VULTURII MĂRILOR. Cronicile Taberei Kazdin volumul 3

Capitolul 13

- Iu-huu, iu-huu! Treziți-vă acu'! Iu-huu, iu-hu...

Mă trezesc brusc, cu o durere stranie de cap și cu patul clătinându-se îngrijorător.

Deschid prevăzătoare un ochi. E ora șase. Zei, ce idiot s-a trezit să ne cânte cu noaptea în cap?!

Sar din pat și încep să mă îmbrac, pentru că trebuie să pregătesc micul dejun înainte să se trezească toată lumea.

Nu știu care-i treaba cu aerul de mare, dar băieții au o foame uriașă în fiecare zi, iar noi, fetele, abia ținem pasul la bucătărie.

Din fericire nimeni nu are pretenții pe mare: șuncă, ouă ochiuri, pâine prăjită, conserve de fasole, cârnați, cartofi copți, toate se mănâncă fără mofturi și fără discuții.

Îmi înnod cămașa albă deasupra buricului, peste maioul albastru, și-mi studiez în oglindă fața arsă de soare.

O să ajungem cu toții negri înapoi.

Deja după primele zile începem să arătăm ca niște marinari sadea, fiidcă toată lumea e bronzată și plină de pistrui.

Aplic un strat de alifie pe față, îmi strâng părul într-o coadă înaltă și ies tiptil din cabină, cu intenția de a-l scrofăi bine pe cântărețul nostru.

Când ies în vântul răcoros de dimineață, se dovedește că Hofser dansează la puntea pupa ca un dement, lovind cu cizmele în scândurile de lemn.

- Hoo, omule! Tu auzi ce fals cânți?! Și la ora asta? Vrei să te sugrume domnul Instructor?

Hofser se oprește din dans rânjind.

- Ay, domnișoara Lider! Se poate? Domnul Instructor e treaz de mult!

Îmi indică partea cealaltă a vasului, și am un mic atac de inimă când îi urmez direcția.

Ildris a ajuns cumva între dinții dragonului, la o distanță înfricoșătoare de punte. Cum zeilor s-a cățărat pe lemnul acela lucios?

- Ce crede că face acolo? întreb îngrozită. Poate să cadă în mare, Hofser! S-a legat măcar cu ceva?

- Cine, domnul Nasir? Nu cade diavolul ăla, Darlington. Se cațără pe catarge ca o maimuță. De când am intrat în apele Egarthiei e acolo în fiecare dimineață. Zboară, inima meaaa! începe să răcnească. Zboară spre casă, la țărmul țării mele...

Ceva se mișcă în vârful sculpturii, și Ildris alunecă sprinten pe gâtul lung de lemn, aterizând în picioare pe punte.

- Zău, Hofser, nu credeam că poți să cânți și mai fals, dar în fiecare dimineață mă surprinzi.

Hofser începe să râdă, ducându-și mâinile la borul pălăriei.

- Ay, domnule Instructor! V-a luat dorul de casă, ay?

- Că tot veni vorba, ce zeilor înseamnă acest ay?

Hofser râde din nou, ridicând din umeri.

- Habar n-am.

Ildris își dă ochii peste cap, întorcându-se spre puntea de jos, și privirile noastre se întâlnesc.

Îmi trece un fior prin corp, și stomacul mi se strânge brusc.

- Domnule Instructor! murmur agitată, înclinând capul.

El mă privește pătrunzător.

- Darlington.

- Ați... ați dormit bine?