Șoferul Inimii

24

    Josh

Am căutat mult un șliț pe placul meu, dar mai greu am găsit. Cristian parcă știa deja ce au aici pentru ca s a dus unde a trebuit și și-a luat fix în primele 5 minute, însă eu? Eu m-am plimbat de colo colo și nu mă plâng deoarece am găsit ceva, dar am găsit ceva mai multe... Acum sunt în cabina de probă, trebuie să văd cu care îmi stă mai bine și în care îmi iese abdomenul în evidență ca nu degeaba merg la sală.
Cristian e afară lângă cabină, mă așteaptă pe mine. Nu înțeleg de ce, ar putea bine mersi să plece și să se bucure, ca de aia a venit aici până la urmă, dar partea tristă e ca e garda mea de corp și din păcate doar atât v a rămâne.
-Domnule Josh, dacă în 2 minute nu sunteți gata și nu vă hotărâți, vă anunț ca intru și vă aleg eu ceva și gata!
O spune pe un ton greu, dar mie îmi place ce aud. Aș sta o eternitate aici dacă știu ca ar veni, dar nu v-a veni.
-Imediat ies, spun apoi dau perdeaua la o parte și ies.
Mi-am ales ceva simplu, dar să arate si bine. Ceea ce cred ca a ieșit cum mi-am plănuit pentru ca domnul Cristian nu prea se uita la chipul meu, ci mai jos de chip.
-Deci? Am ales bine?
Cristian se uita la mine și nu zice nimic, se ridică și pleacă.
-Haide, cat timp ai stat tu acolo ca o domnișoară, eu am rezervat locurile pentru ca uitasem complet de asta, noroc ca mai erau.
-Atunci cum am intrat aici? Ridic din sprâncene.
-Vărul meu e CEO-ul, iar eu sunt cat de cat cunoscut de angajați și câteodată vin aici doar să mă relaxez, sau cel puțin veneam.
-Îți rețin eu din timp domnule Cristian?
Nu spune nimic, doar se întoarce și pleacă spre șezlongurile rezervate.
-Și da, ai ales bine până la urmă. Dar și cel negru era potrivit.
Rânjesc fără să mă vadă. Si el a ales bine, îi scot formele în evidență, și nu doar formele din afara șlițului..
   Ar trebui sa nu mă mai gândesc la asta, pentru ca daca o sa o mai fac nu v a fi spre binele meu. Nu ajuta cu nimic faptul ca eu ma gândesc mai mereu la Cristian, mă gândesc la sărutul acela. Știu ca nu a fost doar un simplu sărut pentru el, am simțit ca nu a fost doar un simplu sărut.
   Nu cred ca as avea curajul vreodată de a-i spune ca știu, ca îmi aduc foarte bine aminte ce s a întâmplat în acea seară. Să îi spun ca și eu am simțit flacăra și ca încă o simt. Încă e aici ceva între noi, dar e ceva ce ne și separă.
   Aș vrea ceva care sa ne separe doar de realitatea crudă în care trăim. Ceva unde aș putea fi doar eu. Doar eu și el. Doar eu și Cristian. Domnul Cristian.
 
***

   -Domnule Cristian, de ce ați venit aici dacă nici măcar nu atingeți apa, nu credeți ca e păcat?
   Se uita la mine și nu spune nimic, se ridică și se îndreaptă spre bar.
   Nu știu de ce, dar în ultimele zile eu am fost cel morocănos și fără viață, fără chef de vreo persoană. Dar acum e el, și mă deranjează faptul ca e așa de morocănos cu mine. Mi-ar plăcea sa vorbim ore în șir pana nu mai putem respira.
   Mă duc spre el la bar, nu las lucrurile așa. Dacă el vrea sa fie astăzi morocănos, nu-i v-a ieși!
   -Știi domnule Cristian, tata mereu îmi spunea ca o relaxare buna este cu o femeie într‐un ciubăr și cu băutură potrivită. Acum nu avem femeia și nici ciubărul, dar măcar avem băutura perfectă și o piscină. Se uita la mine și ridică din sprâncene, Ceea ce vreau sa spun este ca, bănuiesc ca nu m ai adus aici doar pentru a mă relaxa eu, bănuiesc ca și tu ai nevoie de asta, așa ca, doar uita o singură dată ca nu ai nicio grijă și ca eu nu sunt aici și distrează-te omule, uita de mine!
   Apoi plec fără a mă uita înapoi și sar în piscină.
   Mă uit cu coada ochiului la Cristian, vine spre șezlong.
   Scot capul din apă, iar Cristian îmi aruncă un prosop pe față.
   -Știi, treaba cu sirenele? Încă aș crede ca e adevărată, spun în timp ce urc treptele pentru a ieși.
  
***

   Lumea deja a început sa plece, probabil e târziu. Cristian de când a venit aici nu a intrat deloc în apă, poate o fi din cauza mea? Ca sunt eu aici? Oare e vina mea?
    Stau pe marginea piscinei cu picioarele în apă. Cristian nu știu unde s-a dus, mai sunt doar doi oameni aici care și ei își strâng lucrurile pentru a pleca.
    Probabil ar trebuii sa mergem și noi, nu mai avem de ce să stăm, eu unul nu mai vreau să intru în apă, iar el nici măcar nu a atins-o.
   Mă uit după el, dar nu e. Simt o mâna rece pe spatele meu...