Șoferul Inimii

14

                                  Josh

   Dormeam. Dormeam asa de bine, pana sa fiu trezit de claxonatul lui Cristian.
   -Ce mama naibii? spun adormit.
   -Oh, scuzați-mă Majestatea Voastră, nu am vrut sa va trezesc din somnul de frumusețe pe care îl aveți de 2 ore.
   2 ore? Trebuia sa fi ajuns pana acum.
   -Daca imi aduc bine aminte, tu m-ai zis sa ma pun sa dorm, domnule Cristian.
   Ultimele cuvinte le spun pe un ton sclifosit.
   -De ce nu am ajuns pana acum? Întreb cu ochii închiși.
   -Omule, deschide ochii! Un bou s-a băgat în fata mea sa îmi taie calea fix în coloana asta, iar acum vom sta mult și bine pana se eliberează.
   -Grozav! spun deschizandu-mi ochii.
   Nu îmi displăcea. Stăteam mai mult cu Cristian. Doar noi doi.
   De ce spun toate astea?
   De ce ma luat o durere groaznica de cap?
   -Ai vreo pastila? întreb pe un ton scăzut.
   -Esti mahmur, o sa iti treaca. Din păcate pastile nu am la mine.
   -Ce jalnic! Ce mama nu are pastilele cu ea? spun râzând.
   Cristian zâmbește. O doamne! Cristian chiar zâmbește, o face prea rar. E asa frumos cand zâmbește. As vrea sa ii fotografiez zâmbetul ca să il am mereu, nu știu când voi mai prinde ocazia asta.
   -Amuzant! spune și își da ochii peste cap.
   Zâmbetul lui a dispărut, dar pentru mine, încă e acolo. E acolo în mintea mea și nu cred ca va pleca prea curând.
   Cristian rotește de volanul mașinii și se întoarce în direcția opusa. Decid sa nu spun nimic ci doar sa îl urmăresc cu privirea.
   Oprește masina în parcarea unei benzinării.
   -Vrei ceva de băut?
   -Vin și eu, spun uitandu ma urat la el.
   Nu pot sa cred ca avea de gând sa ma lase aici în mașină. Singur.
   -Nu cred ca ești în stare sa mergi, dar dacă vrei tu, spune apoi pufnesc.
   Ma dau jos din mașină. Și spre surprinderea lui, dar și a mea, mergeam ca un om normal.
   -Ia uite, pot merge.
   Spun, iar în a doua secunda picioarele mele devin moi, genunchii mi se îndoaie și dau sa cad.
   Nu am căzut.
   Ma prins.
   Ma prins Cristian.
   Mâinile lui sunt în jurul taliei mele, iar ochii lui se uita fix la ai mei.
   Mi-as dorii sa îl sărut. Sa ii simt gustul buzelor. Îl vreau pe el.
   Rămânem asa pentru câteva secunde, uitandu-ne unul la altul, făcând contact vizual.
   Ochii lui căprui se uitau în ochii mei albastrii. Mereu mi-au plăcut ochii mei, dar acum i-as vrea pe ai lui. Sa fie ai mei de tot.
   -Ia uite, nu poți merge, spune dandu-mi drumul.
   As fi vrut sa nu-mi mai fi dat niciodată drumul. Nu știu de ce spun asta, și de ce ma gândesc la asta, dar simt ca nu-i a bună.
   Adică Cristian e un bărbat. Un bărbat în toată firea. Nu mi-au plăcut niciodată bărbații, iar acum simt ca nicio limita de a mea nu mai contează. Simt ca îl vreau pe Cristian.
   Decid sa nu mai spun nimic, pentru ca oricum nu mai am cuvinte. Acum pot merge normal, dar mi-as dorii sa mai cad de câteva ori bune.
   -Ce vrei de băut? spune ducandu-se la raionul de băuturi.
   -Suc de portocale? spun ridicand din umeri.
   -Chiar vrei suc de portocale? spune uitandu-se la mine mirat.
   -Da, domnule Cristian, chiar vreau suc de portocale.
   Îl vad cum i-a sucul de portocale și îl pune în cos, pe lângă acesta mai pune în cos și o sticla de apa.
   -De mâncat vrei ceva?
   -Mmmm, nu prea cred ca vreau ceva.
   -Bine.
   Am ieșit din magazin doar cu sucul de portocale și ceva de mâncat. Pana la urma a luat de mâncare.
   -Sunt sigur ca vom mai sta aici mult și bine.
   -Super, o sa îmi fac ziua de naștere în mașină.
   -Da, tocmai ce ti-ai serbat ziua de naștere Josh.
   Nu mi-a spus domnule.
   -Da, ai dreptate. De băieți știi ceva?
   -Au ajuns acum o ora.
   -Grozav, mai bine mergeam cu ei.
   Spunând astea îmi aduc aminte totul dinainte.
   Cum Cristian nu ma lasat sa merg cu ei. Cum mi-a dat tricoul lui ca să ma schimb în el și cum ma privea când îmi ștergeam abdomenul de apa.
  
                   ________________

   -În sfârșit am ajuns, spun aruncându-mă pe canapea.
   Cristian s-a dus în bucatarie pentru a baga mâncarea ce a rămas în frigider. Pe drum am oprit la un Mc pentru ca mie totusi mi s-a făcut foame, iar mâncarea de la benzinărie nu prea era pe placul meu.
   Cristian s-a dus sus pentru a vedea unde sunt băieții. Știu asta pentru ca îl urmăresc cu privirea.
   Nu se aude niciun sunet. Nu cred ca sunt acasă, dar masina este aici. Poate sunt afara la piscina.
   Decid sa ma duc sa ma uit dacă sunt afara.
   Aici nu e nimeni.
   Ma duc înapoi în sufragerie. Vreau sa ma așez pe canapea, dar ceva îmi distrage atenția. Era un bilețel pe măsuța din sufragerie.

   Draga Josh și Cristian, aici Mik care a rămas fără telefon, iar Abel care a rămas fără baterie la telefon. Bănuiesc ca o sa va întoarceți pana venim noi și trebuie sa știți unde ne-am dus. Am plecat cu Abel în căutarea telefonului meu, o sa stam mult în coloana și de aceea nu am luat masina noastră. Aveți grija! <3

   -Nu sunt sus, îl aud pe Cristian spunând în timp ce coboară scările.
   -Cred ca știu unde sunt, spun dandu-i biletul, apoi ma arunc direct pe canapea.
   -Nu am înțeles nimic din biletul asta, mai bine ar trebuii sa ii cautam, poate sunt în pericol.
   -Nu sunt în pericol domnule Cristian, nu totul se rezuma la pericol, spun apoi îmi scufund capul în perna.
   -Domnule Josh, habar nu aveți despre ce vorbiți, spune asezandu se lângă mine pe canapea.
   Este îmbrăcat tot în costumul lui obișnuit negru. Câteodată îmi place, dar câteodată vreau sa ajungă pe podea cât mai repede...