Cristian
S-au facut aproape 3 ore de când stau în mașină într-o parcare vizavi de parc și îl privesc pe Josh. Nu știu ce m-a apucat, nu știu de ce l-am sărutat. Dar important acum e el și de ce sunt eu aici, care e meseria mea. Trebuie să am grijă de el și asta o să fac chiar dacă trebuie să fiu nevăzut.
Vreau să îl văd ajungând in siguranță.
Josh se ridică de pe banca, a stat aproape 3 ore nemișcat uitându-se în gol.
Nu cred ca m-a observat, sort ca nu m-a observat.
Josh a ajuns in siguranță, l-am privit din mașină, nu e atât de departe de casă dar nici de parc.
Nu știu cum o să dau ochii cu el dimineață, cel puțin acum nu.
I-am scris lui Jeremy, dar probabil ca doarme, nu aș vrea să îl deranjez. Mai bine rămân aici, în mașină, dar cu siguranță nu în parcarea asta, Josh ar putea să mă vadă oricând. Cu toate ca acum, cred ca doarme dus.
Sunt trezit de un claxonat puternic. Provocat de mine. Capul meu a căzut pe volanul mașinii și a început să claxoneze. Minunat, sper ca n-am trezit tot orașul.
Mă uit la ceas și văd ca e ora 9 jumate dimineața, ar trebui să merg, probabil ca băieții s-au trezit deja și Josh sigur a plecat pe undeva fără supravegherea mea.
Sunt destul de ușurat să îi văd pe băieți înăuntru, mai ales pe Josh. Aceștia își întorc capul spre mine când intru înăuntru.
-Domnule Cristian, ce supriza. Cum a fost la întâlnire? Mă întreabă Josh de pe canapea.
Cum adică cum a fost la întâlnire? Știe ca aseară am stat amândoi, în parc, i-am povestit ca nu a fost nicio întâlnire, l-am sărutat, apoi l-am împins de pe mine pentru ca...pentru ca e era beat. Nu își aduce aminte, pentru ca era beat. Oftez ușurat, poate ca e mai bine asa, sa nu își amintească.
-Îți dai seama cat de bine a fost, a rămas peste noapte! Spune Mik.
Și el era beat aseară, nici el nu-și aduce aminte ca m-a văzut și ca l-am întrebat unde e Josh.
Singurul care tare e Abel.
-Haha, mă apropii de canapea, nu a fost nicio întâlnire băieți, Jeremy e doar un prieten vechi.
Josh îmi face loc pe canapea, iar eu mă așez lângă el, dar păstrez distanța dintre noi cu mult mai mult decât era aseară. Se uita la mine, dar nu zice nimic.
-Cum a fost aseară? La petrecere?
-GROZAVVVV! Important a fost ca nu mi-am petrecut seara singur, spune Mik mai mult urlând.
-A fost o petrecere normală, adaugă Abel, foarte bun tortul, Josh ți-a păstrat niște tort e în frigider.
Îmi joacă jocul.
-Cred ca a fost super grozav, nu îmi mai amintesc aproape nimic. Mi s a tăiat firu de când am mers la bar și am combinat toate băuturile de acolo.
Nu își amintește. Asta e de bine.
Abel se uită la mine, dar eu nu mă uit la el.
-Deci? Vrei tort? Spune deschizând frigiderul.
-Poate doar puțin, dacă vrei îl poți... nu apuc să mai zic ceva ca Abel ia o furculița și înșfăcă totul... mânca tu. Dar am spus ca vreau ȘI EUUU, spun apoi fug spre el, dar el fuge afară.
Mă duc după el. Josh ramane cu Mik în bucătărie, e în siguranță.
Abel se aseaza jos, pe iarbă.
Mă așez lângă el.
-Deci? Spune mai luând o gură.
-Deci ce? Hai dă-mi și mie, îl împărțim.
Spun apoi îmi dă farfuria.
-Aseară, le-ai spus ca nu ai fost aici. Ai fost, eu n-am băut Cristian, îmi aduc aminte.
-Păi nu l-am găsit pe Josh și m-am dus înapoi de unde am plecat.
Abel mijeste ochii la mine. Nu mă crede.
-Să zicem ca așa e, îmi ia farfuria, cum de Josh a venit tocmai la 3 dimineața dacă nu l-ai găsit? Unde a fost? Mai ia o gură din tort.
-Nu știu unde a fost, dar probabil ca a luat o gură de aer cum spuneai, nu?
-Posibil, și tu? Tu unde ai stat? Mașina ta era în parcare. Îmi întinde farfuria, dar îi spun ca nu mai vreau.
-Cum adică mașina mea era în parcare?
-Am văzut-o Cristian, am văzut, după ce a plecat Josh, a ajuns acasă, ai plecat și tu. Dar unde? L-am urmărit pe Josh, pentru ca mi-ai spus să am grijă de el dacă îți aduci aminte, mai ia o gură, dacă s-ar întâmpla ceva cu el sora lui ar lua o razna. Însă, nu v-am văzut pe amândoi, doar pe el stand pe bancă și pe tine în mașină.
-M-am dus înapoi la Jeremy, l-am văzut acolo, era singur. Un puști singur noaptea în parc, nu ți se pare victima perfectă?
-Nu te cred.
-Ar trebuii să o faci, îi iau farfuria din mâna.
-Cristian, ceva e la mijloc aici și fi sigur ca o să aflu, îmi ia farfuria și mai ia o gură din tort.
Cat de mult tort e în farfuria asta? Nu se mai termină.
-Hey porumbeilor, scuzați-mă ca vă deranjez, vă puteți da puțin mai la stânga? Spune Mik apoi ne dăm, sare în piscină.
-Mik e 10 dimineața. Se revoltă Abel ridicându-se in picioare.
Se iau la harță, până ce Mik îl trage pe Abel în piscină cu el. Eu am plecat de mult, vreau să văd ce face Josh. Nu e în bucătărie. Peste 2 zile o să trebuiască să mergem înapoi, vreau să văd dacă vrea să mergem undeva anume.
Posibil ca e în camera lui.
Bat la ușă. Îmi deschide chiar el.
-Domnule Cristian?
Aceleași 2 cuvinte pe care le-a rostit după ce l-am împins de pe mine. Îmi pare rău Josh.
-Vrei să mergi undeva anume în astea 2 zile? Mă gândeam ca ai vrea totuși și cum trebuie să mă târăsc după tine, voiam să văd unde ar trebuii să merg.
-Nu cred, spune repede. Acum dacă mă scuzi am puțină treabă.
Iese din cameră trecând pe lângă mine. Intră în baie. Chiar pare ca nu își amintește. E din nou așa de nepăsător.
CITEȘTI
Șoferul Inimii
RomanceAvand mereu cate un sofer personal, Josh ajunge sa ii urasca pe toti pana si pe cei noi veniti. Dar intr-o zi totul se schimba cu aparitia lui Cristian