Șoferul Inimii

23

Cristian

Au trecut 2 săptămâni de când am plecat din Viena pe neașteptate. Jeremy mi-a explicat în detaliat tot ce s-a întâmplat. Abel încă mă întreabă de ce am plecat așa în grabă, iar Mik e supărat ca nu a apucat să îi fure numărul de telefon roșcatei, însă Josh, Josh nu spune nimic despre toată chestia asta. Nu ma mai întrebat deloc despre eveniment.
Încă nu m-am revanșat cu park ul, acum ca Josh lucrează nu prea mai avem timp liber sau cel puțin el nu mai are, eu acum am. Cat timp el e la birou (nu stă mult deloc) eu încerc să îmi rezolv treburile cat de repede posibil.
Îmi sună telefonul. E Josh.

Josh: Domnule Cristian, te aștept de 5 minute, vezi cat e ceasul? Unde ești?
Fuck, am uitat complet. Astăzi trebuie să meargă la nu știu ce agenție, eu trebuie să îl duc.
Sunt șoferul lui și pentru asta sunt plătit deci nu mă plâng.
Eu: Îmi cer scuze domnule Josh, am avut puțină treabă și nu am apucat să mă uit cat e ceasul. Vin în curând sunt pe aproape.
Josh: Bine.

Spune apoi îi închid. Nu vorbesc la telefon când sunt la volan. E una din micile mele reguli impuse de mine atunci când conduc.
   Nunta Brianei este peste câteva zile. Domnul Smith m a sunat să îmi spună ca trebuie să fim acolo maine la ora 10. Presupun că Josh încă nu știe și posibil ca va fi enervat de ideea asta.
A început ploaia. Grozav.
Josh e fleașcă într-o parcare așteptându-mă.
-DOMNULE CRISTIAN! O să mă răzbun!
-Îmi pare rău, spun acoperindu-mi gura cu mâna pentru a-mi astupa râsul.
-Mai și razi, pe bune? Mergem acasă oricum, nu mă mai duceam la agenție, am întârziat.
-Domnule Josh, vă rog să mă iertați nu a fost cu intenție.
Nu mai spune nimic.
-Am un prosop aici, stai. Spun apoi ma dau jos din mașină și deschid portbagajul pentru a căuta prosopul.
Intru înapoi cu el în mâna.
-Poftim! Spun întinzându i prosopul.
Nu îl ia, face mofturi.
Mă uit la el și nu spune nimic, presupun ca e supărat pentru faptul ca am întârziat și l-am lăsat să aștepte în ploaie.
Iau prosopul într-o mână și cu alta îi apropii fața spre a mea. Se uită urat la mine. Îi pun prosopul pe față și îl șterg de apă. Apoi îi șterg puțin părul care e fleașcă.
-Domnule Cristian, acum vreți să mă omorâți?
-Cum aș putea să te omor?
-Mă sufoci cu prosopul.
Încep să rad.
-Bine, o să te las în pace.
Îmi ia prosopul din mână și se șterge singur. Probabil ca nu mai e supărat, nu se mai uită urat la mine.
Am ajuns acasă, iar Josh s-a dus să își facă un duș.
Dacă tot nu se mai duce la agenție, mă gândeam să mă revanșez acum cu parcul, cu toate ca e frig afară, știu un loc unde sigur e foarte cald.
   Îl aștept să iasă din duș, de data asta pe canapea și nu în fața ușii.
   -Domnule Josh? Puteți veni până în sufragerie?
   -Sigur.
   Are doar o pereche de pantaloni de pijama în carouri. Sunt așa frumoși, de parcă totul s ar vedea prin ei.
   -Da domnule Cristian? S a întâmplat ceva?
   -Îmbrăcate, mergem undeva.
   Nu vreau să îi spun mai multe, i-am promis ca îi cumpăr eu șliț.
   -Undeva? Undeva unde? Mă întreabă ridicând din sprânceană.
Nu spun nimic, trec pe lângă el urcând scările.
-Îmbrăcate, voi fi la mașină în 20 de minute domnule Josh.
Doar da din cap și se duce în camera sa.
   Îl aștept pe Josh în mașină de peste 10 minute. Trebuia să vină până acum. Nici măcar nu m a luat în serios, credeam ca începem să ne înțelegem.
Afară a început ploaia.
Cred ca face mișto de mine.
Decid să mă duc să văd ce face și de ce nu vine.
-Domnule Josh?
-Da?
Când am intrat în camera, stătea întins în pat cu ochii în telefon. Cred ca glumești.
-V-am spus ca o sa fiu jos, în mașină, va aștept de mai bine de jumătate de oră.
-Ai vorbit serios? Chiar mergem undeva?
-Da? Haide ia-ți ceva pe tine si vino la mașină.
   Apoi ies din camera lui.
   După încă 5 minute de așteptat, îl văd pe Josh cu iese din casă. Nu este îmbrăcat elegant, chiar deloc. Are o pereche de pantaloni albastru deschis spre gri și un hanorac albastru închis, nici nu se așteaptă ca o să mergem la piscină. Probabil a și uitat de faza cu parcul la fel cum a uitat și de sărut.
   Când intră în mașină nici măcar nu se uită la mine.
   Pornesc mașina.
   -Deci? Unde mergem? Spune uitându-se în telefon.
   -Păi ziceam să fie o surpriză.
   -Grozav, deja am plecat.
   -Păi știi...nu mai apuc să spun ceva pentru ca îi sună telefonul și răspunde instant.

                                    Josh

Eu:Da?
James:Josh! Scuză-mă ca nu te-am sunat mai devreme. Am fost ocupat cu niște treburi, am împachetat.
Eu:Nu este nicio problemă domnule, vă mutați?
Îl văd pe Cristian cum își ridică o sprânceană. Nu mă uit la el. Am încercat să aveți contactul vizual cu el cat de mult am putut.
James:Josh, ți-am zis să nu-mi mai spui domnule, spune-mi doar James, te rog. Da o să mă mut, dar nu din oraș.
   Eu:Atunci de unde? Ridic din sprâncene.
   James:Mi-am mutat biroul în altă clădire, îmi pare rău, chiar mă înțelegeam bine cu tine.
   Eu:Mă părăsești? Îmi faci așa ceva?
   Cristian se uita mirat la mine pentru o secundă, apoi își continuă drumul concentrându-se pe altceva.
   James:Îmi pare raaaau, și îmi mai pare rău de ceva.
   Eu:De ce anume? Nu mă speria James.
   James:Asistentul meu, acum este al tău. Nu am avut încotro, nu eu am decis asta.
   Eu:Cred ca glumești.
   James:Nu a fost cu intenție, îți jur.
   Grozav.
   Eu:Când te prind, nu o să fie cu intenție ce o să îți fac.
   A sunat obscen.
   James:Scuze, trebuie să închis, spune râzând. Soția mea tocmai are o criză de atenție.
   Eu:O să te revanșezi tu curând!
  Spun apoi închide.

   Nu pot să cred ca îl am pe îngâmfatul de Robert ca asistent, cu ce am greșit? Cu ceee?
   Cristian nu spune nimic, s-a lăsat o liniște cumplită. Încă nu știu unde mă duce, dar bănuiesc. Până să plecăm trebuia să mergem într-un parc acvatic, presupun ca mă duce la terme. Alt undeva nu are unde ținând cont de vremea de afară.
   Pornesc radioul.
   -Domnule Cristian, știu unde mergem, totuși puteai să mi spui de dinainte.
   -Unde mergem?
   -Presupun ca mergem la terme, nu-i așa?
   -Da...spune dezamăgit pentru ca mi-am dat seama.
   Am ajuns destul de repede, Cristian a parcat mașina apoi ne-am dat jos și am intrat înăuntru.
   E foarte cald aici. Iar noi suntem îmbrăcați de iarnă, Cristian este îmbrăcat într-un costum negru. Bănuiesc ca nici el nu are șliț
   -Avem o costumație perfectă.
   -Am rămas dator să-ți cumpăr șliț, e onoarea mea, spune râzând.