VULTURII MĂRILOR. Cronicile Taberei Kazdin volumul 3

Capitolul 35

Răpăitul ploii pe caldarâmul podului îmi dă fiori. Sau poate e doar teama rece care mi se scurge pe șira spinării odată cu apa ce-mi udă hainele.

"Haide, Ivy, haide. Trebuie să pornești, înainte s-o facă altcineva..."

Văd un băiat înalt punând piciorul pe pod, și-l recunosc după mers. E Aldrich. Apoi încă unul, apoi încă unul, și o siluetă subțire... asta-i Ava. Da, dacă Ava poate, pot și eu!

Mă îndrept spre capătul podului, trăgându-mi mai bine eșarfa peste față, și asigurându-mă că am tot părul bine strâns. Nu vrei să-ți sufle părul în ochi când treci un pod blestemat, fără parapeți.

Fiecare pas mă dezechilibrează puțin, iar ceața puternică mă face să nu văd nimic în față.

Din spate răsună pași grăbiți, și o clipă mai târziu cineva mă împinge brusc, făcându-mă să urlu.

Mă prind de marginea podului cu disperare, și pietrele mici îmi taie palmele. "Nu, fir-ai tu să fii! Nu scapi tu numai cu asta!"

Cineva m-a împins. N-ar trebui să mă surprindă, lucruri de felul ăsta se întâmplă tot timpul pe pod, dar... sunt o prințesă!!

Mă ridic încrâncenată, chiar dacă mă doare glezna. Îmi pipăi buzunarul și scot rapid un cuțitaș ascuțit, apoi o iau în grabă pe pod.

Nu trece mult până mă izbesc de trupul care m-a împins mai devreme. E înalt, cu o eșarfă galbenă, asta-i tot ce văd... și nici n-am nevoie de mai mult. Lovesc rapid, înfigându-i tăișul în pulpa piciorului.

Se aude un răcnet, sau poate răcnesc eu. "Să te înveți minte, nenorocitule!!"

O iau la goană înainte să mă ajungă din urmă și să mă împingă din nou. Într-o luptă corp la corp, oricine m-ar arunca de pe pod.

Când simt iarba sub picioare scot un chiot și iuțesc pasul, în ciuda gleznei care mă arde.

Biroul de Înscrieri e jos, și atunci când intru, primul om pe care-l observ e bărbatul tânăr care așteaptă cu un registru deschis în față.

"Numele și vârsta", îmi pune sec.

Îmi permit să-mi trag sufletul două clipe, timp în care îi descopăr pe ceilalți nou-sosiți: Aldrich, Viktor, Ava, și o fată cu părul ciudat de alb, care pare terorizată de ceva necunoscut.

- Ivonne Darlington, nouăsprezece ani! spun dintr-o suflare.

- Bun venit în Kazdin, recrut Darlington!

Mă trezesc buimacă, ascultând ropotul ploii care îmi bate sălbatic în ferestre.

Ce zeilor se întâmplă?

Îmi ia câteva momente ca să-mi dau seama că visul meu....

- Ildris! Zei mari, ILDRIS!!!

Nu știu cu cine să vorbesc, pe cine să întreb și Ildris e singurul pe care-l pot deranja la ora asta, fiidcă e chiar în apartamentul de lângă.

Ies în balcon cuprinsă de frenezie, îmi vine să râd, și în același timp să plâng.

- ILDRIS!!

Țipătul meu e acoperit de furtuna puternică de afară. Mă întreb dacă zgomotul ploii mi-a declanșat visul, sau...

- Ce-i?