Planeta Geamănă

Capitolul 13

Cu ochii mari şi atent la fiecare detaliu, Kaden nu se putea abţine să nu admire staţia spaţială a pământenilor. Şi nu era singurul. Helio privea Lighthouse4 cu un zâmbet discret, în timp ce Nyla era atentă la fiecare detaliu, pregătităsă întoarcă nava la vreun semn de ostilitate.

-Că au ajuns să construiască aşa ceva fără tehnologia noastră este incredibil! spuse Helio cu un glas uimit.

-Cert e că au avut ceva timp la dispoziţie. Zeci de mii de ani în care se pot reinventa vechile decoperiri, răspunse Nyla. Cu toate că nu vreau să mă gândesc de unde au început evoluţia.

-Din rapoartele salvate am aflat că aproape nimic din tehnologie nu a rezistat. Cu toate că…

Kaden se întoarse spre Helio aşteptând continuarea cu o privire curioasă, alăturându-i-se şi Nyla.

-Probabil că ultimele transmisiuni receptate de pe Assja după prăbuşirea navei au fost măsluite de oamenii lui Kai Selon, dar coloniştii păreau îngrijoraţi şi de alte motive în afară de cele evidente nouă. Eu şi Lyonn avem numeroase teorii, dar încă nu ştim adevărul.

-Nu îmi spune că acesta e printre principalele motive pentru care ai vrut să vii la întâlnirea cu pământenii, spuse Kaden deja resemnat.

Helio le zâmbi conspirator.

-Ar putea fi.

-Doar nu te aştepţi să aibă vreo evidență a zilei aceleia. A fost un total haos la prăbuşirea navei, dar dacă şi altceva i-ar fi atacat nu cred că această Scarlett ştie ceva. Sau oricine dintre aceia care au fost trimişi să ne întâmpine.

Nyla le făcu semn să fie atenţi, în acel moment ajungând deja în fața hangarului deschis, încheind ultimele manevre înainte de aterizare.

Când nava a rămas nemişcată în refugiul spaţial, au observat câţiva oameni îndreptându-se deja spre aceasta cu paşi uşor nesiguri.

-Nu îmi spuneţi că veţi aştepta acolo, nu cred că vom păţi nimic dacă ieşim din navă, spuse Helio deodată învigorat, aproape ţâşnind de pe locul său spre trapa de ieşire.

Kaden zâmbi indulgent, pornind pe urmele unchiului său, în timp ce Nyla luă de pe bord transmiţătorul în caz de urgenţă, verificându-l pentru câteva clipe, după care îi urmă pe cei doi precaută.

Cu ceilalţi doi marţieni, din păcate, lucrurile stăteau cu totul altfel. Desigur, putea Kaden să nege cât vroia, dar semăna cu Helio în mult mai multe privințe decât ar fi recunoscut. Acest lucru se vedea din felul entuziast în care inspectă cu privirea fiecare colţ al hangarului, la fel ca şi unchiul său, apoi îi privi atent pe pământenii care stăteau numai la câţiva metri distanţă de ei, niciunul din cele două tabere făcând primul pas.

Pământenii nu păreau deloc intimidaţi, curiozitatea lor putând fi palpabilă. Grupul lor era format din două femei, cea cu privirea scruntatoare neavând mai mult de 25 de ani, a doua mai în vârstă, cu aerul unui om de ştiinţă pe care Kaden îl cunoştea mult prea-bine de la Helio şi un bărbat de vârstă mijlocie, şi el mai mult ca sigur un adept al ştiinţei. Sincer să fie, singura persoană pe care nu reușea să o citească era femeia mai tânără, întrebându-se mai exact care era scopul prezenţei sale acolo.

Chiar când şi-a făcut curaj să vorbească, aceasta îl luă prin surprindere:

-Ar trebui să vă urez bun venit pe Lighthouse4. Mă numesc Jade Crovery, iar ceilalţi companioni ai mei sunt Helen Steward şi Jamie Wriller, spuse ea deodată, făcând un semn scurt spre cei doi însoțori. Va trebui să îi scuzaţi, dar eu sunt singura care vă cunoaşte limba, însă conducătorul vostru a cerut trei persoane să vă întâmpine, iar ei au fost destul de intrigaţi să accepte.