Șoferul Inimii

19

Josh

* cu câteva ore înainte *

   Cristian a plecat la întâlnirea sa misterioasă acum câteva ore. I-am dat un mesaj, dar nu mi-a răspuns. Nici nu cred că l-a văzut.
   Oamenii deja au început să vină. Abel și Mik s-au dus pe terasă la piscină.
   -Bună, tu ești Josh? Îmi spune o fată punându-și mâna pe umărul meu.
   Mă întorc cu fața spre ea. E frumoasă. Foarte frumoasă. Părul ei e de o nuanță închisă, iar ochii de un maro strident ca de ciocolată.
   -Sigur, eu sunt! Îi zâmbesc.
   -Păi în cazul acesta, la mulți ani, îmi înmânează o pungă de cadou. Eu sunt Rebeca.
   -Încântat de cunoștință, Rebeca. Și îți mulțumesc pentru cadou, o iau în brațe.
   Nu apuc să stau mult așa pentru ca îmi vibrează telefonul. Am primit un mesaj.
   Citesc din bară de la cine e.
   -Sper să ne mai vedem în seara asta, îi zâmbesc și plec.
   Era drăguță.
   După ce mă îndepărtez de ea, zâmbetul nu îmi dispare. Cel care mi-a dat mesaj este Cristian. După mult timp și-a făcut timp să răspundă și el la un singur mesaj. Văd ca întâlnirea decurge bine dacă nu își verifică telefonul.

   Eu: Mai vi la petrecere? Lumea a început să vină și mă gândeam dacă mai apari, îți păstrez niște tort?
   Cristian: Nu știu dacă mai ajung :/ păstrează-mi totuși niște tort. P.S. La mulți aniii! 🥳

   Și uite cum am primit cel mai frumos cadou din seara asta. Un la mulți ani spus de Cristian este tot ce mi-am dorit. Dar, de ce? La început nu îl suportam, era ca toți șoferii mei: insuportabil. Dar cumva Cristian e altfel și clar e mult mai sexy și atrăgător decât oricare din fostii mei șoferi.
   Îmi pare rău ca nu poate veni la petrecere. Doar gândul ca nu poate fi aici, cu mine, mă întristează, iar apoi îmi dau seama unde e și de nu poate ajunge și mă întristez și mai mult. De ce fac asta? Ce se întâmplă cu mine?

   Asta e cu siguranță una din cele mai tari petreceri ale mele, dar parcă lipsește ceva sau cineva mă parcă de data asta nu mă simt în apele mele. Parcă de data asta toate grijile mele nu pot fi uitate din cauza alcoolului, parcă mi-aș dori ca tatăl meu să îmi spună un amărât de la mulți ani, măcar acum.
   De când cu afacerile lui, mereu uita de ziua mea și se "revanșează" oferindu-mi ceva scump drept cadou, crezând ca nu îmi pasă dacă îmi spune sau nu la mulți ani. Crezând ca pentru mine doar banii sunt importanți.
   Poate ca alcoolul nu a ajutat deoarece nu a fost cat trebuie, îmi spun în minte, apoi merg la bar și îmi mai torn ceva în pahar, vodka și orice mai găsesc pe aici. Am nevoie de ceva tare pentru a mă ține "fericit" măcar astăzi.
   -Josh! Îl aud pe Mik cum mă strigă de pe canapea.
   Nu era singur, stătea cu două fete una dintre ele mai ca se urca cu totul pe el, iar cealaltă mă sorbea din priviri. Nu era cine știe ce, dar nu de asta am nevoie acum.
   -Omule, văd ca ești ocupat, nu te rețin! Spun plecând fără să mai apuce să zică ceva.

   Cred ca alcoolul m-a amețit puțin cam mult, am nevoie de niște aer.
   Afară e multă lumea, prea multă lume, poate ca am nevoie de niște aer curat. Mă uit prin jur și zăresc parcul pe care l-am văzut acum câteva zile când am venit aici, apoi îl văd pe Abel.
   -Hey Abel?
   -Da?
   -Cum de nu ai băut nimic? Ești OK frate?
   -Dacă nu eram ok, eram beat criță, tu ești ok Josh? Nu prea pari.
   -Sunt ok, nu-ți fă griji, îl mint. În fine, am nevoie de niște aer puțin mai curat, o să fac o plimbare prin parc, dacă întreabă cineva ceva de mine, nu știi nimic. Mai ales Cristian.
   -Sigur! Spune apoi intră înăuntru. Îl văd cum urcă scările, sunt sigur ca de abia aștepta să scape de mine.
   Mă îndrept spre parc. Locul ăsta e liniștit și am observat ca e plini de crini albi. Iubesc crinii albi, erau florile preferate ale mamei, acum are alte gusturi de când e cu noul ei prieten. Doar Cristian știe de parcul ăsta, doar lui i-am spus. L-am văzut într-o seară aici, voiam eu să merg, mă certasem destul de rău cu tata și nu voiam să îmi găsesc refugiul doar în alcool. Aveam nevoie de altceva sau de cineva...
   Stau și mă holbez la crinii ăștia de mai mult de 10 minute. Simt cu alcoolul începe să-mi părăsească corpul, dar gustul lui amar rămâne întipărit în mine.
   Îmi vine să tind mâna să iau unul dintre crini, nu m-ar vedea nimeni ținând cont ca e noapte.
   Cineva se așează lângă mine. E Cristian, mă uit la el ne spunând nimic, rămânând nemișcat.
   -Salut! Îmi face semn cu mâna
   -Salut! Ce cauți aici?
   -Păi am văzut ca nu ești la petrecere și am auzit ca s-ar putea sa fi aici.
   Abel. Normal ca i-a spus. Zâmbesc preț de câteva secunde, sper ca nu m-a observat.
   Timpul trece destul de repede aici, cu Cristian, parcă suntem doar de un minut pe banca asta. Nu vreau să plec de aici prea curând. Poate niciodată. Mă simt așa bine în prezența lui, mă face să uit de toate grijile.

   -Și eu care credeam ca te vezi cu el, îi spun râzând, cred ca zâmbește. Păcat ca ai venit, voiam sa stau puțin singur și liniștit, fără garda mea de corp sau șoferul meu personal.
   Ar fi trebuit sa ii fac o poza caci expresia feței sale este prea amuzantă. Încerc să nu rad păstrându-mi fața normală, neachitând nicio expresie mimică.
   -Domnule Josh, ținând cont ca este ziua dumneavoastră, își pune palmele pe genunchi, vă las timp liber să fiți liniștit. Și se ridică.
   Nu credeam ca o va lua în serios, credeam ca îmi va răspunde cu ceva asemănător cum ar fi "nu o sa scapi niciodată de mine domnule Josh".
   -Domnule Cristian, eu glumeam! Hai ia loc! Când ești cu mine sunt mai liniștit ca oricând.
   Fata lui s-a luminat. Îmi place, îmi place când e fericit, îmi place când zâmbește. Îmi place. Privirea mea e fixată pe chipul lui, pe buzele sale.
   Mă sărută.
   Cristian mă sărută.
   E așa de bine, inima mea s-a umplut de mi de particule de fericite, iar apoi toate particulele s-au sfărâmat când s-a oprit și m-a împins de pe el.
   -Domnule Cristian?
   -Eu...tu...tu ești beat. Uite ți cadoul, îmi întinde o pungă mică de cadou neagră. La mulți ani domnule Josh, apoi o ia la fugă.
   Cadou? Cristian mi-a luat un cadou? Cat de buna poate fi ziua asta? Mă uit la el. Nu-l deschid, nici nu mă mai uit la el.
   Cristian m-a sărutat. Delirez? Visez?
   Poate ca ar trebuii să merg acasă, mă simt obosit.
    Nu mi-l pot scoate din cap, nu îmi pot scoate sărutul din minte, iar gustul lui mi-a rămas întipărit pe buze.
Dacă voi merge înapoi la petrecere sigur am să dau de el, nu vreau. Sau poate ca vreau. Nu știu. Nu știu ce e cu mine, de ce mă comport așa. Nu îl înțeleg, de ce m-ar săruta, apoi mi-ar arăta ca a fost doar o greșeală?
Decid să mai stau puțin aici, cadoul de la el e lângă mine. Nu îl pot deschide, nu vreau să îl deschid, cel puțin acum.
Gândul meu e numai la Cristian. Nu e aici. Când am venit lumea deja începea să plece, așa devreme?
Îmi casc ochii când văd cat e ceasul, nu credeam ca am stat așa de mult timp în parc. E ora 3 jumătate și Cristian nu e aici. Oare unde e? Oare e bine? Bănuiesc ca e la prietenul lui vechi sau la ceva hotel de pe aici mult mai departe de mine.
Cred ca mi se face rău și efectul advers al alcoolului începe să apară, deoarece simt cum tot ce am consumat în seara asta vrea să-mi părăsească corpul, superb!

Când mă trezesc, simt o durere insuportabilă de cap, sunt mahmur de-a binelea, dar tot îmi amintesc ceea ce s-a întâmplat aseară. Îmi amintesc cum Cristian m-a sărutat, iar apoi a plecat fără să spună ceva, fără să apuc să spun eu ceva.
Poate ca ar trebui să pretind ca nu-mi amintesc nimic, poate așa nu se va schimba nimic între mine și Cristian sau poate ca deja s-a schimbat...