Îmi ești Antidot (BoyxBoy)

treize

Mă trezesc și-mi verific telefonul. Este ora 4 după-amiază. Mă ridic din pat și fac un duș rapid. Mă îmbrac cu un tricou gri și pantaloni scurți cu buzunare care au fermoar. Îmi bun pastilele într-unul, iar în celălat un pistol care este plin. Se trezește și James, dar nu mă bagă în seamă, deoarece încă este semi adormit.

Cobor la parter, iar acolo o găsesc pe Bella care se pregătea pentru ceea ce le-am spus. Bat pumnul cu ea și-o ajut pentru a termina mai ușor.

În câteva mai multe minute, toți se adună la parter și ne îndreptăm spre garaj. Soarele a bătut toată ziua, deci s-au uscat măcar pe drumurile folosite frecvent. Pe motociclete stăm la fel ca-n camere, iar primul sunt eu.

Îmi verific telefonul înainte să pornim și observ că este ora 6. Va fi suficient timp cât să ne și întoarcem până la întuneric. Oricum nimănui nu-i mai este somn acum.

Ajungem într-un luminiș și oprim pentru a verifica zona. De acum vom avea de două ori mai multă grijă la urși. Ajungem la concluzia că este sigur și începem să ne instalăm.

-Voi chiar știți cele mai tari locuri. Nu mai merg niciodată cu Louis, ultima dată am căzut într-o prăpastie.

Mă întorc către James și-l privesc ironic. Louis îl lovește în umăr și-și dă ochii peste cap.

-Iar azi-noapte ai fost la un pas de a fi mâncat de un urs sau de-a face hipotermie.

James își dă ochii peste cap și pleacă de lângă el. Bella vine de dracu știe unde cu niște lemne pentru un foc și începem să pregatim totul pentru focul de tabără de mai târziu.

Locul acesta este superb. Veneam mereu cu tata aici și stăteam, privind cerul sau studiind natura. Mai în jos, este și-un râu frumos și curat, din fericire. Aceste locuri n-au fost atinse de oameni atât de mult. Cine ar fi destul de nebun încât să meargă în pădure fără vreo destinație anume? Exact, Ramirez.

Încep să aud muzică și realizez că Jacob a adus o boxă aici. Îi fac semn să dea mai tare și acesta așa face. El a adus cele mai multe lucruri, deoarece a fost singur pe motocicletă. N-am fi putut să venim aici cu mașina, prea mulți copaci.

Sophie începe să ansambleze corturile, iar Henric o ajută. Eu n-aș fi vrut să avem corturi, dar a fost la insistențele lor. Mie îmi place să stau sub cerul liber.

Totul este gata și-mi verific telefonul. Este ora 9 seara. Afară începe să se întunece. E clar, ne vom întoarce mâine dimineață.

Corturile sunt puse în cerc, sau asta ar trebui să fie, iar în centru este viitorul foc de tabără pe care îl aprind cu bricheta.

Bella scoate, de dracu știe unde, două pungi de bezele și bețe de frigărui. Începem să povestim și să mâncăm. Totul este frumos, fără urși sau orice alt animal sălbatic. Mă așteptam să simtă miros de mâncare și să vină, dat nu.

-Rick, de ce nu ți-ai adus chitara?

Mă uit la Sophie și-mi ridic o sprânceană. Aceasta doar îmi zâmbește și ridică din umeri. Eu continui să mănânc bezele fără să acorde importanță întrebării sale. Nu merg nicăieri cu instrumente muzicale.

Undeva la miezul nopții, stingem focul și ne punem la somn. Trebuie să ne readucem somnul la normal, iar asta e metoda cea mai bună.

Închid cortul și mă las pe spate. Îmi întorc capul spre dreapta și observ că James se uita la mine. Îmi ridic o sprânceană, încercând să-mi dau seama dacă s-a întâmplat ceva.

-Câte chestii știi să faci?

Pune întrebarea atunci când conservă că nu zic nimic. Mă prefac că mă gândesc la răspuns, dar nici n-aș putea enumera. Urăsc că știu să fac toate astea, dar nu mai am ce face.

-Nu mă cunoști deloc. Depinde la ce chestii te referi. Aș putea să-ți enumăr, dar n-am să fac asta. Elementul surpriză este esențial.

Îmi iau pastilele pentru orice eventualitate și-mi întorc capul spre el. James mă privește ușor confuz, dar înțelegător.

Se apropie de mine și-mi oferă un sărut pe frunte și începe să mă scaneze. își plimbă ochii peste corpul meu și se opresc asupra buzelor mele, dar urcă spre ochi.

-Știu ce-ai zis, dar...

Dau instant negativ din cap, iar el mă privește trist, dar înțelegător. Totuși, curiozitatea se putea cutii în ochii săi. Și pot Jura că-și punea o singură întrebare în minte "De ce".

-Ți-am zis c-am fost ținut captiv. Primul sărut l-am avut cu agresorul. Creierul meu asociază un sărut cu acea perioadă. Sper că te-am lămurit.

Se uită șocat la mine. Poate pentru că i-am răspuns la întrebarea mută sau pentru că este șocat prin ce-am trecut și încă mai pot duce o viață normală. Nu i-am spus aproape nimic despre acea perioadă, dar, cel mai probabil, a înțeles ce s-a întâmplat.

-Scuze... N-am vr... Te iubesc.

Cred că i-am dat eroare la creier. Mă așteptam să-mi zică acele cuvinte, deci nu este surpinzător pentru mine. Pare puțin panicat pentru că nu mai zic nimic și-mi dau ochii peste cap. Îl trag în brațele mele și-i simt bătăile inimii cum accelerează. Sunt atât de rapide încât le pot auzi.

Își trece o mână sub tricoul meu și începe să-mi inspecteze abdomenul. Mă bucur că nu este timid. Vrea să-mi demonstreze că pot iubi ceea ce demonstrează că face mereu ceea ce vrea și consideră că este mai corect.

Mâna sa coboară până la baza pantalonilor, dar o opresc la timp până să și-o strecoare în interior. El își ridică privirea spre mine și mă privește rugător, dar nu mă poate convinge.