Soarele a răsărit și astăzi (Sensses)

15. Patru ani intarziere

          Victoria
          Prezent

          Dacă mi-ar fi spus cineva în urma cu douăzeci și patru de ore ca o să stau cu Miles pe marginea stâncii și-o să fumam împreună iarba, probabil i-aș fi ras în fata. Dacă mi-ar fi spus ca o să fie acolo ca reprezentant al proprie-i persoane și ca o să ni se alăture și Zeea, atunci clar l-aș fi scuipat pe idiot intre ochi.
          Si totuși, iată-ne!
          -Apoi a spus: n-o să scapi de mine așa ușor! A explicat Zeea, povestea vieții ei legata de bărbați. Și eu i-am spus: nu e prima data când aud asta, amice!
          Atât ea cât și Miles au izbucnit în hohote isterice de ras. Povestea aia era amuzanta prima data când o auzeai. Era amuzanta și în următoarele zece dați, dar când o auzeai de o suta de ori, nici macar iarba n-o mai făcea să para amuzanta. Eu n-am ras. Eu m-am înfiorat auzind rasul lui Miles.
          Ticalosul, blestematul, mincinosul și șarlatanul de Miles Mackenzie Warner.
          Cine naiba îsi botează copiii asa?
          L-am înghiontit în coaste.
          -Cum o cheamă pe sora ta? Tot numele, vreau să spun.
           -Brooke Bethany Warner, mi-a răspuns deschizând capacul sticlei de apa. De ce?
          M-am zburlit toată.
          -Parintii voștri va iubesc macar un pic?
          Zeea a ras atât de tare, încat s-a înecat cu aer și Miles a trebuit să se transforme în cavaler și să o salveze. N-a făcut decât s-o bata pe spate, dar i-a mulțumit atât de mult încat ai fi jurat ca a scăpat-o din mâinile unei hoarde de pirați.
          -De ce m-ai întrebat dacă ne iubesc părinții? Ceru Miles lămuriri.
          Iarba nu-i alterează memoria, ca să vezi! O descoperire buna de ținut minte. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât suna mai logic în capul meu. Dacă nu l-ar fi iubit părinții aș fi putut să-mi explic multe lucruri.
          -De ce și-ar boteza cineva toți copii cu nume care suna ca și cum ar fi nume de familie? Am întrebat mai mult retoric.
          Miles a ras, cu adevărat amuzat de întrebarea mea. El râdea, cu capul dat pe spate și ochii închiși, iar eu mă holbam la el cu gura cascata. Sunetul aspru al rasului sau zgandarea un monstru însetat dinăuntrul meu.
          -Mama și tata chiar ne iubesc, Victoria, mi-a explicat zâmbind larg, în timp ce trăgea dintr-o tigara. Și-au dorit mult copii. Când mama a rămas insarcinata cu mine și Aris, tata a fost atât de fericit încat a trecut tot ce avea pe numele ei. Apoi, când s-a născut Brooke, a umplut curtea de flori, la propriu. Cred ca au fost camioane intrebi de flori.
          Parea o copilărie fericita. Plină de bani, pentru ca vorbea ca un puști care nu are nici o idee cum arata greutățile vieții cu adevărat, dar fericita.
          -Poate v-au neglijat când ati fost mici? A propus Zeea în continuare, la fel de curioasa ca mine. Habar n-am, v-au scăpat în cap?
          Miles a pufnit, apoi a început din nou să rada clătinand din cap.
          -Aris a scăpat-o pe Brooke în cap când era mica. Cred ca avea vreo doi ani, dar a fost un accident. Nici un abuz. Nici o neglijența. Mama și tata ne iubeau. Încă ne iubesc, cu toate ca suntem niște pramatii, a spus ridicând din umeri.
          Privea în gol. Un zâmbet trist îi decora buzele. Smulgea iarba absent. Am schimbat o privire cu Zeea.
          -Cine, domnul Warner? A pufnit Zeea neincrezatoare. Celălalt domn Warner, vreau să zic. Aris. Aris Anthony Warner, pramatie?
          -Adică mă crezi dacă zic ca eu sunt pramatie, dar dacă e vorba de Aris nu? A mormait Miles încruntat, aducându-i o privire pe măsura.
         -Nu, nu-i vorba de asta, a zis Zeea clătinand din cap. Vic, puțin ajutor?
          Am oftat.
          -Cred ca se referă la faptul ca dintre voi doi, Aris pare mai serios și mai puțin... pai, mai puțin pramatie.
          Miles și-a dat ochii peste cap.
          -Nici Aris, nici Brooke și nici eu...
          S-a oprit brusc, de parca nu era sigur ce vrea să spună. A clătinat din cap și a continuat, dar ceva îmi spunea ca nu voia să spună asta de fapt.
          -Eu și Brooke am fost mai greu de gestionat când am crescut, a recunoscut el, dar Aris nu e chiar asa cum pare la prima vedere.
          Eram aproape sigura ca e adevărat. Nu-l cunosteam pe Aris aproape deloc, pentru ca m-a evitat cu sfințenie în rarele ocazii în care ne-am intersectat prin resort. În restul timpului, n-a fost decât Miles, dându-se drept Aris. Cu toate astea, aveam o bănuială ca toată seriozitatea, masca impenetrabila și controlul lui nu erau decât o fațada. O armura. Ceva care să-l protejeze sau ceva care să tina monstrul din interior departe de ceilalți.
           Oricum ar fi fost, puteam intelege.
          -Câți ani are Brooke? A întrebat Zeea, întinsa pe spate, cu ochii la stelele care doar ce apăruseră pe cer.
          -Douăzeci și unu, dar are un suflet batran, a chicotit Miles. Și o experiență de viață suficient de tumultoasa încat să o propulseze în a doua tinerețe.
          Zeea a ras în hohote, ținându-se de burta. Ori iarba aia nu era buna de nimic, ori aveam eu o problema, pentru ca nu mi se parea chiar atât de amuzant. Am rămas trecuta langa cei doi și i-am ascultat vorbind despre nimicuri.
          Trecuse ceva timp de când contemplam tacuta oceanul întunecat atunci când Zeea mi-a atras atenția.
          -Mergem, Vic? Mi-e foame!
          Nu am avut timp să răspund înainte ca Miles să intervină.
          -Am o idee mai buna, Zeea. De ce nu dai o fuga pana la unul dintre restaurante? Comanda mâncare pentru toți trei și zi-i șefului de sala ca vreau ca cineva să o aducă aici. Apoi intoarce-te și mâncăm împreuna.
          -Serios, domnule Warner? A chicotit ea. O cina târzie la lumina lunii? Nu știam ca sunteți atât de romantic!
          Nu i-am văzut expresia fetei lui Miles, dar a redus-o pe Zeea la tăcere.
          -Prea mult? A mormait ea înainte de a se ridica.
          -Mult prea mult. Șterge-o, Porter!
          Am așteptat pana când pașii ei s-au pierdut în pădure. De-odată îmi tremurau mâinile, fara nici o legătură cu briza răcoroasă.
          -De ce ai expediat-o pe Zeea? Am întrebat fara să mă uit la Miles.
          Eram o lașă. N-aveam curaj să mă uit în ochii lui în clipa aia.
          -Pentru ca voiam să rămânem singuri.
          -Și de ce i-ai spus să se mai întoarcă?
          -Pentru ca nu știam dacă și tu vrei să rămânem singuri.
          Am incuviintat. Miles era neînfricat și ticălos. Avea tupeul să-mi spună ca vrea să rămânem singuri, dar mă lasa în continuare să cred ca făcusem sex cu fratele lui. Mă lasa să cred ca în urma cu patru ani mă indragostisem de o fantoma. Miles era neînfricat și totuși al naibii de laș.
          Așa ca am decis să fiu eu cea curajoasa. Mi-am întors privirea spre el. În lumina lunii, cu parul ravasit și privirea întunecata, semăna atât de mult cu băiatul din urma cu patru ani. Băiatul care s-a transformat intr-un bărbat mincinos.
          -De ce? De ce ai vrut să rămânem singuri aici?
          Nu era doar o întrebare, era o ocazie. Era momentul în care avea ocazia să-mi spună macar o fărâma de adevăr. Mi-am jurat ca, dacă mă minte din nou, o să fac tot ce pot ca să uit de existenta lui. Am jurat ca n-o să mai trimit nici un mesaj în neant la rasaritul soarelui, ba mai mult, am jurat ca n-o să mai urmăresc niciodată rasaritul.
          -Spune-mi ceva ce n-ai mai spus nimănui și o să îți spun de ce.
          Ultimul joc, mi-am zis. Ultimul joc. Puteam să-l fac memorabil. I-am zâmbit.
          -Acum patru ani stăteam exact în locul asta când m-am îndrăgostit de un străin care nu mi-a spus niciodată numele lui.
          Miles a zâmbit și el, ca o oglinda. A clătinat din cap.
          -Ce prost!
          Apoi n-a mai zis nimic. A privit oceanul. Nu se auzeau decât valurile lovindu-se de stânci și atunci, pentru prima data, mi s-a frânt inima. Mi-am ferit privirea.
          -De fapt, ti-a spus cum îl cheamă, a pufnit un minut mai tarziu, luându-mă atât de tare prin surprindere încat mi-am întors capul spre el atât de tare ca am avut impresia ca se va rupe.
          -Poftim?
          -M-ai auzit. Ti-a spus cum îl cheamă. Patru ani mai tarziu, pe o scena, în timp ce te holbai la fratele lui. Ti-am spus cum mă cheamă, Victoria!
          Șocul de pe fata mea era cât se poate de real. Nu pentru ca m-a surprins ce a spus, ci pentru ca m-a surprins ca a spus adevarul. Am deschis gura și am închis-o, ca un peste, incapabila să leg macar un gând coerent.
          -Eu...
          -E în regula, nu mă aștept să spui ceva, a oftat clatinand din cap. M-ai întrebat de ce am vrut să rămânem singuri? Pentru ca voiam să-ti spun asta: ai încurcat fratele, scumpo. Aris n-a pus niciodată piciorul în Sensses pana în vara asta.
          Am clipit. Atât mai eram în stare să fac. Nu eram sigura ce mă șochează mai tare: ca vorbește, în sfârșit, despre asta sau ca îsi continua șarada schimbului de identitati.
          Mi-am dres vocea.
          -De ce nu mi-ai spus asta de când ai venit?
          -Am venit acum doua zile, a mormait clătinand din cap.
          Așa deci, asta era planul lui? Să mă lase să cred în continuare ca m-am culcat cu fratele greșit?
          Un val inexplicabil și neprevăzut de furie mi-a strabatut tot corpul, din cap pana în picioare. Ca să rezist impulsului de a-l plesni a trebuit să-mi infig unghiile în palme. Abia dacă mai puteam să respir normal, iar atunci când am vorbit, îmi tremura vocea.
          -Ce contează, pana la urma? Arătați la fel. Vorbiți la fel. Sunt sigura ca sunt și alte lucruri pe care le aveți în comun.
          -Adică, ce? Gusturile în materie de femei?
          Sarcasmul era atât de acid în vocea lui încat mă mir ca nu mi s-au topit urechile.
          -Nu mă gândeam la asta, dar sigur! Ce contează, Miles? Ce importanta mai are ce-ai făcut acum patru ani, dacă vara asta ai intarziat?
          Nu voiam să-l rănesc, voiam să-l fac una cu pământul. Voiam să se simtă la fel de mizerabil ca mine. Sigur, ar fi fost matur și corect din partea mea să îi spun ca știu adevarul, ca știu de micul joc de-a schimbul de identitati dintre el și Aris, dar m-ar fi ajutat asta să mă simt mai bine? Nici pe departe. Dacă asta mă făcea la fel de duplicitara ca el, puteam să trăiesc cu asta.
          Așa ca am continuat, înainte ca el să aibă timp să spună ceva:
          -Nu mai contează. O să îi fiu mereu recunoscătoare lui Aris pentru proiectele pe care mi le-a pus pe tava și pentru... pai, pentru restul lucrurilor pe care le-a făcut pentru mine. Faptul ca a plecat fara să-și ia rămas bun nu schimba lucrurile.
          -Victoria, doar nu...
          -Vic, n-o să îți vina să crezi ce tocmai am descoperit! Dacă pomenești numele Warner, toată lumea se da peste cap!
          Poate ca era un lucru bun ca Zeea a apărut exact atunci. Poate era mai bine să nu știu ce voia Miles să spună. Poate ca, de fapt, nu voia să spună nimic, cine stie?
          M-am întors spre Zeea, care n-a ezitat nici o secunda să se lanseze intr-o explicație despre cum jumătate din ospătarii restaurantului s-au dat peste cap să aducă ei mâncarea pentru domnul Warner ca să-i intre în gratii. Am ascultat-o și am ras, dar n-am scăpat de senzația rece pe care mi-o dădea privirea lui Miles ațintită insistent asupra mea.