Delgado

Capitolul 21. Un trădător

Harrold mai avea puțin și scotea spume în colțul gurii. Cu ochii bulbucați și cu mâna pe arma din betelia pantalonilor, al cărui trăgaci sunt sigură că îl strângea din când în când până la jumătate, scuipa și foc și venin în același timp. Trei containere pierduse în decurs de șase luni, semn că ceea ce primise de la Willson era mult mai mult decât știusem eu. Pesemne tatăl meu nu binevoise a mă lumina complet în privința a cât, ce și de unde mai transferare surplus de carne vie. Dar nici mie nu îmi dăduse prin cap să întreb, fapt ce mă făcea să mă simt cu atât mai vinovată.

— Avem un trădător! Se răstea spre toți prezenți, din ce în ce mai aprins la față.

Deși nu mă arătăm, comportamentul lui disperat îmi crea o oarecare stare de beatitudine dulce-sadistică. Harrold era în pericol de a se înneca definitiv, iar eu roteam, aparent nepăsătoare, în mâna stângă, cheia de la Bentley-ul crem cu care mă prezentasem la ședință. Era singura chestie pe care o puteam face în acel moment, pentru a mai înfrâna un pic din dorința de a-i dicta poate ultima lui sentință.

— Știi și cine e? am replicat cu o calmitate mortuară și cu o sprânceană mai ridicată ca niciodată.

N-a dat nici un răspuns, dar, la rândul lui m-a privit cu același subînțeles. Poate că de bănuit mă bănuia, însă fără dovezi, orice acuzație împotriva mea, i-ar fi adus moartea instantaneu. Așa că nu avea decât să își muște limba și să spere în minunea că urma să scape cu viață și de ședință asta.

Floyd s-a ridicat de la masă atât de violent încât scaunul pe care până mai devreme stătuse țeapăn, s-a răsturnat. L-a împins cu piciorul până lângă perete, apoi a început să lovească repetat în tapițeria spătarului, cu atât de multă putere încât o bucată destul de generoasă de tencuială s-a desprins și s-a împrăștiat pe jos în zeci de fragmente.

— Spune cine e! a urlat. Cine este acest trădător? Cine este nenorocitul care s-a infiltrat printre noi și ne curăță rând pe rând?

Din nou, de la Harrold niciun răspuns coerent, doar neîntreruptele bombăneli și bâlbâieli neinteligibile.

Ceilalți prezenți, au început să se agite și să-si șușoteasca între ei. Era prea de tot ce se întâmplase. După ce că fusese nevoie ca Floyd să intervină pentru a-l ajuta să pună din nou pe picioare afacerea cu droguri, acum Harrold pierduse și toate fetele moștenite de la Willson. Nu le ținea pentru prostituție, așa cum bănuisem noi la început ci, la sfatul lui Floyd, urma să le transforme treptat în cărăuși pentru droguri. Însă planurile i se dăduseră dracu în urmă cu doua zile când, ca prin minune, ultimul lui container vișiniu fusese găsit, la fel ca surorile lui de dinainte, lipsit de conținutul atât de prețios, iar oamenii care ar fi trebuit să îl păzească, dispăruți fără urmă.

Bine, dispăruți pentru el. Pentru că eu știam exact coordonatele la care zăceau pe fundul oceanului, sacii de plastic în care erau ambalați și ancorați cu lingourile de plumb confiscate la un moment dat de FBI și uitate în depozitul cu dovezi.

Selena mi se părea acum mai valoroasă decât anticipasem și, totodată, mult mai predispusă la a rade efectiv de pe fața pământului toate scursurile care, în "umila ei opinie", nu mai aveau nici un fel de șansă de reabilitare. Moștenea una sau poate chiar două zecimi din cruzimea lui Bayron, și începusem să mă întreb serios dacă era sau nu bine să o țin atât de aproape de mine. Nu pentru că îmi era frica de ea, ci pentru că îmi plăcea prea mult. Avea ceva ce eu nu aveam, și anume, sânge atât de rece încât chiar să apese pe trăgaci și să închidă ochi, definitiv.

În cel mai rău caz, eu i-as fi lăsat pe acei derbedei legați în container, pentru ca Harrold să îi găsească și să se ocupe de ei personal. Dar, luându-ne după Selena și vasta ei experiență în domeniu, soarta le-ar fi fost mult mai rea decat un curat glonț în ceafă. Mai mult ca sigur, i-ar fi ucis și el, însă mai întâi i-ar fi torturat pentru a încerca să descopere dacă vreunul din ei a scos pe gura ceva compromițător, nemailuând în calcul, faptul că era și o șansă destul de mare chiar să ne fi recunoscut pe noi. Cu alte cuvinte, omorâți direct, practic li se făcuse o favoare.