Soarele a răsărit și astăzi (Sensses)

20. E o poveste lunga...

Miles

Dumnezeule, nu mai fusesem atât de beat de ani de zile!
În apărarea mea, fusese ideea lui Kieran. Si ca mai toate ideile lui, fusese o idee a naibii de proasta. Distractivă, ce-i drept, dar foarte proasta. Exact ca el! Millie ni se alăturase și ea, dat fiind ca era ultima ei seara in Sensses, așa ca lucrurile au degenerat rapid, exact ca pe vremuri.
Uneori, pentru scurt timp, era minunat să fiu din nou Miles și atât. Miles cel care putea să se distreze cu prietenii lui fara să-i fie frica de repercusiuni-nu ca mi-ar fi fost vreodată cu adevărat frica. Miles cel care putea să bea pana uita cum îl cheamă, pentru ca numele lui nu e în centrul atenției. Miles cel care chiar avea prieteni, nu doar niște imitații ieftine care sa-i înlocuiască pe cei adevărați.
Cum am ajuns de la petrecerea în trei cu Millie și Kieran la a mă furișa în camera Victoriei?
E o poveste lunga.
De fapt, nu e.
Adevarul e ca avusesem un motiv întemeiat pentru care să mă alătur lui Kieran în încercarea lui vertiginoasă de a intra în coma alcoolica. Șeriful mă sunase în acea după-amiaza. Luni dimineața, la prima ora, polița avea să intre in apartamentul mamei Victoriei cu un mandat de arestare pe numele lui Luke Keller. Treaba urma să se imputa în foarte scurt timp și Victoria urma să fie prinsa la mijloc.
Dar pana atunci ...
Am crezut ca mă strecurasem în camera ei în liniște, mai ceva ca o pisica, dar atunci când am închis ușa în spatele meu și m-am uitat în direcția patului, am văzut-o stand în capul oaselor, o umbra luminata de lumina lunii. Pisica aia era, de fapt, un bou.
-Miles, tu ești? A întrebat cu o voce ascutita care m-a făcut să chicotesc. Ce cauți aici?
După câteva foșnete, lumina lămpii de pe noptiera a umplut camera. Am orbit temporar și mi-am dus o mana la ochi, impleticindu-mă un pas în spate.
-Oprește drăcia aia! Am mormait, stramband din nas.
-Ce naiba cauți aici? A întrebat Victoria din nou, mult mai autoritara decât înainte.
M-am forțat să stau drept și să par mult mai treaz decât eram de fapt. După ce ochii mi s-au obisnuit cu lumina și am putut să mă uit la ea, am constatat ca erau doua Victoria care mă priveau din vârful patului, amandoua ciufulite și imbracate cu câte un tricou ponosit și prea subțire ca să le acopere sfârcurile întunecate.
-Trebuie să vorbim.
-Chiar acum? E trei dimineața! A țipat, provocându-mi un cutremur în interiorul creierului, dacă are vreo logica. Ce poate să fie atât de urgent încat să nu poata aștepta pana dimineața, Miles?
-Tocmai ai spus ca e trei dimineața! I-am atras eu atenția.
Apoi am făcut o greșeala dintr-un lung sir de greșeli: m-am desprins de ușa și mi-am pierdut echilibrul. Am reușit să mă redresez și să nu mă fac de rusine cu totul, dar atunci când m-am uitat la ea și am ranjit ca un bețiv tembel, se holba deja la mine cu o privire răutăcioasă.
-Ești beat? M-a întrebat cu vocea dura și seaca.
-Definește beat, am mormait arogant, pasind nesigur spre marginea patului ei. Cred ca beția e ca dragostea: toată lumea o pătește pana la urma, dar e o experiență diferita de la om la om.
-Ești genul ăla de bețiv filozof și enervant? Pentru ca dacă e așa, o să te dau afara chiar acum!
Am ras și m-am asezat pe marginea patului ei, atât de departe cât îmi permitea salteaua. I-am aruncat o privire peste umar și camera a început să se invarta cu mine.
-Nu, de fapt sunt un bețiv foarte prost, am oftat resemnat. De obicei vorbește gura fara mine, dar e bine de știut ca am totuși o șansă să mă lasi să raman.
De-asta era o idee proasta să fiu în preajma ei în clipa aia, dar nu puteam să mă abțin. Picioarele mă purtasera aici. A trebuit să ameninț recepționera hotelului cu concedierea ca să fac rost de cheia de rezerva de la camera Victoriei. După cum am spus, o serie de decizii proaste spre dezastruoase.
-În plus, nici macar nu e vina mea, am mormait în continuare, încruntat. A fost ideea lui Kieran să bem și a fost ideea lui Millie sa vedem ce se întâmpla dacă amestecam bourbon cu vodka și tequila!
-Oh, Doamne, a pufnit amuzata Victoria. Și ce s-a intamplat?
-Crede-mă, e mai bine să nu știi, am oftat eu.
Millie vomitase după al doilea pahar din acea otrava alcoolica. Eu și Kieran am reușit să bem fiecare câte trei pahare înainte să nu ne mai putem mișca. Trecuseră deja ore bune de atunci și eu încă eram beat turta. Millie adormise pe gresia din baie și suspectam ca Kieran intrase în coma pe covorul din sufragerie. Atâta timp cât nu vomita pe el, eram mulțumit.
Eu de ce nu puteam să raman lat când eram beat? De ce trebuia să mă mișc, să vorbesc și să iau decizii cel puțin îndoielnice? De ce nu puteam să fac pe mortul, ca majoritatea oamenilor?
-Ai de gând să îmi spui ce vrei și să pleci, ca să mai dorm câteva ore?
Am clipit buimac, amintindu-mi unde mă aflam. În clipa aia, aveam memoria unui peste. M-am încruntat.
-Nu-mi amintesc prea bine, i-am spus privind covorul.
-Nu-ti amintești ce voiai să vorbim, acel lucru atât de important încat nu putea aștepta pana dimineața?
Am clătinat din cap.
O alta greșeală fatala. Mă simteam de parca cineva îmi băgase un mixer în creier și îl făcuse piure. Am gemut și mi-am prins capul cu ambele mâini. Crezusem ca mă învârt ca un titirez, dar în realitate se invartea doar camera în jurul meu.
-De ce bei atât de mult dacă nu ești în stare să duci beția pe picioare, ca un bărbat? S-a răstit Victoria printre dinti.
Am auzit foșnete și am simțit salteaua mișcându-se când a coborât din pat, dar nici macar ideea de a o vedea doar în haine de dormit nu a putut să mă determine să deschid ochii. N-am putut decât să mormai:
-Au trecut ani de zile de când n-am mai băut atât de mult, mi-am pierdut antrenamentul.
După ce vârtejul din cap mi s-a liniștit cât de cât, am deschis ochii și am căutat-o pe Victoria cu privirea.
Încă o decizie a naibii de proasta.
Cotrobăia pe ultimul raft al șifonierului. Stătea pe vârfuri, cu mâinile mult deasupra capului și tricoul ăla blestemat i se ridicase pana la jumătatea fundului. Picioarele Victoriei erau incredibile, dar fundul ei? Ar fi meritat să mori pentru fundul ăla.
Am gemut sfasiat pe din doua și m-am trântit pe spate, pe saltea. Mi-am acoperit fata cu palmele când scula mi-a zvacnit și s-a întărit ca prin magie.
Dumnezeule, eram atât de beat încat puteam fi considerat scos din uz temporar, cum de mai funcționa chestia aia?
-Te simți bine? Dacă vomiți în patul meu, Warner, o să fac o criza!
Am gemut din nou, apoi am suspinat, după care mi-am luat mâinile de pe fata și m-am holbat la tavan.
-Miles? I-am auzit vocea din ce în ce mai aproape. Miles, vrei să chem un medic?
Puteam să jur ca o unda de panica se împletea intre cuvintele ei, dar era la fel de posibil să fie doar imaginația mea. Simțurile mele îsi dadusera duhul, nu mă puteam baza pe ele în clipa aia.
-Nu, am pufnit dându-mi ochii peste cap. Nu mi-e rau și nici n-o să vomit.
-În regula, a mormait, nu prea încrezătoare. Uite, ia pastilele astea, apoi o să te ajut să mergi înapoi în apartamentul tau.
M-am ridicat, cu multe sacrificii, în capul oaselor. Am evitat să mă uit la picioarele ei, acum acoperite pana la jumătatea coapselor de tricou. Nu putea să fie mai sexy de atât nici dacă încerca sa ma seducă. Am luat pastilele pe care mi le-a intins, dar am ignorat paharul cu apa. Îi simteam privirea cercetătoare ațintită asupra mea când le-am inghitit.
-Ai fost un copil bolnăvicios? M-a întrebat în batjocura.
-Am fost un adolescent dependent de droguri, am mormait în aceiași maniera.
Am crezut ca replica mea răutăcioasă o să o descurajeze si o sa îi inchida gura, dar aparent beția îmi alterase memoria. Uitasem ca, cu cât încercam mai mult să o fac să taca, cu atât vorbea mai mult și punea mai multe intrebari.
-De ce? Adică, nu mă intelege greșit, nu sunt omul care să te judece, dar nu înteleg de ce cineva ca tine apelează la droguri.
Mi-am ridicat ochii spre ea și m-am sprijinit cu mâinile de saltea.
-Cum sunt eu, Victoria? Am întrebat ranjind macabru. Spune-mi!
-Ești Miles Mackenzie Warner.
Atât. Asta a fost tot ce mi-a spus, de parca era un răspuns adevărat.
M-am încruntat.
-Și?
-Și nu văd de ce cineva ca tine ar avea nevoie de droguri ca să se simtă bine în propria-i piele, m-a lămurit ridicând din umeri.
Numai ca nu eram deloc lămurit.
-Îți spun ceva, dacă îmi spui și tu ceva, i-am propus lăsându-mi capul pe spate, prea amețit ca să-l mai țin drept.
-Ce vrei să știi?
-Dacă ar trebui să alegi, ai alege-o pe mama ta și pe Luke sau resortul, compania Warner și pe mine?
Secundele se scurgeau unele după altele și Victoria se holba la mine, fara să spună vreun cuvânt sau să trădeze vreun gest. I-am susținut privirea, uitându-mă la ea printre gene.
-Pe mama aș alege-o oricând, în detrimentul oricui, a spus în cele din urma. Pe Luke? Niciodată.
-Și dacă mama ta l-ar alege pe el?
Din nou, tăcere. A părut ca se gandeste la un răspuns, dar aveam o bănuială ca îl stia deja și doar voia să tragă de timp.
-Dacă mama l-ar alege pe Luke în defavoarea mea, atunci presupun ca merita orice o să i se intample. Bănuiesc ca întrebarea asta nu a fost doar curiozitatea unui om beat.
Am ridicat din umeri, refuzând tacit să răspund în cuvinte.
-Ti-am răspuns la întrebare, mi-a amintit ea.
-Nu chiar, am comentat. Te-am întrebat ce ai alege intre ei și mine.
-Invoc al cincilea amendament! A spus tare și clar, ridicând bărbia.
Am pufnit și am ras în hohote, lăsându-mă să cad din nou pe saltea. Mi-am amintit însă ce trebuia să îi spun și orice urma de amuzament a dispărut în neant. Am fixat tavanul cu privirea. Victoria s-a asezat pe marginea patului, langa mine.
-Prima data când am fumat iarba aveam cincisprezece ani, Victoria. Nici macar nu știam ce fac! Apoi am început să prizez cocaina, după care am început să iau pastile. Ecstasy, Xanax și opioide in principiu, dar nu eram pretentios. Pana la optsprezece ani inghitisem deja farmacii întregi.
Vedeam pe tavan imagini de tot felul. Imagini cu mine, în adolescenta, la petreceri pe care nu mi le aminteam decât pana spre miezul noptii. Imagini din bai dubioase, înconjurat de prafuri dubioase în timp ce femei și mai dubioase stăteau în genunchi in fata mea sau aplecate peste toalete infecte, murdare de praf alb pe la nas sau cu pupilele dilatate. E mare minune ca am ieșit în viața și sănătos din perioada aceea a vieții mele.
-Asta nu îmi explica de ce te-ai aruncat cu capul înainte în droguri, mi-a atras atenția Victoria. Care a fost declanșatorul, Miles? Trebuie să fie unul, mereu este!
-Care a fost declanșatorul tau? I-am întors-o incruntandu-mă spre tavan. Fumezi țigări, iarba și bei. Nu făceai lucrurile astea în urma cu patru ani!
În urma cu patru ani se înecase de fiecare data când îi dădusem tigara mea. Era o diferență uriașă intre fata naiva de atunci și femeia capricioasa de acum și dacă avea dreptate, dacă mereu exista un declanșator, trebuia să știu care fusese declanșatorul ei.
-Tu, mi-a spus după o clipa de gândire.
Mi-am ridicat privirea mult prea brusc pentru starea de ebrietate în care eram, motiv pentru care camera a început din nou să se invarta și Victoria era din nou dubla. Asta nu m-a oprit să mă incrunt la ea.
A continuat:
-Tu fumai, mi-a explicat ridicând din umeri. Mi-a luat ceva timp să-mi dau seama, dar în noaptea în care am mers în camera stelara ai fumat iarba. Mi-am amintit mirosul ceva mai tarziu. Tu ai băut în noaptea aceea.
S-a oprit din vorbit brusc și și-a ferit privirea, ridicând din umeri. Îsi plimba degetul peste modelul spiralat al lenjeriei de pe pat.
-După ce ai plecat am început să fumez. Restul au venit pe parcurs, cu moderație, desigur. Cred ca voiam să fiu mai mult ca tine, cel din acel weekend. Voiam să fiu la fel de libera, sincera și realista și am crezut ca...
A crezut ca asa o să înceapă să fie ca mine. N-a fost nevoie s-o spună cu voce tare. M-am împins în mâini pana am reușit să mă ridic, apoi m-am tarat spre ea. M-aș fi tarat și în genunchi, dacă mi-o cerea în clipa aia. Parea trista, mica și pierdută și tocmai îmi spusese, intr-un fel, ca mă admirase pe când eram intr-una dintre cele mai josnice perioade ale vieții mele.
Am inghitit în sec.
-Am ales calea usoara de a evada din restricțiile și constrângerile numelui Warner, m-am auzit spunând cu o voce plata și egala.
Privirea ei surprinsă s-a ridicat atât de brusc spre mine, încat pentru o clipa mi s-a tăiat răsuflarea.
-Nu eram liber când am venit aici, Victoria, am pufnit amarnic. Nici macar pe departe! Eram un copil când am început să simt toată presiunea, asteptarile prea mari, drumul pe care eram împinși și pe care nu îl alesesem noi. Nici Aris și nici Brooke n-au scăpat mai ieftin, să știi. Fiecare dintre noi a trebuit să sacrifice ceva în proces, dar toți trei am rămas în viață. Decimati, dar în viață.
M-am oprit. Oare trebuia să continui să vorbesc sau să tac naibii din gura? N-a trebuit decât ca privirea mea să se încrucișeze cu a Victoriei ca să știu ce trebuia să fac, caci pentru prima data de când ajunsesem în Sensses, avea în ochi aceiași sclipire albastra de viață care mă obsedase cu patru ani în urma.
-Tata pune mare pret pe discreție și asa am fost crescuți de mici: să fim discreți, să nu sărim calul, să nu facem excese. Am fost educați și instruiți de când am învățat să mergem pentru momentul în care o să preluam compania Warner și toată viața noastră s-a învârtit în jurul acestui moment. Nu zic ca a fost ceva rau, nu zic nici ca a fost bine. Cert e ca la cincisprezece ani, când tata m-a trimit intr-o tabăra de vara despre management la care nu voiam sa merg, am clacat și de acolo lucrurile doar s-au agravat.
Nu îmi era rusine cu trecutul meu. Nici pe departe! Eram surprins ca eram în viață, eram surprins ca eram sănătos tun, eram surprins ca încă mai aveam o familie care mă iubea, dar nu îmi era rusine de nimic.
Fuseseră ani întunecați, ani întregi în care toate amintirile mele sunt umbrite de fum, prafuri și pastile, toate stropite cu alcool din belsug. Fuseseră momente grele și momente crunte, certuri, bătăi și scandaluri, arestări, amenințări și o mulțime de probleme, dar supravietuisem, chiar dacă de multe ori scăpasem ca prin urechile acului.
Trebuia să existe un motiv pentru care n-am murit în niciuna dintre cele trei dați când luasem o supradoza. Trebuia să existe un motiv pentru care n-am murit în timpul bătăilor ilegale la care am participat sau atunci când un aurolac m-a înjunghiat în coaste. Trebuia să existe un motiv pentru care am supraviețuit și celorlalte lucruri de rahat pe care le trăisem.
Nu-i asa?
-Presupun ca declanșatorul meu a fost ca n-am făcut fata presiunii, am murmurat după aproape un minut de tăcere incordata.
-Nu, a spus Victoria, tragandu-se mai aproape de mine. Nu, erai doar un copil, care nici macar nu trebuia supus presiunii, Miles.
Și-a asezat mana tremuranda peste a mea. Eram ca un animal hămesit, asa ca n-am ezitat înainte de a-mi împleti degetele cu ale ei. Contrastul era fenomenal. Pielea mea era bronzata, iar a ei alba. Mana mea era uriașă, de doua ori cât a ei. Aveam o mulțime de semne pe degete, de la lupte, în timp ce pielea ei era fara cusur.
-Aris și Brooke au fost crescuți în același spirit, supuși acelorași așteptări, am spus privind lung mâinile noastre.
-Tu ai spus ca toți ati pierdut ceva în proces, mi-a amintit cu vocea mai mult o soapta. Ce ai pierdut? Ei ce au pierdut?
O întrebare pe cât de incredibila, pe-atât de enervanta. Voiam să vorbesc despre asta? Aveam vreun drept să vorbesc despre asta?
-Luni dimineața Luke Keller va fi arestat preventiv sub acuzația de ucidere din culpa, i-am spus ca din senin, ridicându-mi ochii spre chipul ei. Toți angajații resortului vor fi interogați și sunt convins ca tu vei fi vedeta, dat fiind ca ești fiica lui vitrega. N-o să ai decât câteva ore să te hotărăști în ce tabăra te situezi.
-Și îmi spui asta acum ca să îmi dai un avans? M-a întrebat surazand trista.
-Îți spun asta acum ca să ai timp să iei o decizie pentru binele tau, Victoria. Luke o să înfunde pușcăria mulți ani, pentru ca e vinovat. A cumpărat materiale de proasta calitate și a ignorat planurile arhitecților și inginerilor, a pus siguranța pe locul doi și a băgat restul de bani în buzunare. Pe langa furt, a ucis indirect trei oameni.
Știusem de la început, dar când dovezile au început să iasa la iveala... fusese greu de digerat chiar și pentru mine. Oamenii aia muriseră degeaba! Fusese un accident care putea fi evitat cu usurinta.
-Mama?
Am clătinat din cap.
-Mama ta a ieșit din schema din clipa în care ai spus da înțelegerii.
-Nu, Miles, a spus strangandu-mă mai tare de mana. Mama are vreo legătură cu ce a făcut Luke? Ea... știa? Știa ca soțul ei făcea lucruri ilegale, care ar fi putut pune în pericol viețile oamenilor?
M-am uitat la ea inexpresiv. Dumnezeule, de ce punea atâtea intrebari imposibile?
-Ia o decizie pana luni dimineața, Victoria. O să îți răspund la întrebarea asta după ce hotărăști în ce tabăra te situezi.
Eu sau ei, asta îi cerusem să aleagă.
Da, de parca o să te aleagă vreodată pe tine, idiotule!
Și cu toate astea, ceva numit speranță se zbătea în mine.
Secundele s-au scurt, un minut s-a transformat în cinci și niciunul dintre noi nu mai spunea nimic. Victoria mă lasa să o țin de mana în continuare, eu eram la fel de beat. În ciuda amețelii crunte și a mahmurelii pe care știa ca o să o înfrunt a doua zi, o senzație stranie și nemaipomenita de calm îmi pusese stapanire pe tot corpul.
-Să te ducem în apartamentul tau, a spus Victoria la un momendat, ca din senin, tragandu-și mana dintr-a mea.
Am pufnit și m-am trântit pe spate, în patul ei.
-De ce nu mă lasi să raman aici? Apartamentul meu e invadat de betivi și crede-mă, sunt mai rau decât șobolanii!
Am fost surprins să o aud razand, dar mai surprins am fost când am simțit-o întinzându-se pe saltea, langa mine. Patul ei îmi gâdila tâmpla. Priveam amandoi tavanul.
-Cu ce ești tu mai bun ca ei? Ceru să stie.
-Cine a zis ca sunt?
-Bine, te las să dormi aici, iar eu merg și dorm în apartamentul tau regal. Pun pariu ca patul tau e mai mare decât al meu.
I-am aruncat o privire incruntata.
-Nici gând! Parca ti-am spus să stai departe de Kieran!
-Da, ai menționat asta de câteva ori, a oftat plictisita. De ce îți pasa, Miles?
-De ce îmi trebuie un motiv? Am întrebat, intorcandu-mi privirea spre tavan. De ce pui atât de multe intrebari?
-Nu știu dacă ai observat, dar pui la fel de multe intrebari ca mine!
-Nu-i adevărat!
-Ba da, Miles! Deci? De ce îți pasa?
Am tăcut, neștiind ce să îi spun. Ce puteam să îi răspund, astfel încat să nu par un ciudat obsedat? Ce puteam să îi spun și să nu sune ca un clișeu de doi bani? Ce puteam să îi zic Victoriei și să nu dau de gol tot rahatul în care mă balaceam, toate minciunile îndrugate pana în clipa aia?
Am decis să spun ceva ce puteam spune. Să spun un adevăr care să nu îmi explodeze în fata mai tarziu.
-Mi-ai trimis mesaje în fiecare dimineața, timp de patru ani, am amintit eu, cu o usoara superioritate în glas. N-ai făcut asta doar ca să o sfârșești în patul lui Kieran.
-Iar tu nu mi-ai răspuns niciodată în acești patru ani, Miles. În plus, am sfârșit în patul fratelui tau. Te deranjează prezenta lui Kieran, dar nu te deranjează ca mi-am tras-o cu Aris? Chiar în biroul la care lucrezi în fiecare zi?
La drept vorbind, nu mă deranja. De ce m-ar deranja, când eu fusesem acolo, nu Aris? M-am mulțumit să tac naibii din gura.
-Deci, tehnic vorbind n-ai sfârșit-o în patul lui ci în biroul meu, am mormait cu ochii pe jumătate închiși.
-E o chestiune de semantica, am auzit-o din ce în ce mai departe. Ideea e aceeași!
-Nu, nu este!
Am închis ochii, lăsând toropeala să-mi intunece mintea. Mie-era bine, totul în jur mirosea a vanilie și a Victoria și capul ei era langa al meu. Era aproape iar eu eram aproape mort. Mort de beat și mort de bine.
-De ce a trebuit să vii aici, Miles? A suspinat Victoria, întrebându-se probabil mai mult pe sine decât pe mine.
-Nu îmi plac mulți oameni, am mormait. De fapt, detest oamenii, dar pe tine te plac.
-Ba nu mă placi, vrei doar să-mi intri în chiloți, a chicotit ea. Macar recunoaște!
-Vinovat, am bălmăjit. Chiar vreau să îți intru în chiloți, vreau să ti-o trag și să te ling și să te mușc, toate astea începând de la gura aia mare și terminând cu degetele de la picioare.
-Vrei să mi-o tragi intre degetele de la picioare? A pufnit ea in ras, hohotind.
În ciuda discuției și a erecției mele inutile, o auzeam pe Victoria din ce în ce mai departe.
-Nu exista nici un centimetru din tine... pe care să nu vreau să îl umplu.
Asta a fost ultimul lucru pe care imi amintesc ca l-am indrugat înainte ca amețeala să mă tragă în întuneric și să-mi pierd cunostinta.