Vieți ascunse II

32~

Când m-am trezit, primul lucru pe care l-am văzut a fost Hector, cu o expresie îngrijorată pe față. În secunda următoare l-am simțit lipit de mine, strângându-mă tare într-o îmbrățișare puternică. Am început ușor ușor să procesez ce se întâmplă și unde mă aflu. Eram... acasă. După ce m-am trezit de-a binelea i-am observat și pe Zack și Yu, stând în jurul canapelei pe care mă aflam.
Cu toate că eram acum acasă, încă mă durea capul.

— Agh... capul... ~ Oliver

— Oliver, ești bine! ~ Hector

M-am ridicat în șezut pe canapea și m-am uitat la el. După câteva secunde de liniște deplină, l-am tras într-o îmbrățișare lungă, simțind o lacrimă scurgându-se pe fața mea. Eram acasă în sfârșit. Un loc unde am încercat din răsputeri să mă întorc.

— Sunt acasă... ~ Oliver

— Yu, acum că l-am adus înapoi, înseamnă că Oliver om a ajuns și el în dimensiunea lui, așa-i? ~ Zack

Întrebă Zack după ce s-a asigurat cu privirea că sunt bine.
Yu a oftat ușor înainte de a se uita la Zack.

— Din păcate, nu așa funcționează. Oliver a ajuns înapoi datorită nouă. Nu și-a folosit puterile pentru a se întoarce, ceea ce înseamnă că nici varianta lui umană nu se poate întoarce acasă fără ajutor. ~ Yu

Am tăcut, uitându-mă la Yu. Am dat să spun ceva însă dintr-o dată mi-am simțit corpul slăbit, începând ulterior să mă doară, de parcă prin mine treceau mii de sulițe în același timp. Am strâns din ochi, aplecându-mă, ținându-mă de stomac cu ambele mâini.

— Oliver! ~ Hector

— AGH-   ~ Oliver

— Nu, e în regulă. Își recapătă amintirile. ~ Yu

— Cum adică, recapătă? ~ Zack

— Universul trebuie să se asigure că fiecare dimensiune merge în felul său. Oliver al nostru, cu puteri, a ajuns în lumea oamenilor, unde nu există nimic paranormal. Universul a încercat să refacă echilibrul ștergându-i amintirile legate de paranormal. De aceea varianta lui umană a început ușor ușor să aibă anumite viziuni despre organizație și tot ce înseamnă puteri. ~ Yu

Îl auzeam pe Yu vorbind însă nu mă puteam concentra la ce spune. Am încercat să ignor durerea, însă era prea puternică. Câteva minute bune măi târziu, durerea a dispărut treptat.
Mi-am ridicat privirea și m-am întins înapoi pe canapea respirând puțin mai greu. Mi-am acoperit ochii cu brațul, realizând că toate amintirile mele s-au întors.

— S-au întors. Îmi amintesc tot. ~ Oliver

Am spus eu după ce mi-am mai revenit puțin. M-am ridicat din nou în șezut uitându-mă când la Zack, când la Yu, care se aflau în fața mea.

— E un lucru bun. Acum tot ce trebuie să facem este să ne ocupăm de varianta ta umană. Ar fi nevoie și de puterea ta, Oliver. Să te aducem înapoi nu a fost un proces simplu deloc... ~ Yu

— Nu-mi aminti.. ~ Zack

Spuse Zack uitându-se în altă parte.
M-am uitat la el curios, ridicând o sprânceană.

— Parcă mi-e și frică să aflu ce s-a întâmplat. ~ Oliver

— Nu contează. Ce-i important acum, e să ne ajuți să-l ducem înapoi pe Oliver om. ~ Zack

— Că tot veni vorba, unde e? ~ Hector

M-am uitat la cei trei, pe rând.

— Nu vă uitați la mine. ~ Oliver

Am spus ridicând mâinile. 🖐🏽👁️👄👁️🖐🏽

Cateva secunde mai târziu s-au auzit țipete și lovituri de afară. Ne-am uitat unii la alții, apoi am fugit repede către ieșirea casei. Am fost primul care a pășit afară, ceilalți în spatele meu. Anto se încăiera cu Oliver varianta umană, împărțind pumni și picioare. Cu toate acestea, nu ăsta a fost primul lucru pe care l-am observat eu. Nu mi-a venit să cred ceea ce tocmai văzusem. Anto, îmbrăcat cu costumul meu, purtându-mi masca. Am simțit cum furia mi-a cuprins tot corpul, iar într-o fracțiune de secundă m-am năpustit peste Anto, trăgându-i un pumn zdravăn. L-am trântit pe jos, și mi-am pus piciorul pe pieptul lui.

— Poate am nevoie de un control la ochi. Probabil văd eu prost, dar porți ceva ce nu-ți aparține, Anto. ~ Oliver

Am zis nervos, sprijinindu-mă pe genunchiul piciorului care stătea pe pieptul lui Anto.

— Oliver...? Nu erai...cum?! ~ Anto

— Ai de gând să-mi dai masca înapoi sau trebuie să ți-o smulg cu față cu tot? ~ Oliver

Am spus eu ignorând orice altă critică scotea el pe gură.
Anto s-a uitat la mine, pufnind în râs. Mi-a prins glezna, strângând-o tare.

— Pentru cineva fără puteri ești foarte încrezător. ~ Anto

— Ai cinci secunde. Nu-mi place să mă repet. ~ Oliver

Nu am început să număr. Am așteptat ca Anto să facă ce i-am spus, luând piciorul de pe el. Acesta s-a ridicat, stând în fața mea, însă nefăcând nimic.

— Ai întrecut orice limită din momentul în care ai atins costumul acela, Anto. Ar trebui să-ți fie rușine doar pentru că te-ai gândit să-l porți. Iar masca... nici nu am cuvinte. N-ai pic de demnitate în tine, Anto. ~ Zack

Mi-am întors privirea către cei trei care au ieșit afară cu mine.

— Oliver, nu avem timp de asta acum. Trebuie să ne axăm pe forma ta umană. ~ Yu

Am oftat zgomotos închizându-mi ochii. Am dat ușor din cap aprobând, înainte de a-mi întoarce privirea către Anto.

— Bagă la cap...

.
.
.
Va urma...
.
.
.