Vieți ascunse II

18~

Fără să realizez ce fac, m-am apropiat de Zack. L-am luat ușor în brațe, oftând încet.

- Nu fac asta pentru că te iert, o fac pentru că știu sentimentul pe care îl simți acum. Înțeleg prin ce treci, dat fiind faptul că m-am simțit exact la fel după moartea lui Oliver. Înțeleg sentimentul de vinovăție și singurătate. ~ Hector

I-am dat drumul uitându-mă la el.

- Voi fi iertat vreodată...? ~ Zack
Întrebă el cu vocea-i tremurândă.

- Ține de tine să dovedești că îți pare rău cu adevărat. Tu, dintre toți, știi mai bine decât oricine că Oliver are puterea să te ierte indiferent de gravitatea situației. Problema este că trebuie să-ți recâștigi încrederea și să dovedești că îți pare rău. ~ Hector

Liniștea s-a lăsat peste noi. Zack încerca să-și controleze lacrimile, în timp ce eu nu știam ce să fac.
După nu prea mult timp, liniștea a fost întreruptă de telefonul meu care suna.
L-am ridicat de pe masă uitându-mă să văd de la cine este apelul. Era Oliver. Am răspuns imediat, fiind îngrijorat.

- Oliver! Ești bine?! ~ Hector

- Da.. Eu doar, sunt în fața unei păduri și nu știu cum am ajuns aici. Poți să vi să mă iei te rog? Nu știu drumul spre casă. ~ Oliver

- Da, normal că da! Stai acolo, vin imediat. ~ Hector

În timp ce mă pregăteam să plec către Oliver, am rămas în telefon continuând conversația.

- Ai încercat să te teleportezi? Poate că Pădurea Neagră ți-a afectat puterile. ~ Hector

- Ce? Să mă ce? Puteri? Hector ești ok? Iar ai visat ceva dubios? ~ Oliver

- Vis..? ~ Hector

- Nu contează. Doar vino să mă iei te rog. Te iubesc! ~ Oliver

Oliver a închis, lăsându-mă pe gânduri.

- Și eu te iubesc... ~ Hector
Am spus fiind puțin nedumerit de cuvintele tocmai auzite.

- Pot să conduc eu până acolo. Știu drumul. ~ Zack

M-am uitat la Zack. Știam că nu aveam de ales din moment ce el era singurul care știa drumul și putea, cel mai probabil, să își folosească puterile în caz de ceva.
M-aș fi dus singur, doar că nu știam drumul. L-aș fi rugat pe Anto, doar că era la organizație.
Restul nici nu știau drumul către pădure, așa că n-am avut încotro.

- Să mergem. ~ Hector
Am spus ieșind pe ușă.

Am mers către mașină, Zack venind din spate. Ne-am urcat în mașină și am plecat imediat.
Mă uitam pe geam, gândindu-mă la Oliver. Speram doar să fie în regulă.
Dintr-o dată Zack a spart liniștea apăsătoare din mașină.

- Dacă îmi permiți, pot să știu ce s-a întâmplat? ~ Zack

Am oftat începând să-i povestesc visul avut de Oliver.
.
.
🛐Oliver pov:🛐
.
.
M-am trezit panicat. Mă simțeam de parcă m-aș fi grăbit undeva. Amețit puțin încă fiind, m-am ridicat în picioare. Nu mult mi-a luat să realizez că nu mă aflam în pădure. Mă aflam în camera în care m-am dus după ce am aflat că Hector m-a „înșelat" cu Anto.
Am rămas surprins și nedumerit. Cum am ajuns înapoi acasă? Să mă fi teleportat înainte să leșin?
Aveam atât de multe întrebări fără răspuns. Toate, până când mi-a picat fisa.
Data de pe spatele ceasului și ora la care am setat ceasul erau implicate.
Mi-am cautat telefonul în buzunar, găsindu-l. L-am aprins repede uitându-mă și văzând aceeași dată și oră.
Abia atunci am realizat. Cumva, am reușit să dau timpul înapoi. Nu-mi venea să cred. Nu mă credeam nici măcar eu. Însă pentru asta, trebuia să mă asigur că așa e.

- Mă duc la organizație. ~ Oliver
Mi-am zis în șoaptă.

Am mers ușor către ușă, fiind încă amețit. Am deschis-o ieșind din cameră. Costumul gri tipic Celui din Umbră apăru pe mine. Am făcut o oprire în fața camerei lui Anto, intrând fără să mai bat la ușă, știind deja ce plănuiește.
El s-a uitat la mine nedumerit, întorcându-se de la calculator.

- Oliver? S-a întâmplat ceva? Unde te duci? ~ Anto

- Nu te face că nu știi. Îți cunosc planul. ~ Oliver

- Huh? Ce să știu, mai exact? Și ce plan? ~ Anto

- Știu că vrei să mă demaști în fața întregii organizații. ~ Oliver

- Organizație? Oliver despre ce tot vorbești? În fine, nu contează. Unde ziceai că te duci? ~ Anto

- Mă duc la... ~ Oliver
Fix atunci am uitat unde voiam să merg, sau ce voiam să fac. Nu știam de ce eram îmbrăcat în costum, sau de ce eram nervos.

- La...am uitat.. ~ Oliver

- E în regulă, toți uităm chestii. Oricum, pari nervos. Vrei să te ajut cu ceva? ~ Anto

- Eu... Uh... Nu, e ok, o să plec. Scuze de deranj, presupun. ~ Oliver

Zic eu ieșind din cameră nedumerit.
.
.
💿Hector pov:💿
.
.
După minute bune de condus am ajuns aproape de pădure. Puteam vedea drumul terminându-se, începând o parte de pământ, înconjurată în stânga și dreapta de Pădurea Neagră.
Cu cât ne apropiam mai mult, cu atât mai mulți fiori îmi treceau pe știrea spinării. Zack a oprit mașina, uitându-se în jur.

- E prima oară când simt o energie atât de puternică. Hai să-l luăm pe Oliver și să plecăm cât mai repede. ~ Zack

Nu am mai spus nimic și am coborât din mașină. Imediat cum l-am văzut pe Oliver, am început să alerg spre el.

- Oliver! ~ Hector

Am strigat sărind-ui în brațe.

- Cât mă bucur că ești bine! ~ Hector

El a zâmbit când m-a văzut, luându-mă în brațe.

- Hai să mergem acasă. Nu-mi place pădurea asta... ~ Oliver.

Ambii am încremenit când un vânt puternic a început să sufle. L-am luat pe Oliver de mână mergând grăbit spre mașină. Am simțit din ce în ce mai multă greutate în spate.
Zack a ieșit rapid și panicat din mașină. Atunci m-am întors și eu, văzând...

.
.
Va urma...
.
.