Îmi ești Antidot (BoyxBoy)

vingt

Încă mă gândesc la ce mi-a spus tata. Dacă are dreptate? Oricum, James, nu pare dornic să mă ierte. Până la urmă are dreptate. N-are absolut nicio garanție că la nervi n-o să-l bat.

Aud o bătaie în ușă, iar pe ea intră Louis. El mă privește amuzat și se așează pe scaunul de la birou. Asta chiar e ciudat. El nu obișnuiește să vină pe aici.

-Doar nu credeai că n-o să aflu. Sophie m-a sunat, dar, stai calm, de la mine n-a mai plecat nicăieri.

Îmi pun mâinile pe față exasperat. Ce vrea să mai discute și el?! Mă enervez deja cu aceste discuții. Am înțeles ideea principală, acum gata!

-James vorbește non-stop despre tine. Tu nu ești violent cu oamenii la care ții, arată-i asta. Vrei să-i protejezi.

Mă uit la el și nu înțeleg unde vrea să ajungă. Am încercat să vorbesc cu el, n-a mers. Altă variantă nu găsesc. Ceva îmi spune fă are Louis niște idei pe care nici nu vreau să le aud.

-Îți voi trimite adresa lui. Pe el îl anunț că vei merge pe la el. Puteți sta la el sau să-l duci undeva. Crede-mă, încă mai ai o șansă.

Îl ascult atent, iar ce zice sună destul de bine. Louis pleacă și rămân în liniște. Aud sunetul de mesaje și verific unde locuiește. Nu e foarte departe. Am deja un plan.

Mă duc la duș, când ies îmi verific telefonul. Este ora 4 seara. Destul de bine. Louis l-a anunțat că urmează să merg la el azi, deci nu mai e cale de întoarcere.

Mă îmbrac cu o pereche de blugi negri, rupți și-un tricou de aceeași culoare. Îmi pun pastilele și două pistoale. Merg cu arme oriunde. Cobor la parter, mă încalț și ies pe ușă.

(***)

Sunt în fața casei sale și tocmai am bătut la ușă. În câteva secunde, James deschide și încearcă să mă privească plictisit, dar nu prea îi iese.

-Salut... Știu un loc mișto pe care sigur vrei să-l vezi.

El își dă ochii peste cap și iese din casă. Când vede c-am venit cu mașina, se uită la mine și pare confuz. Eu nu prea merg nicăieri cu mașina.

Urcăm și pornim la drum. N-a scos niciunul niciun cuvânt până acum. Este o tensiune între noi de-o poți tăia și cu cuțitul.

-Unde mergem?

Mă întreabă când vede că ieșim din oraș. El încearcă să pară supărat și indiferent, dar nu prea îi merge. Când vede că nu-i răspund, își întoarce capul peste mine.

-Vreau să-mi mai cer scuze încă o dată.

El își dă ochii peste cap și nu mai întreabă nimic. Probabil l-a enervat că nu i-am răspuns la întrebare, dar nu știu cum să-i răspund.

-Mergem într-un loc pe care nu l-am mai văzut de 7 ani și pe care sigur tu nu l-ai văzut.

El se uită la mine, dar își mută privirea spre drum. Nici măcar nu știu ce aș putea vorbi cu el. Pur și simplu abia dacă mă privește.

(***)

A trecut o oră, iar noi suntem pe munte, un mine fără pădure. Știu unde duce drumul ăsta și încep să regret că merg pe aici. Alt drum spre vârf, nu există, dar nici acesta nu-mi face plăcere.

Când observ niște ruine de fermă, stau și mai drept în scaun. Și el le-a observat și se uită confuz la ele. Pare că le analizează și încearcă să-și dea seama cum era înainte zona.

-Poți să oprești puțin?

Inițial nu voiam, dar mă conform. Trag pe dreapta și coborâm. Locul arată exact așa cum mi-l aminteam și eu. Este o priveliște de coșmar pentru cei care știu ce s-a întâmplat aici.

James se îndreaptă spre ele, dar se oprește când observă că eu nu mă mișc. Se întoarce spre mine și-mi face semn să vin. Stau puțin pe gânduri și pornesc după el. Nu-mi place ce văd. Nu mai voiam să văd asta.

El se oprește atunci când vede niște rămășițe umane în față. Se apropie de ele și le analizează. Erau doar niște oase... Oase de copii mici. Se uită confuz la ele și apoi la mine. Ia o os în mână și începe să-l analizeze. Îmi fac palmele în pumni pentru a nu distruge și mai tare zona aceasta.

-Aici au murit 5 persoane. 2 adulți și 3 copii. Clădirea a fost explodată. Wow.

Mă uit la el și-l aprob. Știu și eu ce s-a întâmplat aici. Mă întorc cu spatele la el pentru că nu mai suport sau văd rămășițele fraților mei.

-Ești bine?

Îi aud întrebarea și după îl văd în fața mea. Mă privește ușor îngrijorat și mă ia în brațe. Se îndepărtează de mine și privește în jur.

-Stai. 3 copii, un beci și o clădire explodată.

Se uită la mine și și încearcă să afle răspunsul pe fața mea. Și-a dat seama ce e cu locul ăsta, bun. Mă întorc spre oase și iau un craniu în mână. Acesta este al tatălui mamei. Îl zdrobesc și mă întorc spre el.

-Copii aceia sunt frații mei.

Se uită la mine ușor șocat, dar deja se aștepta la asta. Încep să-i povestesc cam ce s-a întâmplat, iar acesta mă ascultă atent. Aș putea să scriu și-o carte despre toată întâmplarea aceea, de fapt despre familia mea.

La final, mă privește cu părere de rău și poate observa că nu s-ar fi așteptat la una ca asta. E o poveste pe care n-o poți crede fără dovezi.

-Eu n-aș fi putut să am o viață după. M-aș fi sinucis de mult.

Zice, privind iarba. Mă apropi de el și-l sărut. Probabil l-am luat prin surprindere, dar îmi răspunde. Pare că și el a vrut mereu acest sărut.

(O să tai evenimentele în funcție de cuvinte. Aproximativ 1k pe capitol)