Planeta Geamănă

Capitolul 8

 Pământul.

„Planeta Albastră", numit într-o denumire mai populară, este a treia planetă de la Soare şi a cincea ca mărime în Sistemul nostru Solar; singura pe care există viaţă, singura populată de om.

„Leagănul Civilizaţiei Umane".

Însă, după cum ne-am obişnuit deja, lucrurile iau o întorsătură neaşteptată şi...adevărul poate fi puţin modificat.

Curiosity, una dintre primele sonde spaţiale NASA trimise pe Marte, nu avea prea multe sarcini de îndeplinit, decât colectarea mostrelor de sol marţian şi, desigur, fotografierea planetei de la nivelul suprafeţei.

Se auziră şi zvonuri că ar colecta date pentru o posibilă misiune umană pe Marte, pe lângă fel de fel de teorii ce aduceau a cel mai nerealistic SF ar tuturor timpurilor, despre ce s-ar putea găsi acolo.

Jamie Wriller, unul dintre supraveghetorii sondei, prefera să nu audă niciuna dintre supoziţii, sperând, însă, că orice savant trecut de 35 de ani, că va întâlni în cele din urmă viaţa extraterestră, sau măcar rămăşiţele unei astfel de civilizaţii. 

Ziua de lucru a lui Wriller se desfăşura de obicei în acelaşi mod, încheindu-se mereu cu dorinţa ca a doua zi să descopere secretele Planetei Roşii, având presimțirea că Marte ascundea mult mai multe decât și-ar putea imagina vreodată.

Şi totuşi, când acea zi veni, nu putea spune dacă a fost terifiat sau în culmea fericirii în urma aflării adevărului.

Curiosity cobora una dintre văile largi ale planetei spre o nouă zona de explorare, Hellas Planitia, un bazin circular, de dimensiuni imense, putând fi văzut clar din spaţiu.

Fiind cel mai vizibil crater de impact din Sistemul Solar, a atras de la început atenţia, dar cine s-ar fi gândit că în zona unde a fost impactul devastator se puteau afla răspunsurile necesare?

Cândva, Marte a fost foarte asemănătoare Terrei, până când un meteorit a lovit planeta, viaţa care a existat stingându-se încet, rămânând în cele în urmă decât un deşert al morţii, iar Hallas ar fi chiar craterul acelui meteorit, sau cel puţin spunea o teorie care i-a captat atenţia lui Wriller. Nu că ar suna mai puţin fantastică decât altele, dar dacă ar fi vreuna adevărată, Jamie prefera să fie aceea.

În timp ce Curiosity se deplasa încet pe suprafaţa planetei, lui Jamie i s-a părut că a văzut o formă mişcându-se de-a lungul unui colţ al ecranului.

Accesând rapid comenzile, a forţat oprirea sondei şi întoarcere ecranului de jur împrejurul acesteia.

După mai multe întoarceri, a fost sigur că fost doar o iluzie optică şi chiar când se pregătea să reia deplasarea sondei, a tresărit atât de puternic încât era cât pe ce să cadă de pe scaun.

Peste 10 nave spaţiale au ieşit din adâncul planetei Marte, printr-o fantă care părea că atunci s-a deschis spre suprafaţă.

Cu mâna tremurând, a dat comanda sondei să facă poze care să-i demonstreze că totul nu este doar un vis şi toate acestea se întâmplau, în timp ce navele se îndepărtau din ce în ce mai mult de Marte. Spre ce, mai exact? Mult prea multe întrebări fără răspuns, însă trebuia să ia lucrurile pe rând, cum primise instrucţiunile în cazul unei descoperiri importante.

O contactă direct pe administratorul actual NASA, Scarlett Crovery, cerându-i o întrunire de urgenţă.

-Esti sigur că este ceva urgent, Jamie? Ştii că am şi altceva de făcut decât să aud poveşti despre "oazele-fantomă" pline de viaţă ascunse pe Marte, nu? întrebă ea cu o voce în care, totuşi, nu îşi putea ascunde curiozitatea. Şi cât de important este de nu putem vorbi prin telefon?