Soarele a răsărit și astăzi (Sensses)

16. Omul pesterii

          Victoria
          Prezent

          A durat doar o jumatate de ora să aflu câteva lucruri cruciale despre Miles.
          Primul: era un șofer teribilist, ca să nu încep să zic mai multe. Aproape ca am făcut pe mine de frica. Numai gândul de a-i umple cu urina scaunele din piele m-a impiedicat. Miles conducea de parca toți banii pe care îi avea îi mai puteau cumpara câteva vieți.
          Al doilea: îi plăceau lucrurile scumpe. Prin scumpe vreau să zic îngrozitor, grețos, terifiant și inutil de scumpe. Avea la mana un ceas Patek Phillipe care arata ca o avere în toată regula. La fel și mașina. La fel și brățara Cartier pe care o purta langa ceas. La fel arătau și hainele lui.
          Miles Mackenzie Warner era o comoara care se perinda încolo si încoace pe doua picioare musculoase și prin comoara nu mă refer la personalitatea lui. Dacă aș fi fost el, mi-ar fi fost frica să ies pe strada.
          -Îmi spui unde mergem? Am întrebat intr-un tarziu, cedând după o tăcere jenant de lunga.
          -La aeroport, a mormait în doi peri.
          Am făcut câteva calcule mentale. Nu mi-au ieșit socotelile.
          -De ce? Domnisoara Millie ajunge peste patru ore și jumătate, dacă avionul nu are întârziere.
          -Cine a zis ca mergem după Millie?
          M-am uitat la el și am clipit buimacă.
          -Atunci mă trimiți intr-o vacanta?
          Dumnezeu stie, aș fi avut mare nevoie de una după ultima saptamana de coșmar prin care mă trecuse ticalosul. Ar fi fost un gest drăguț să mă trimită în vacanta. Aproape ca i-ar fi spălat păcatele.
          Miles a hohotit, deloc amuzat. Mi-a aruncat pana și o privire fioroasa care mi-a zburlit parul pe ceafa. Poate ca el avea nevoie de o vacanta pana la urma. Aveam o bănuială ca starea lui proasta era un cumul de fapte care aveau, mai mult sau mai puțin, legătură cu mine.
          -Bine, deci nu merg în vacanta, am mormait incruntata. Ce facem la aeroport?
          -Ce fac oameni la aeroport de obicei, Victoria?
          -Pleacă în vacanta! Am chitait, luminându-mă ca un far în noapte.
          Miles s-a uitat cruciș la mine, apoi a clătinat din cap și a  dat mărunt din buze.
          -Ești sigur ca nu poți să pleci de unde ai venit și să vina Aris înapoi? Macar el nu era un tiran!
          N-a vorbit imediat, dar când a făcut-o, vocea lui avea un calm mortal, care m-a determinat să-mi chestionez alegerile.
          -Ești conștientă ca în momentul asta îți pui în pericol slujba?
          Am inghitit în sec și mi-am adunat curajul.
          -Mă doare-n cot de slujba! La ce îmi trebuie un loc de munca bine plătit, dacă intru în depresie și mă sinucid din cauza lui?
          -Nu e vina mea ca nu faci fata presiunii, Victoria. Dacă e prea mult pentru tine...
          Atunci am făcut ceva ce banuiam ca nu mulți aveau curajul să facă. I-am tăiat vorba lui Miles Mackenzie Warner.
          -E vorba de tine, nu de presiune! Te porți ca și cum ai fi copilul pe steroizi al lui Hitler și Stalin!
          A hohotit, apoi a tușit pentru a-și masca amuzamentul. Nu glumeam! De ce naiba nu mă lua nimeni în serios?
          -Și te porți așa doar cu mine! Am continuat din ce în ce mai furioasa. Are legătură cu discuția din seara aceea, de pe stâncă? Te răzbuni pe mine pentru ca te-am respins?
          A părut ca-și tine respirația pentru o clipa. Degetele i se albisera în jurul volanului.
          -Ai spus atâtea aberații intr-un timp atât de scurt, ca nu știu de unde să încep! În primul rând, nu-mi amintesc ce am vorbit în seara aia, Victoria. Eram drogat! În al doilea rând, ca să mă respingi ar însemna ca eu să mă dau la tine, ceea ce nu e cazul, și în ultimul rând, dacă toate astea ar fi adevărate, de ce mai ești aici?
          Ticalosul! Știam ca nu uitase ce vorbisem in seara aia. Am scrasnit din dinti.
          -E a treia oară când imi sugerezi sa-mi dau demisia, am spus intorcand privirea spre fereastra, pentru ca era din ce în ce mai dificil să-mi controlez pornirile.
          Partea proasta e ca nu eram sigura dacă vreau să-l prind de gat ca să îl omor sau ca să îl sărut, pentru ca naiba să-l ia dacă nu arata ca un filfizon incredibil de atragator!
          Miles a tras brusc de volan, intrând în parcarea aeroportului.
         -Nu era o sugestie, a pufnit el.
         Gata, pana aici! M-am răsucit cu totul spre el și mi-am înfipt unghiile în scaunele lui de piele.
          -Știi ce? Îmi dau demisia! Din momentul asta, nu mai lucrez pentru tine! Am țipat la capătul răbdării.
          -Oh, sigur, sa-mi lasi demisia pe birou la prima ora, a chicotit impertinentul.
          Nici macar să tip la el nu ma mai simteam in stare, atât eram de nervoasa. Abia dacă am observat ca mergeam cu mașina prin aeroport, pe pistele de aterizare. Eram curioasa, dar mi-am inghitit intrebarile.
          La ce m-am gândit, oare? Bineînțeles ca Miles Mackenzie Warner avea voie să intre cu mașina în aeroport, pe piste! Era atât de arogant încat ar fi putut să-și cumpere propriul aeroport!
          A oprit mașina langa cel mai luxos avion pe care îl văzusem vreodată. Era negru, nu prea mare, lucios în lumina din jur, în ciuda noptii înnorate. Cu litere elegante, albe, scria mare: WARNER.
          Miles a coborât din mașina fara să-mi spună vreun cuvânt. L-am urmat doar pentru ca nu voiam să plece și să raman acolo singura. Când am coborât am observat ca se sprijinit de capota mașinii, cu bratele incrucisate peste piept. Bratele musculoase incrucisate peste pieptul îngrozitor de bine făcut, ca să fiu mai precisa.
          In punctul ăla deja eram sigura ca face totul intenționat, arogantul naibii! Am inghitit în sec, pentru ca nu mă puteam gândi decât la cum simțisem bratele alea în jurul meu și la cum le-aș simți pe piele, fara nici o haina intre noi.
          Pe când eu visam la cai verzi, cabina avionului s-a deschis. Stewardesa blonda i-a făcut cu mana lui Miles de la distanta, apoi s-a tras intr-o parte, ca să îi facă loc...
          Ca să îi facă loc unui alt mascul alfa arogant și superb.
          Mă simteam ca intr-un film, în care fata tocilara e înconjurată de cei mai sexy tipi din univers, eu fiind tocilara.
          L-am analizat pe noul venit cu ochi critic, ca la concurs, în scop științific evident.
          Înalt și plin de mușchi, cu statura unui urs îndopat cu proteine? Bifat!
          Îmbrăcăminte neglijenta, de parca nu da doi bani pe haine, chiar dacă probabil costau mai mult decât mașinile multora dintre noi? Bifat!
          Un chip superb și arogant, împodobit cu un rânjet atragator care se tot latea pe măsura ce se apropia de Miles? Bifat!
          N-aveam nici o idee cine e bărbatul ăla, dar arata de parca putea să aducă sfarsitul multor femei. Judecând după felul în care îsi purta aroganta, ca pe o bijuterie ce-i strălucea în ochi, probabil o făcuse deja.
          -Arati de parca ai nevoie de un frizer și de-o baie, a spus Miles sec.
          -Și tu arati de parca urmează să te pocnesc, i-a răspuns bărbatul, în aceeași maniera. Unde-i armata pe care am cerut-o, Warner?
          -Ma mir ca stii sa mai vorbești fluent limba oamenilor, McLance. Credeam ca ai învățat păsărească de-acum.
          -Pot să te înjur în toate limbile pământului, i-a marait bărbatul în fata, oprindu-se în fata lui cu o privire amenintatoare.
          Priveam ingrijorata în toate partile. Dacă cei doi se luau la bătaie...
          Stai puțin. Nu, nu mai contează.
          S-au îmbrățișat în felul acela bărbătesc, foarte masculin, ca doi prieteni vechi. Râdeau, chicoteau și se băteau pe spate. M-am tras un pas înapoi, pentru siguranța.
          -Am impresia ca nu te-am văzut de ani de zile, Miles! A spus bărbatul, tragandu-se înapoi.
          -Au trecut doar trei luni de când ne-am întâlnit în Guatemala, omule!
          Guatemala? Nici nu eram sigura ca pot să găsesc locul ăla pe harta.
          -Mersi ca ai venit să mă iei, i-a spus bărbatul luându-și bagajul pe sus de parca nu cântarea mai mult decât o sacoșa cu cumpărături de la magazin. Putem să ne oprim să mâncam ceva? Mor de foame!
          -Aveau mâncare în avion, dacă îți era foame. De ce...
          Miles s-a oprit brusc. Nu-i vedeam expresia fetei, pentru ca stătea cu spatele la mine, dar judecând după tonul lui nu era tocmai fericit.
          -Ti-ai tras-o cu stewardesa?
          -De ce? Ești gelos? A hohotit bărbatul, ocolindu-l pe Miles.
          S-a oprit brusc atunci când a dat cu ochii de mine. Dumnezeule, era chiar mai atragator de aproape. Nu-i vedeam culoarea ochilor, dar erau deschiși- poate albaștrii? Și barba aceea nerasă de zile bune îi dădea un aer barbar și sălbatic.
          -Buna, a spus inclinandu-și capul în lateral. Tu cine ești?
          -Eu...
          -Ea e Victoria, a intervenit Miles pasind langa el. Coordonatoarea unor proiecte de la Sensses.
          -Fosta coordonatoare, am spus aruncându-i o privire incruntata lui Miles înainte de a reveni la noul sosit. Tocmai mi-am dat demisia!
          Sprâncenele bărbatului s-au ridicat a mirare. Parea și puțin amuzat. A făcut un pas spre mine. Un pas care era cam cât trei pasi de om normal. Probabil era unul dintre descendenții giganților.
          -Kieran Zadock McLance, s-a prezentat intinzand o mana uriașă spre mine.
          Care era treaba cu familiile bogate și numele simandicoase? De ce toți tipii bogați aveau nume despre care auzi numai în filme?
          -Victoria Wade, am mormait asezandu-mi palma în al lui.
          -Mă bucur să te cunosc, Victoria, mi-a spus zâmbind sarmant.
          Wow, zâmbetul ăla avea ceva spectaculos. Habar n-aveam cine era Kieran Zadock McLance, exceptând numele lui de băiat de bani gata, dar cu siguranța tipul era o apariție. I-am zâmbit și eu.
          -Bun venit în Florida, Kieran!
          Mi-am tras mana dintr-a lui.
          Imediat ce bagajul a ajuns în portbagaj, Miles s-a îndreptat spre locul șoferului. Când am vrut să deschid portiera din spate, s-a uitat urat la mine.
          -N-am încredere ca n-o să te arunci din mașina in mers, a spus sec. Urca în fata!
          -Nu mai ai nici un drept să-mi spui ce să fac, i-am amintit deschizând portiera din spate. Mi-am dat demisia, adică nu mai ești șeful meu!
          Am urcat pe bancheta din spate cu rasul sonor al lui Kieran pe fundal.
          După ce mașina s-a pus în mișcare, nimeni n-a mai vorbit prea mult. Kieran și-a luat telefonul și s-a afundat în el. Miles a condus fara să scoată vreun sunet. Eu am moțăit pe bancheta din spate. Încă asteptam să aflu motivul pentru care fostul meu șef mi-a distrus seara libera.