Planeta Geamănă

Capitolul 22

Ollin şi Qell s-au pregătit psihic pentru ore întregi de căutat prin camerele lui Jax Selon, după orice indiciu în legătură cu unde s-ar ascunde acesta. Există, în final o singură cameră în care nimeni nu avea voie să intre: camera sa privată de comunicaţii. Nici nu vroiau să se gândească la câte planuri au luat naştere între aceşti pereţi sau câte persoane au fost şantajate de Selon în timp ce el le contacta chiar din acea sală.

Jax a părăsit în grabă încăperea, ceea ce putea însemna că, dacă aveau noroc, nu şi-a luat nicio măsură de precauţie în legătură cu ce ascundea acolo.

Când au intrat, au observat că unul dintre panourile de comunicaţie era pornit şi primea o imagine holografică a reţelei planetare, cu un X deasupra unei locaţii aparent neimportante.

-Uită-te aici, spuse Qell. Se pare că Selon a lăsat ceva în urmă.

Ollin se încruntă şi nu spuse nimic, inspectând mai îndeaproape harta.

-Jax Selon nu ar fi atât de neglijent, ştii prea bine asta.

-Atunci, nu ştiu cine e în spatele transmisiei, dar avem un binefăcător. Sau mai bine spus, duşman al duşmanului nostru.

-Sau o să intrăm într-o capcană de-a lui Selon. Şi în cazul în care cineva ne ajută, nu uita că nu există cu adevărat binefăcători. Ei cer mereu ceva în schimb.

-Putem măcar să trimitem o echipă să verifice locaţia, spuse Qell dând din umeri.

-Se acceptă. Îi înştiinţez pe cei din teren de nouă misiune.

***

Ca în orice organizare umană, securitatea de la nivelul staţiei spaţiale Lighthouse4 avea destule breşe... dacă aveai un plan bine stabilit. Acest lucru i-a fost evident lui Cassidy. Odată ce a fost închisă pe Lighthouse4, marţiana era sigură de şansele ei de evadare. Până la urmă, pământenii nu aveau habar de forţa ei fizică. Se antrenase de multe ori cu Nyla şi ştia că putea să doboare toţi paznicii de gardă fără nicio problemă.

Dar întrebarea rămânea: cum să îi convingă să deschidă uşa cabinei ? La orele mesei, tava cu mâncare şi apa erau transmise printr-un aparat, mereu reîmprospătate artificial în cazul în care ar avea nevoie de ele, dar altfel nu a avut niciun contact cu exteriorul de cel puţin 7 zile.

Un lucru cu adevărat dubios s-a întâmplat chiar după „masa de prânz". Uşa celulei ei, la care a privit în tot acest timp, sperând să găsească o cale să treacă prin ea, s-a deschis brusc.

S-a apropiat cu prudenţă de uşă cu pricina. Niciun paznic nu era la vedere, iar un coridor scurt se deschidea chiar în dreapta, presărat cu fante care ieşeau din podea, probabil ducând în cabinele ofiţerilor de pază. Testându-şi ipoteza, se strecura în prima fantă şi intră, într-adevăr, într-o cabină pe care, în acel moment, nu o ocupa nimeni. Cu toate acestea, hainele de pe patul-standard erau suficiente pentru a atesta ca locatarul va veni cât de curând.