Șoferul Inimii

16

                                                                                             Josh

Dacă cineva mi-ar fi spus cum e viața la 26 de ani, clar nu l-aș fi crezut. Și clar ca aș fi vrut să treacă mai repede timpul ca să pot ajunge la o vârstă mai mare și să fac unele lucruri pe care nu le puteam face pe vremea acea, dar ușor ușor, îmi dau seama ca vreau să mă întorc înapoi, când eram copil. Când viața mea era mult mai frumoasă și familia mea, chiar era o familie.
   Încă suntem în Viena. Mai avem de stat doar 3 zile. Până acum, singura petrecere pe care pot să spun ca am organizat o a fost cea aniversară. Sună jalnic. Prea jalnic.
   În seara asta mi-am propus să îmi calc peste limite. În seara asta v oi organiza o petrecere de neuitat. De când m-am trezit m-am ocupat de invitații si le-am trimis câtorva persoane de aici. Se vor răspândii ca pâinea caldă.
   Nimeni din casă nu știe de planul meu de petrece, dar organizez asta de când am venit aici. Vreau să fie grozav din toate punctele de vedere, vreau ca lumea să se simtă bine. Vreau ca și Cristian să se simtă bine.
   De când l-am văzut filtrând la propriu cu omul cu pizza nu prea am mai vorbit.
   Sunt gelos? Poate.
   Din câte am înțeles, au vorbit să se vadă. Voi avea grijă să nu aibă timp pentru așa ceva, doar e garda mea de corp și mai ales șoferul meu. Trebuie să stea mereu în permanența mea, nu-i așa?
   M-am trezit de dimineață, dar cu toate astea am stat în camera mai mult decât trebuia. Poate ar trebui să văd ce fac băieții. N-au prea dat semne ca mai trăiesc sau ca mai sunt prin preajma.
   Am scos capul pe ușa ca nu cumva sa fie cineva aici și sa ma sperie, chiar nu am nevoie de așa ceva. Mik stătea cu confeti ul în mână lângă ușa. Eram sigur.
   -Bună dimineața Mik!
   Sare în sus și țipă. S-a speriat cam rău, și-a meritat-o!
   -Doamne, nu pot să fac nimic ca mă prinzi.
   -Nu sunt Doamne, sunt Josh dacă ai uitat. Știam ca e măcar o persoană aici să mă sperie.
   -Haha, la mulți ani! Spune apoi trage de o ață și tot confeti ul sare în aer.
   Abel urca scările.
  -Bună dimineața sărbătoritule. Am primit vești de la fete. Îți transmit la mulți ani fiecare în parte.
   -Bună dimineața Abel.
  Dar Cristian nu e. Cristian nu e aici să ma întâmpine și să îmi spună la mulți ani. Ar fi cel mai frumos cadou.
   Am coborat cu ei în bucătărie. Nici aici nu e Cristian. Sper din tot sufletul să nu fie deja la întâlnirea lui romantică cu acel băiat. Nu credeam ca lui Cristian îi plac băieții cu adevărat.
   E aproape ora prânzului, iar Cristian nu a apărut. Nu am întrebat despre el ca să nu par suspicios, dar am atâtea întrebări de pus. Decid să mă sus, nu prea mai aveam chef de povestirile lui Abel despre sora mea. Oricât de mult i-aș iubi, urăsc când încep să povestească despre ei. Poveștile lor sunt atât de diferite, nu știi pe cine să crezi niciodată.
   Ajung la ușa dormitorului lui Cristian. Ating ușa cu vârfurile degetelor. Ușa se deschide. Nu am deschis-o eu. Jur ca nu am deschis-o eu. E Cristian. Cristian iese din camera lui. Are o fată asa de adormită, zici ca a dormit zile întregi. Și eu care mă gândeam ca e la vreo întâlnire cu băiat misterios, dar de fapt el doar dormea.
   Mă vede în fața ușii sale și e confuz, e confuz ca prima dată când am stat în fața ușii sale, la tata acasă.
   -Bună dimineața, domnule Josh! Spune dregându-și vocea. La mulți ani!
   Cadoul perfect!
   -Bună dimineața domnule Cristian, spun pe un ton mult mai drăguț și frumos decât ar fi trebuit să fie. Mulțumesc, apoi plec.
   Nu mă uit în spate pentru ca ar crea scenarii ce nu și-ar avea locul acolo. Vreau să mă uit în spate. Nu o fac, nu trebuie să o fac.  
  
                      _______________

   -Nu acolo, mai la stânga, spun arătându-i prin semne lui Mik unde să pună baloanele.
   -Doamne Josh, prea multe pretenții.
   -Te rog taci, spun politicos.
   Le-am spus băieților despre petrecere și au fost surprinși când au auzit, dar nu au spus nu. M-au ajutat cu decorațiunile, chiar m-au ajutat. Mik s-a plâns încontinuu. Cristian nu a scos un sunet, poate ca a mai ras la o glumea de a lui Abel, dar doar atât. Îmi place când rade, îmi place când zâmbește. Vreau să îi capturez zâmbetul undeva, să îl am doar pentru mine.
   Îl văd pe Mik cum pleacă de lângă noi și se duce direct în bucătărie. Astăzi nu am mâncat nimic niciunul dintre noi, poate ar trebuii să comandăm ceva.
   -Vreți ceva de mâncat? Sincer nu prea v-am auzit astăzi de mâncare, ați uitat ce e aia?
   -Nu am uitat, doar ca atunci când ești ocupat uiți și de foame, spune Abel, apoi Cristian rade.
   -Vreți să comandăm ceva?
   -Sigur.
   -Pizza?
   O nu! Nu pizza.
   -Nu, altceva, nu vreau pizza. Comandă mâncare chinezească, am poftă.
   Nu e ca nu vreau pizza, dar dacă vine același băiat? Cristian va trebuii să vorbească din nou cu el, poate vor stabili detaliile întâlnirii, nu vreau asta. Nu vreau să existe o întâlnire între ei doi, mă simt ciudat. Foarte ciudat.
   -Ăm, bine. Câteodată ești un ciudat, adică acum serios, cine nu vrea pizza?
   -Păi se pare ca domnul Josh nu dorește, spune Cristian pe un ton copilăresc.
   Face mișto de mine. Serios Cristian, serios?
   -Comandați ce vreți mie îmi e indiferent, spune Abel scuturându-și pantalonii. Sună bine și mâncarea chinezească.
   Mik a comandat mâncare chinezească. Mâncarea a fost adusă de un asiatic mai în vârstă. Perfect. Oricine ar fi fost era bine, doar să nu fi fost băiatul misterios cu pizza.
   Cristian nu prea a mâncat.
   După ce am terminat cu totul, Abel s-a dus să caute o pancarda cu bun venit, distracție plăcută sau ceva de genul. Cred ca ar fi trebuit una cu "suntem chiar aici", dar e destul de evident ca aici e o petrecere.
   -Băieți dacă mă scuzați eu am să plec pentru ceva timp, spune Cristian. Onorând scările.
   Era îmbrăcat la costum, ca de obicei. De data asta era mult mai atrăgător. Mult prea sexy.
   -Uuu, unde te duci? Îl întreabă Mik ridicându-și sprânceana.
   -Mă duc în oraș.
   Eu știu unde se duce, voi nu. Sau poate ca da, poate ca voi știți mai multe decât mine.
   -Distracție plăcută, avem noi grijă de copilașul asta.
   -Haha, foarte amuzant. N-am nevoie de grija nimănui.
   În afară de grija ta, Cristian. Mi-aș dori să i-o spun, dar nu o fac.
   Cristian rade, apoi se întoarce pe vârfuri, deschide ușa și pleacă. Cristian a plecat la întâlnirea cu băiatul misterios.