Șoferul Inimii

5

                                 Josh

   Tocmai ce am terminat de mâncat. Cristian nu a vrut sa mănânce, dar ce treaba am eu? E treaba lui, nu a mea.
   -Am sa ma duc în camera, îl aud cum spune in timp ce se ridica de pe canapea.
   Ma uit la el, dar nu spun nimic.
   Îl vad cum se indreapta spre mine, și spune:
   -Ti-am spus ca să știi unde sunt dacă o sa ai vreo problema, nu pentru ca vreau sa știi unde ma duc, apoi pleacă.
   Asta a fost ciudat. Oricum nu ma interesa unde e, încerc sa ma obișnuiesc cu compania lui aici. În casa mea. Și nici nevoie de el nu cred ca am. As putea foarte liniștit sa plec în oraș sau sa ies cu Diana, dar prefer sa ma duc în camera mea.
   Am întrat în camera. Mi-a lipsit mirosul camerei mele. Chiar daca nu am lipsit mult, pentru mine a fost o veșnicie sa stau departe de patul meu moale. Niciunde nu dormeam mai bine decât aici. De cand m-am mutat am știu că asta va fi casa visurilor mele.
   După câteva ore bune de somn, decid totuși sa ma ridic din pat. Ies din dormitor. Un miros de mâncare îmi invadează simțurile. Mirosea bine. Chiar pot spune ca mi s-a făcut foame. Oh, nu din nou.
   Când am ajuns în bucatarie, am rămas șocat. Cristian gătea. Cristian Chiar gătea?
   -Buna ziua și ție domnule Josh, spune in timp ce amesteca în tigaie.
   -Salut, spun uitandu-ma la mâncarea gătită de el.
   -Uitați, acum exista mâncare.
   Foarte amuzant. Asta sa fi fost cumva pentru ca am comandat mâncare? Eu nu stiu sa gătesc și nu știam ca el știe. Greșeală de începător: întreabă înainte sa acționezi.
   Cristian mi-a pus o farfurie în fata cu tot ce a gătit. Măiculiță, chiar arătau bine.
   -Mănâncă, pana nu ma răzgândesc și le otrăvesc.
   Încă odată, foarte amuzant domnule Cristian.
   Nu îmi displăcea sa ii spun asa. Dar parca nu as fi vrut sa ii arat ca îmi place sa ii spun asa. El ma respecta mereu, dar eu nu prea o fac. Nu vreau sa ii cant în struna.
   Mi-am luat inima în dinți și am gustat.
   O doamne! Atât de bun. Nu il laud, dar n-am cuvinte. De mult nu am mai mâncat mâncare gătită. Cred ca asta e și faptul ca îmi place mâncarea lui Cristian. Sau poate ca era chiar asa de buna? Nahhh nu prea cred.
   -Deci? ridica din sprâncene.
   -E buna, spun neavând nicio reacție.
   -Ma bucur ca va place domnule Josh. Acum dacă ma scuzați, va trebuii sa strâng, spune apoi se apuca de treaba.
   Am mințit. Recunosc. Mâncarea lui era foarte bună. Dar cum am mai spus nu vreau sa ii dau satisfacția ca îmi place ceva făcut de el.
  
   Dimineata nu putea fi rea de atât. Am fost trezit de sirenele de politie și salvare. Cineva se luase la bătaie fix în fata blocului meu. Cred ca este în jur de ora 10.
   Cine se ia la bătaie la ora 10 dimineața?
   După încă o ora de lenevit în pat, gandindu-ma dacă sa ies astăzi sau sa stau iar în casa. M-am gândit la un momen dat sa rămân aici în pat pana sera, apoi sa evadez. Dar nu eram intr-un film SF. Puteam sa plec ori de câte ori voiam.
   Astăzi ma vedeam cu Diana. Nu ne-am mai văzut de la ziua de naștere a lui Abel, care a fost acum o luna.
   Îmi e dor de ea. Diana a fost singura care mi-a fost alături și la bine, dar mai ales la rău. Dacă stau sa ma gândesc, mai mult mi-a fost la rău decât la bine.
   Ma dau jos din pat cu o migrena îngrozitoare. Zici ca eram beat. Nu am băut aseară decât suc de portocale stand pe video call cu Briana.
   Nunta ei se apropia, iar eu trebuia sa merg pentru ca fi cavaler de onoare. Nu prea știam care sunt îndatoririle mele, dar aveam de gând sa învăț. Când vine vorba de sora mea, un singur sinonim îmi trece prin gand: perfect. Dacă ceva nu e perfect, mai bine nu mai e.
   Am ieșit din camera mai sa cad pe jos. Nu imi mai simțeam picioarele.
   În sufragerie nu era nimeni, și nici în bucatarie. Presupun ca Cristian încă nu s-a trezit. Ma mir, de obicei el se trezește primul și prepara micul de Jun.
   Am început să mă înțeleg cât de cât cu el. Acum parca prezenta lui nu mai este atât de insuporatabila. După o luna de cand stam sub același acoperiș încă nu ne-am luat la harță.
   -Bună dimineta domnule Josh. Imediat am sa va pregătesc micul de jun.
   -Bună dimineata domnule Cristian, spun uitandu-ma la el. Astazi nu vreau mic de jun, nu îmi este foame.
   -Am inteles. Ma anunțați când va este foame. Pana atunci ma găsiți în camera mea, spune apoi pleacă.
   Câteodată e prea ciudat.
   Pana acum am vorbit cu Diana, zicea ca s-ar putea sa ieșim, dar nu știe sigur. A spus ca ma suna în caz de orice.
   -Da?
   -În jumătate de ora la cafeneaua Stress.
   -Ok șefa, spun apoi îmi închide.
   Ciudat. Nu prea îmi închide asa, dar încerc să trec peste.
   Decid totuși sa merg sa ii spun lui Cristian unde ma duc. Nu vreau sa ma caute prin tot orașul. Cred ca dacă m-ar pierde din ochi tata ar face o criza de nervi pentru ca îl plătește degeaba. Dacă ma întrebați pe mine l-as crede în stare sa-si pună oamenii sa îl omoare pe Cristian.
   Ciocan de 3 ori.
   -Da? E deschis, apune apoi intru.
   Îl vad stand pe scaun la birou. Pe birou erau acte, multe acte și un laptop deschis pe site de medicina. Cristian era îmbrăcat în costum.
   Nu cred ca l-am văzut de 2 ori în haine normale. Defapt nu l-am văzut niciodată. În Londra când am intrat peste el nu avea decât boxeri pe el.
   Și acum îmi aduc aminte priveliștea. Abdomenul ala era incredibil. Și nu mai zic de ce avea în boxeri, se observa de la o posta mărimea.
   -Domnule Josh, s-a întâmplat ceva?
   -Nimic domnule Cristian. Am venit sa va anunț ca ma voi duce în oraș.
   -Vreți sa spuneți ca vom merge în oraș.
   Grozav, acum se plimba peste tot unde merg și eu?
   -Nu, vreau sa spun ca merg singur în oraș pentru a ma vedea cu cineva.
   -Și mai bine, ne vedem toți trei. Masina va fi pornita în câteva minute, spune apoi iese.
   Incredibil. Vine si el la întâlnirea mea cu Diana. Credeam ca ma va lăsa. Asa făceau toți. Nu le pasa de mine. Lor le pasa doar de banii pe care îi luau de la tata. Atât.