Soarele a răsărit și astăzi (Sensses)

5. Obisnuieste-te cu asta

Victoria
Prezent

M-am oprit în fata usii închise și am respirat adânc de câteva ori, incercand să-mi fac curaj. Ziua aceea era bulversanta din mai multe puncte de vedere. Aveam o banuiala ca urma sa fie si mai rau in curand. Mi-am rotit capul ca înaintea unui meci de box.
Apoi am bătut la ușa înainte să mă razgandesc și să plec mâncând pământul.
-Cine e? A răsunat vocea din birou.
-Victoria Wade.
-Asteapta o clipa!
A durat aproape un minut pana când ușa s-a deschis. Mai multe mormaieli și boncanituri s-au auzit din birou. Ce naiba făcea Aris Arthur Warner acolo, numai Dumnezeu stie.
-Domnisoara Wade, a mormait dregandu-și vocea. Cu ce va pot ajuta?
M-am holbat la el, nevenindu-mi să-mi cred urechilor. Îsi bătea cumva joc de mine?
-Aliana mi-a spus ca ati cerut explicit să fiu în biroul dumneavoastră la ora doisprezece, domnule, i-am amintit printre dinti. Sper ca nu va refereați la doisprezece noaptea, pentru ca pot să va spun de acum ca n-o să vin!
Warner s-a uitat la mine și a clipit buimac. O unda de aducere aminte i-a trecut intr-un final peste moaca aroganta și superba.
Doamne, ce-mi doream să-l pocnesc!
-Așa-i, a mormait încruntat. Intr-adevăr, voiam să vorbim.
-Minunat. O să mă tineti la ușa?
S-a blocat din nou pentru câteva clipe. In acea dimineața, când l-am văzut stand sprijinit de copacul acela, am știu ca era imposibil să nu-și aducă aminte. Erau prea multe coincidente. Pana și felul în care parul îi stătea ciufulit de parca îsi trecuse mâinile prin el era identic cu acea dimineața, în urma cu patru ani. Tigara aprinsa exact când m-am ridicat. Felul în care m-a urmărit cu privirea ca un animal de prada, sclipirea din ochi. Știam ca stie cine sunt, iar el știa ca știu.
Apoi am trimis mesajul și am așteptat ca telefonul să-i sune, lucru care nu s-a intamplat, iar eu nu mai știam ce să cred.
După care a spus ceva care l-a dat de gol. A spus ca lucrurile nu sunt atât de rele atâta timp cât răsare soarele. Cuvintele lui din urma cu patru ani. Aceleași cuvinte care deveniseră motorul meu. Aceleași pe care le aveam tatuate pe coaste.
Dar acum sclipirea din ochii lui dispăruse din nou, parul era aranjat si Aris Arthur Warner nu mai știa cine sunt. Trecuse aproape un minut și niciunul dintre noi nu mai spusese nimic.
-Uite ce e, dacă am picat intr-un moment prost pot să plec și...
Am tresărit când o bubuitura mai ca a despicat ușa în doua. M-am încruntat la lemnul lucios, apoi mi-am mutat privirea asupra lui.
-Ce-a fost asta?
-Eu, a spus proaspăt insufletit. Eu am fost. Am lovit cu piciorul în ușa, vezi?
Ca să îsi demonstreze teoria, a lovit ușa cu piciorul. Sunetul a fost complet diferit și nu se mișcase deloc înainte, dar am hotărât pe loc ca nu-i problema mea și nu vreau să știu despre ce e vorba. Am clătinat din cap și mi-am dres vocea.
-Pot să intru în birou ca să vorbim?
-Nu, nu cred. Putem să vorbim aici.
Am scrasnit din dinti și pumnii mi s-au strâns pe langa corp.
-Sigur, am reușit să spun intr-un final. Ascult.
-Voiam... de fapt aș fi vrut să vorbim puțin despre relația dintre mama ta și soțul ei, Luke Keller.
Nu zău? Și eu care credeam ca vrea să vorbim despre vremea neobișuit de calda pentru începutul verii. Am pastrat comentariul pentru mine.
-Bine, am spus clipind indiferenta. Nu văd ce aș putea spune eu despre relația lor, dar puteți să mă intrebati ce vreți sa știți.
-Câți ani aveai când mama ta s-a căsătorit cu Luke, domnisoara Wade?
-Doisprezece.
-V-ati mutat aici înainte sau după căsătoria lor?
-La un an după. Înainte de asta am locuit în Trithas, în casa mamei. Pot să va dau adresa, ca să verificați.
Warner a incuviintat dand din cap.
-În regula. Ce îmi poți spune despre Luke Keller? Ceva ce nu ai știi dacă nu ai locui cu el în aceeași casa?
L-am privit ușor amuzata, cu sprâncenele ridicate. Era chiar și un început de zâmbet pe buzele mele care-mi dădea târcoale.
-Ieri mama, astăzi Luke. Arat ca o trădătoare patologica, domnule Warner?
-Incerc doar să umplu niște goluri, domnisoara Wade, a șuierat el ingustandu-și privirea. Asta-i tot!
-Excelent! Dacă asta a fost tot, trebuie să plec. Pauza mea de prânz e pe sfarsite.
Nu am așteptat să-mi dea voie înainte de a mă răsuci pe calcaie. Nu făcut decât un pas înainte de a-i arunca o privire peste umar.
-Va simtiti mai bine, domnule Warner?
S-a uitat la mine încruntat.
-Poftim?
-Azi dimineața ati spus ca nu sunteți intr-o forma prea buna. Să zicem doar ca îmi făceam griji, am blufat ridicând din umeri, sperând să par sincera și dezinteresată.
-Sunt în regula, a mormait inchizand deja ușa. Să ai o zi buna!
-Și dumneavoastră să aveți o zi cel puțin tolerabilă, i-am urat zâmbind larg.
Nu mi-a scăpat felul în care s-a holbat la mine de parca văzuse o fantoma.
Aris Anthony Warner avea impresia ca poate să se joace cu mine de parca eram o păpușa.
Eu plănuiam să mă transform din Barbie în Annabelle.