Îmi ești Antidot (BoyxBoy)

dix-sept

Ne aflăm în pădure și opresc motoru. Henric coboară și-i face semn unde să meargă. Pornesc din nou și încerc să-mi dau seama dacă e cineva ascuns prin întuneric, dar nimic. Am o armă la mine că altfel ar fi dubios să vin cu mâinile în buzunare la executare.

Observ un foc de tabără în față și opresc motorul. Merg pe jos, iar când sunt mai aproape, îi văd o toți. Sunt legați de copaci, dar sunt răniți. Clar au încercat să se lupte cu cine i-au răpit.

-Richard, hai, fără teamă.

Zice mama c-un zâmbet fals pe față. Ies dintre copaci, iar tot ce trebuie să fac este să trag de timp până vine Henric. Mă uit la cei ținuți de copaci, dar nu-l văd și pe James. N-a zis că este și el?

Mă îndrept spre ea, dar mă opresc când observ niște bărbați înarmați în spatele acesteia. Îmi face semn să pun orice armă pe iarbă, iar eu așa fac.

-Richard, pleacă!

Aud vocea unui unchi, dar nu mă mișc. Hai să vedem cine moare primul. Trag c-un glonț în iarba din fața mea, încercând să mă sperie, dar și-a găsit omul nepotrivit.

-Lasă-i să plece. Trage în mine de câte ori vrei, dar lasă-i să plece.

Ea râde și se apropie de mine. Mă uit în jur rapid, dar încă nu-i aici.

-De 7 ani încerci să-i salvezi pe toți, dar nu prea îți iese. Ți-ai lăsat frații să moară în torturi, iar tu ai privit tot fară să-i aperi. Tu erai cel mai mare și n-ai intervenit.

Nu mai merge asta cu mine, dragă mamă. O privesc neutru, chiar n-am chef să-i aud discursul prin care încearcă să mă manipuleze.

-Ei sunt aici pentru că tu ești în viață. Le faci rău. N-au nevoie de tine. Nu vezi că nici la ziua ta nu vor să te menționeze. Le e rușine cu tine.

Acum mi-am dat seama că prezența ei m-a oprit în anii aceștia să trec peste traumă. Ea s-a asigurat că mă poate răni cu asta, dar nu mă m-ai cunoaște.

-Oamenii din spatele tău știu pe cine au aici?

Îmi mut privirea spre ei, iar aceștia ridică din umeri. Mama se pune în fața mea, oprindu-mă să-i mai privesc. Se vede pe fața lor că n-au habar cine e bunicul. Ăștia nu știu cu cine s-au pus.

-Care dintre voi are familie?

Fac schimb de priviri, iar 3 ridică câte-o mână. Frumos așa, familiile lor o să rămână fără ei. Privirea îmi fuge pe Henric care a apărut în spatele tipilor. Planul poate să înceapă.

Mama pocnește din degete, iar lângă fiecare copac apare câte un bărbat înarmat. Henric îmi face semn că totul este bine și începe să pună planul în aplicare.

-Richard, nu încerca să-i intimidezi. Ești un nimeni. N-ai fost bun de nimic niciodată.

Zice și se duce prin spatele meu.

-ELENOR!

Strigă tata, iar aceasta pocnește din degete.

-Nu, de ei nu te atingi. Eliberează-i și mă poți împușca de câte ori vrei.

Ea râde, dar îl oprește pe tip înainte să-l împuște pe tata. Ea mă prinde de umeri și se apropie de urechea mea.

-N-o să-i mai poți salva și acum.

Se poziționează în fața mea și mă privește insistent. În spatele ei, cad unul câte unul dintre cei înarmați, iar asta mă amuză pe interior.

Mama a început să-mi zică acelaș discurs pe care l-am mai auzit de la ea. Toți au stat și au ascultat o nebună. Pe parcurs, oamenii săi au dispărut unul care unul. Nimeni n-a zis nici cel mai mic cuvânt referitor la asta, dar au observat că mai este cineva cu mine.

-Oprește-te. De ce dracu ai vrut să vin aici?

Zic asta imediat cum n-am mai văzut pe niciunul dintre oamenii săi. Ea zâmbește și trage o cortină pe care abia acum am văzut-o. După ea era James, ținut legat deasupra unul foc.

-Ții la el, nu-i așa? Tu n-ai avut niciodată vreo boală, doar te-ai prefăcut, iar toți au jucat după cum ai vrut. Tuturor le e frică de tine. El a vrut să te "schimbe", iar tu nu te-ai putut controla și ai acționat fizic. Nu ești bun de nimic. Te-am urmărit, știu tot ce ai făcut...

Preț de-o secundă mă gândeam că știe de Henric, dar se aude o împușcătură și cade la pământ. Henric începe să-și dezlege prietenul, iar eu merg să-i dezleg și pe restul.

-Trăiește?

Întrebă bunicul. Mă îndrept spre mama și-o lovesc cu piciorul. Corpul e inert. Dau negativ din cap. O iau în spate și-o pun pe focul pe care era James.

-A fost cel mai lung discurs din viața mea!

Exclamă Jacob. Îmi dau ochii peste cap și mă uit la corpul mort care era în flăcări. Sting focul și mă gândesc la o metoda mai interesantă de-a scăpa de ea.

-Ce vrei să faci cu acel corp?

Zâmbesc în colțul gurii, iar Bella își retrage întrebarea. O iau pe mama în spate și pornim spre casă. Pe bunicul l-am lăsat să-mi ia motorul, iar noi mergem pe jos.

-James, cât de prăjit ești?

Îl întreabă Henric, iar acesta își dă ochii peste cap. Unul dintre unchii mei, Ajax, vine lângă mine și se uită la corpul din spatele meu.

-Ce vrei să faci cu ea?

Privesc puțin iarba și dau din umeri. Am câteva idei, fiecare mai pshihopată decât cealaltă.

-Dezasamblez corpul, îi voi tăia carnea și mușchii de pe oase, iar de aici nu mai descriu.

Mă aprobă și se duce la tata si ceilalți 2 unchi. Toți au început să vorbească, dar eu am preferat să par invizibil. Abia aștept să mă ocup de corpul ei. Vreau să știu că nu i se va mai putea găsi niciodată rămășițele.