Soarele a răsărit și astăzi (Sensses)

8. Abuz, lipsire de libertate sau rapire

Miles

Mi-am dat seama ca fusesem nesăbuit abia când m-am trezit într-un separeu elegant din cadrul restaurantului cu specific frantuzesc.
De ce fusesem nesăbuit?
Din mai multe motive, prea evidente ca să fie macar decent să le enumăr.
În primul rand, Victoria Wade, cea care mă juca pe degete. Era conștientă de asta? Probabil. Eu eram conștient de asta? Cu siguranța. O lăsam în continuare să o facă? Aparent da, caci eu eram cel care o aștepta de jumătate de ora.
Pe langa mândria mea ranita, aveam și alte probleme. Probleme reale, vreau să spun. Victoria era periculoasa pentru planul meu, în special atunci când mi se adresa cu numele fratelui meu. Mă scosese din minți în sala de sport când mi-a spus Aris.
Apoi mai era și fratele meu, care mă bătea la cap pentru ca n-avea încredere în planul meu. Poate pentru ca nu știa care e planul meu. Nici eu nu eram încă sigur, dar știam ca o să găsesc ceva pana la urma. Tata mă sunase chiar înainte de a pleca din hotel. Voia să rezolvam mai repede problema cu Luke Keller, dar aveam nevoie de dovezi, după cum spusese Aris.
Totul era o mare încurcătura.
Și Victoria în rochie mulată nu făcea decât să complice lucrurile și mai mult.
Am urmărit-o ca un vultur când a fost condusă de un ospătat în separeu. Picioarele ei păreau interminabile din cauza tocurilor, țâțele ei erau o comoara în decolteul acela incredibil de adânc și totul era în contradicție cu fața ei angelica, înconjurată de cascada de par blond. Futu-i, era superba!
Iar eu eram în rahat pana în gat.
-Domnule Warner, a spus politicoasa când ospătarul i-a tras scaunul.
-Domnisoara Wade, am murmurat privind-o gânditor.
Nu mă gândeam la o strategie, așa cum ar fi trebuit. Mă gândeam doar la cum aș apleca-o peste masa și i-aș ridica rochia aia ridicola peste solduri.
-Mulțumesc, i-a spus ospătarului care a ajutat-o să se aseze.
Bărbatul și-a întors privirea asupra mea.
-Putem începe să servim meniul, domnule?
-Dacă doamna e de acord, am zis facand semn cu bărbia spre Victoria.
-Pentru mine e în regula, a spus indiferenta, sprijinindu-se cu spatele de scaun.
I-am făcut semn ospătarului s-o șteargă. Aveam cam șapte minute la dispoziție înainte de a se intoarce cu primul aperitiv și primul sortiment de vin.
-Mi-a plăcut reprezentația din seara asta, i-am spus nescapand-o din ochi când mi-am scos o tigara din pachet.
-E același dans în fiecare seara, a spus plictisita.
Venise pornita să nu coopereze, nu-i așa?
Am ranjit.
-Pun pariu ca asta e scoate din minți.
A ridicat sprâncenele în batjocura.
-Faceți presupuneri despre mine, a constatat deloc surprinsă. O afacere riscanta, dacă vreți părerea mea.
-Nu sunt de acord, domnisoara Wade. De fapt, cred ca singura afacere riscanta e ca te complaci în ceva mediocru doar pentru ca ti-e frica să ceri ceea ce meriți cu adevărat.
Buzele i-au zvacnit, dar nu a zâmbit. Păcat. Avea un zâmbet frumos.
A scotocit în geanta pana a găsit pachetul de țigări, apoi a scos una și a aprins-o. Era chiar mai sexy cu firisorul ăla blestemat de fum ridicându-se dintre buzele ei pline, date cu ruj roșu.
-Presupun ca o să-mi spui ce merit cu adevărat, corect?
Am incuviintat dand din cap, dar nu m-am grăbit să vorbesc. Mi-am luat câteva secunde ca să mă uit la ea.
-În primul rând, libertate de exprimare, am zis ridicând din umeri. Ești o artista și o coregrafie standard pe care să o repeți la nesfârșit nu face decât să te constrângă.
Singurul ei răspuns a fost să sufle fumul în direcția mea. Ce mai început promitator. Am continuat.
-În al doilea rând, ești cea mai buna dansatoare din echipa, cu studii în sensul asta și recomandări impecabile de la profesorii și colegii tai. Ar trebui să fim nebuni să nu profitam de oportunitatea de a-ti da mana libera în sensul asta.
Era complet inexpresiva și neimpresionata, dar umerii îi erau incordati. Asta trebuia să însemne ceva, chiar dacă nu-mi dădeam seama ce anume.
-Ce înseamnă din punctul tau de vedere mana libera, domnule Warner?
-Vreau să implementez un program de dans în aer liber. Am câteva cerințe specifice, dar dacă tii cont de ele, poți să faci orice vrei în rest, i-am spus lovind cu degetele în masa din sticla. Vreau să coordonezi proiectul de la A la Z.
A ridicat o spranceana. Mi-am dat ochii peste cap.
-Și cel de-al doilea proiect? Ceru ea să stie. Ai spus aseară ca vrei să implementezi doua programe noi. Mi-ai spus despre primul. Care-i cel de-al doilea?
I-am susținut privirea fixa. Aerul zumzaia de energie.
Ușa s-a deschis și doi ospătari au intrat cu mâncarea și vinul. S-au mișcat mai repede decât am preconizat. Am așteptat pana când vinul alb a ajuns în pahare și primul fel din aperitiv a fost servit, ceva simandicos cu țelină. Ospătarii s-au retras în liniște, iar eu am băut o înghițitură de vin. Aveam nevoie de ceva mai tare pentru discuția aia.
-Vreau să fac un poligon de tragere, am spus nedându-mi timp să mă gândesc prea mult la asta.
S-a uitat la mine de parca urma să-mi sara la gat. Am ignorat-o și am început să mă prefac ca mănânc în liniște, evitând să mă uit în ochii ei, continuând totuși să vorbesc:
-Am citit undeva ca trasul cu arma eliberează în organism aceiași hormoni pe care oamenii îi resimt când trec printr-un puseu de adrenalina. Face bine la stimuli și asta e ceea ce vindem noi aici, nu? Senzații.
În urma cu patru ani, în timpul unui rasarit ca oricare altul, Victoria îmi spusese ca îsi dorește să învețe să tragă cu arma. Nu eram sigur dacă intre timp învățase sau nu. Nu eram sigur dacă îsi mai aminteste sau nu. Nu eram sigur de nimic, la naiba, dar eram sigur ca vreau să construiesc un poligon de tragere pentru ea dacă asta însemna ca-și aduce aminte de mine.
Și-apoi, ce? Ce-o să se întâmpla după ce îsi aduce aminte de tine, imbecilule? Nici macar nu-ti stie numele real, pentru ca te dai drept fratele tau!
-Dacă ai citit asta undeva, atunci trebuie să fie corect, a spus după ce și-a dres vocea. Știm toți cât de corecte sunt informațiile de pe internet.
-Cred ca era o revista medicala sau ceva de genul asta, am mormait încruntat, plimbând țelina dintr-o parte în alta.
Ce naiba fac? Nici macar nu-mi place țelina!
Am lasat furculița jos și m-am sprijinit de spătarul scaunului, oftand din toți rărunchii.
-Ce pot să fac eu în legătură cu proiectul poligonului, domnule Warner?
Să-i dai foc, mi-am spus luând paharul de vin de pe masa. Să-l transformi în sala de bal. Să-l împuști în cap pe Luke Keller și să te prefaci ca ai greșit ținta.
Am pus paharul gol înapoi pe masa și am ridicat din umeri.
-Cred doar ca o să am nevoie de ajutor în ambele proiecte, domnisoara Wade. Știu cât de mult îți pasa de resort și cât de implicată ai fost de-a lungul anilor și voiam să ai oportunitatea asta.
-Asta-i tot?
Ușa s-a deschis din nou, ospătarul intrând cu următorul fel de mâncare.
-Asta-i tot.
Telefonul a început să-mi sune în buzunar. Cine altcineva să mă sune în cel mai nepotrivit moment decât bunul meu frate?
-Sper ca e important! L-am atentionat de cum am pus telefonul la ureche.
-Crede-mă, e mai mult decât important! A hohotit sec.
-Ce e?
-Amber tocmai m-a văzut în apartamentul din hotel și acum se indreapta spre restaurantul frantuzesc pentru tura ei de seara.
Mi-a luat câteva clipe să înteleg implicațiile acelui fapt.
-Futu-i, am șuierat printre dinti. Ce cauta acolo?
-Nu ca ar fi treaba ta, dar a venit să-mi aducă un raport din partea Alianei. Asta contează acum, Miles? Pleacă naibii de acolo înainte să te vadă!
I-am închis telefonul și am sărit în picioare.
-Plecam, am anuntat-o pe Victoria fara drept de apel.
-Poftim?
M-am oprit langa scaunul ei, am prins-o de încheietura și am tras-o în sus. Era mult prea usoara pentru binele ei. Oare mânca vreodată ceva mai consistent de-o salata? I-am luat poșeta de pe spătarul scaunului și i-am pus-o în brațe.
-Tinea asta! Acum mergi.
Am pornit spre ușa, tragand-o după mine. Mi-am amintit de tocurile imposibile pe care le purta, așa ca am lasat-o mai moale.
-Domnule Warner, puteți să-mi dați drumul? S-a răstit incercand să-și smulgă mana dintr-a mea.
Am aruncat o privire în restaurantul aglomerat. Nu era nici urma de Amber, dar nu puteam risca să mă vadă, așa ca am tras-o pe Victoria spre toalete. Știam ca mai era o ieșire prin lateralul clădirii.
-Ce faci acum se numește abuz în toate colțurile lumii! M-a anuntat Victoria incercand în zadar să-și smulgă mana din strânsoarea mea. Unii ar merge mai departe și ar numi-o privare de libertate sau chiar răpire!
I-am aruncat un rânjet peste umar.
-Și tu nici macar nu te-ai deranjat nu tipi după ajutor, i-am atras eu atenția.
Remarca mea a făcut-o să-și inghita protestele.
Trecusem de toalete, eram aproape de ieșire când ușa s-a auzit trantindu-se după colțul ce ducea spre exterior. Mi-o puteam imagina pe Amber cum vine, se oprește ca trasnita și se holbează la mine, apoi îi povestește Victoriei cum tocmai a stat de vorba cu Aris la ultimul etaj al hotelului și toată străduința mea se duce pe apa sâmbetei.
M-am oprit brusc. Nu vedeam nici o cale de ieșire, aveam o singura idee și aia foarte riscanta. Era de fapt o porcărie pe care o văzusem intr-un film.
-Fie ce-o fi! Am spus tragand aer în piept.
M-am răsucit spre Victoria. N-am așteptat să aud ce avea de spus, pentru ca auzeam deja pași apropiindu-se. Am împins-o la perete și m-am năpustit asupra ei.
Pașii s-au estompat când mi-am împins corpul în ea, prinzând-o la mijloc. I-am ținut capul pe loc cu o mana plasata strategic în parul ei și am sărutat-o.
A fost ceva unilateral, pentru ca n-a făcut nici o mișcare. N-a încercat să mă oprească, dar nici nu mi-a răspuns la sărut, indiferent cât de insistent îmi mișcam buzele pe ale ei. Nu parea nici ca mai respira, dar nu mă puteam gândi la asta în clipa aia, pentru ca pașii ajunseseră în spatele meu. M-am aplecat mai mult spre Victoria, incercand să o ascund. Am aruncat o privire spre intrusul care trecuse de noi. Nu doar ca nu era Amber, era un bărbat cărunt, cu o salopeta de instalator.
Buna mișcare, geniule! Să vedem cum o scoți la capăt acum.
M-am oprit din a-i framanta buzele Victoriei cu ale mele. În ciuda mea, aș putea adauga, pentru ca nu voiam deloc să mă opresc. Voiam să continui pana când blestemata mi-ar fi mâncat din palma.
I-am eliberat parul și am făcut un pas în spate, evitând să mă uit în ochii ei. Am prins-o din nou de mana și am început să merg spre ieșire, de parcă nimic nu s-ar fi intamplat. Pana la urma, asta era una dintre superputerile mele: să mă prefac ca lucrurile nu se întâmplă.