VULTURII MĂRILOR. Cronicile Taberei Kazdin volumul 3

Capitolul 27

Ildris

"Ești simpatic, dar nu ești genul meu."

Mă holbez la oglinda ciobită de pe marginea scrinului și îmi studiez cu atenție fața ascuțită, ochii încercănați.

Nici măcar simpatic nu sunt, de unde să mai fiu și "genul ei". Ce zeilor o fi însemnând să fii "genul" cuiva. Bănuiesc că idioții cu față de păpușă sunt genul Alteței Sale, și din păcate nu am față de păpușă. Că idiot sigur sunt!

Nu reușesc să-mi amintesc ultima dată când am simțit atâta amărăciune, nu cred că s-a întâmplat în deceniul ăsta.

Am pus un pariu, domnule Instructor!

Vocea lui Kingston îmi străpunge creierii ca un piron. Au pus un pariu, fir-ar să fie!!

Ar fi trebuit să-mi dau seama. Felul brusc în care a încheiat-o cu Față-de-păpușă, reticența ei, totul. Probabil voia să-mi dea un șut în fund la coborârea pe țărm, deci pot considera un favor faptul că teatrul s-a încheiat mai devreme.

Zece ture la bucătărie! Ieftin am ajuns, foarte ieftin.

Ivonne DeSilva nu are suflet. E cât se poate de clar, nu are. Nici suflet și nici altceva. Chiar îl merită pe domnul Capitan al acestui vas!

- Toată lumea la vele! Strângeți Vela Mare! Pregătiți-vă să intrăm în furtună!!!

Mă uit pe fereastra îngustă a cabinei, spre cerul brăzdat tot mai des de fulgere albe.

E o dimineață mohorâtă care se asortează minunat cu sufletul meu. Numai fulgerele luminează din când în când scheletul singuratic al lui Orion.

Aaah, Canionul Oaselor. Locul meu preferat.

Deasupra mea răsună perechi de pași grăbiți, cizme înfipte în punte, de parcă ar trece o turmă de bizoni.

Toată lumea se agită și țipă în timp ce coboară velele, sau cel puțin asta presupun că fac.

Foarte bine. Să vină furtuna!

Nu cunosc pe nimeni pentru care merită să-mi fac griji pe corabia asta. Poate doar pe ăl' mic, Fitzgerald. Dar cred că e destul de deștept încât să-și ia măsuri de precauție. Despre restul, pot să se ducă la fund ca un pietroi, în frunte cu domnul Căpitan și cu Liderul lor neasemuit.

Încep să-mi strâng metodic foile împrăștiate pe birou, înainte ca balansul nebun al vasului să le împrăștie pe toate sub mobilă.

Nu c-ar folosi prea mult, mă îndoiesc ca adunătura de Vulturi de pe punte poate supraviețui unei furtuni în Canionul Oaselor...

Ei bine, ducă-se pe pustii și vasul, și marinarii, și Vincinni care m-a obligat să merg cu ei.

Eu n-am să mor azi, nu face parte din aspirațiile mele de viitor.

Ce bine că am început să înot de la... o vârstă prea fragedă ca să mi-o amintesc. Egarthienii înoată ca niște pești, asta o știe orice ființă din Țările de Jos.

Așa că adio, copii. Mi-ar plăcea să spun că a fost o plăcere, dar nu spun minciuni gratuite.

Corabia se înclină nefiresc de jos, tocmai când cineva bate la ușa cabinei mele, luându-mă complet prin surprindere.

Ah, trebuia s-o închid. Or să vină toți să plângă pe capul meu!

Dar spre uimirea mea, persoana care intră e însăși Ivonne DeSilva, palidă ca un mort. Unul frumos, de altfel.