oase mai târziu, iar acum am plecat cu ce carne am reușit să scoatem. Merg împreună cu Jacob, Louis, Henric și James undeva prin pădure pentru a arde carnea. Fetele au putut oasele la uscat pentru a le măcina mai târziu.

-Ai idee unde mergem sau ne vom pierde în pustietate?

Întreabă Jacob și mă privește neîncrezător. Eu ridic din umeri și încerc să nu mă pierd. Deja suntem într-o pădure și sperăm să nu ne pierdem ca proștii pe aici.

-Ce ți-ai pus în plan?

Mă uit confuz la el, neînțelegând la ce se referă. Acesta oftează și-și dă ochii peste cap.

-Te văd gânditor, deci ai ceva în plan, ceva ce n-are legătură cu ce urmează să facem. Tu faci mereu ceea ce vrei, sper să nu te bagi în belele.

James se uită la fratele meu și fafe asocierea la ce am vorbit azi. Eu ridic din umeri și mă concentrez să găsesc o zonă fără copaci.

Dacă până acum a putut sta calm, acum sigur își dă seama c-o să insist. Îl vreau, dar nu știu de ce. El mi-a întors cum privesc iubirea la 180°.