Vieți ascunse II

21~

— Hector, Oliver care se află în momentul ăsta aici, cu noi...nu este Oliver pe care îl știm. ~ Yu

— Cum adică Oliver pe care îl știm? ~ Hector

— Adică, Oliver cel real, cu puteri, se află în altă dimensiune. Acest Oliver, în schimb, pare a fi un om normal, fără puteri sau orice informație legată de organizație, spirite și cam tot paranormalul din lumea noastră. ~ Yu

— Adică Oliver, spiritul de 2000 de ani, se află acum într-o dimensiune cu oameni normali, fără puteri, unde organizația nu există? ~ Anto

— Din păcate, da. Nu știu ce s-a întâmplat, însă Oliver al nostru a ajuns printre oameni, iar Oliver omul a ajuns printre noi. ~ Yu

— Yu. Există vreo cale de a repara totul? Ceva care să aducă totul la normal? ~ Zack

— Din păcate, nu știu. Tot ce știu și pot confirma, este faptul că va fi haos în ambele dimensiuni. Într-o lume plină de oameni normali, un spirit ca Oliver ar putea devora sute de mii de persoane la micul dejun. Nu vreau să-mi imaginez ce dezastru ar putea avea loc acolo. ~ Yu

— Oliver n-ar face rău vietăților nevinovate... ~ Hector

— Oh Hector... Ești norocos din moment ce consideri asta. Oliver e un maniac care se hrănește cu sânge și carne umană. El omoară din plăcere și se distrează făcând-o. ~ Yu

— Știam de tot încă de când am aflat că e Silver și mai ales Cel din Umbră, însă credeam că au rămas în trecut... ~ Hector

— Oliver e un maniac cu suflet. Face rău, dar când vine vorba de cei apropiați se asigură că nu vor suferi niciodată cât timp el este în viață. ~ Zack

— Știu... ~ Hector

— Cu toate acestea...tu nu știi tot adevărul. Știu că Oliver te face să te simți în siguranță, și nu neg acest lucru, însă cu mult înainte ca voi doi să vă fi cunoscut, eu și Oliver am fost prieteni...buni. ~ Zack

— Știu. Oliver mi-a spus de prietenia voastră, de faptul că te-ai îndrăgostit de el, de faptul că ți-ai ascuns sentimentele sub pretextul de ură. ~ Hector

— Dar nu ți-a spus și de cum s-a folosit de secretele celui mai bun prieten pentru a întoarce organizația celor din umbră împotriva lui. Sau cum și-a înjunghiat pe la spate primul partener. Sau cum-     ~ Zack

— Stai... Oliver a făcut chestiile astea...? ~ Hector

— Da, Hector. Înțeleg de ce pare total ieșit din context, însă... sunt întâmplări reale. ~ Zack
.
.
.

.

.
.

Lumea oamenilor :
.

🪷 Oliver pov : 🪷

.
.
.
.
.
.
Seara a venit mai repede decât m-aș fi așteptat. Am căutat în fiecare colțișor al camerei în speranța de a găsi până și cel mai mic detaliu despre organizație. Am căutat în fiecare folder al laptopului în speranța de a găsi informații despre criminalii mei. Am căutat până și în toată casa în speranța de a-mi găsi laboratorul. În schimb, nu am găsit cărți despre organizație, nu am găsit fișiere despre criminali și nu am găsit nici măcar o singură cameră care să aibă legătură cu orice înseamnă puteri. E ca și când aș fi... în lumea oamenilor.

O lume fără puteri, o lume fără criminali, o lume fără paranormal. De parcă... m-aș afla într-un alt univers. Suntem aceiași oameni în aceeași casă, doar că nimeni nu are puteri..
Yu nu mai există în lumea asta, iar eu mă simt pe cont propriu. Trebuie să fac cumva să ajung înapoi acasă.

M-am ridicat din pat și m-am îndreptat spre ușă cu pași lenți. Am observat cu colțul ochiului oglinda dulapului. Mi-am întors privirea și m-am uitat la mine. Un criminal cu sânge rece, îmbrăcat în pantaloni de stofă gri, o cămașă neagră cu mânecile suflecate și o vestă de aceeași culoare ca pantalonii. În picioare papuci în formă de pisici și pe față... masca gri cu alb care îl definește pe Cel din Umbră.
M-am uitat la mine. M-am uitat la costum. M-am uitat la imaginea din oglindă. Am înșfăcat masca holbându-mă la ea. Nu mult a durat până ce o durere groaznică de cat s-a năpustit asupra mea. M-am încruntat strângând din ochi și am căzut în genunchi pe podea.

— Agh-   ~ Oliver

Nu mai simțisem așa durere de ceva vreme. Am scăpat masca din mână și am căzut sprijinit pe coate. Totul se rotea în jurul meu. Mă simțeam extrem de amețit, de parcă, ceva din mintea mea ar fi dispărut.
Tentaculele mi-au ieșit din spate și ghearele mi-au crescut. Mi-am ridicat capul ușor, observând în oglindă un monstru. Pentru puțin timp nu am înțeles ce se întâmplă. Ceea ce vedeam în fața ochilor era ireal. Eram speriat de ceea ce vedeam în oglindă.
Nu mult după, durerea de cap a dispărut ușor ușor. M-am ridicat în picioare uitându-mă încă odată în oglindă.

— Hm? Ce...? ~ Oliver

Nu înțelegeam de ce tentaculele mele erau ieșite. De parcă eram în mijlocul unei lupte. Nu-mi aminteam să fi făcut nimic, iar masca părea...diferită, ciudată...

Oliver suferiseră o durere groaznică de cap, căzând pe podea și ieșindu-i tentaculele din spate, parcă gata de o luptă. Lumea oamenilor îl afecta în neștiința lui. Preț de câteva secunde, Oliver s-a speriat de propria-i reflexie. De parcă, în acele secunde, ar fi uitat de puterile pe care le deține. Dacă Oliver nu avea să se întoarcă acasă cât mai repede, urmările aveau să fie ireversibile...

.
.
Va urma...
.
.